Primarul Mircea Romocea: Reabilitarea conductei de apă s-ar putea finaliza în luna mai. Vom face reparaţii pe străzi cu mixturi asfaltice

În Năsăud, la ora actuală se derulează un proiect amplu, prin fonduri europene, care vizează reabilitarea conductei de Aducţiune Rebrişoara – Năsăud şi Reabilitarea sistemului de alimentare cu apă din Năsăud, finanţat prin Programul Operaţional de Infrastructură Mare. „Am estimat, împreună cu ei, undeva în luna mai probabil că se va încheia această investiţie, mă refer la ceea ce se întâmplă în Năsăud. E vorba de aproape 8 km de conductă înlocuită, având în vedere faptul că de peste o jumătate de secol a fost instalată conducta de apă, fiind realizată din oţel, fontă şi azbociment. În ceea ce priveşte reparaţiile pe care le vom face din bugetul local, una dintre acestea va fi reparaţia cu mixtură asfaltică pe aleea principală dintre blocuri, unde s-a înlocuit conducta de apă. Pe aproximativ 750-800 m va fi asfaltată integral aleea dintre blocuri”, ne-a explicat edilul oraşului Năsăud.
La Năsăud sunt multe astfel de proiecte aflate în diferite stadii de implementare. „După lupte seculare” prin instanţă, va fi realuată procedura de licitaţie pentru reabilitarea termică a celor 9 blocuri. „Sper ca în acest an să reuşim să anvelopăm patru blocuri de dimensiuni mai mici. Tot prin POR, avem proiectul de anvelopare a Spitalului, în valoare de 700.000 euro, în momentul de faţă fiind în faza de semnare a contractului cu POR-ul, contractul de finanţare. Centrul de zi pentru persoane vârstnice şi îngrijire la domiciliu, cu aproximativ aceeaşi sumă, se află în acelaşi stadiu de precontractare. Este depus proiectul pentru şcoală, dar încă nu ştim nimic. Aşteptăm să înceapă evaluarea. Un alt proiect depus este Servicii sociale pentru seniorii comunităţii”, a menţionat Mircea Romocea.
Nu în ultimul rând, la ADR Nord-Vest este şi proiectul de mobilitate urbană, pentru care se aşteaptă un răspuns favorabil de la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.
În ceea ce priveşte finanţările prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, patru investiţii vor fi realizate la Năsăud, respectiv modernizarea drumurilor agricole, cele două capele funerare şi fântâna arteziană din centrul oraşului.
„Prin PNDR avem drumurile agricole, tot prin AFIR. Am semnat contractul, termenul este până în martie 2020, care se va prelungi cu încă trei luni pentru că am emis un ordin de încetare a lucrărilor pentru perioada rece. Sper să se intre cu 3-4 echipe şi să se finalizeze lucrarea. Din păcate, este o investiţie destul de grea”, a explicat primarul năsăudean.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]