Primarul Nicolae Moldovan a anunțat faptul că a fost admis proiectul de mobilitate urbană în valoare de 5 milioane de euro

Proiectul european în valoare de 5 milioane de euro, denumit „Drumul Gării din Beclean. Îmbunătățirea mobilității urbane a orașului Beclean” a fost admis!

Vestea a fost împărtășită în mediul online miercuri seara de către primarul Nicolae Moldovan, care a postat o fotografie cu dovada răspunsului pozitiv primit de către administrația locală de la „fonduri-ue.ro”.

„Noul proiect a fost admis, finantarea europeană este de 5 milioane euro”, a adăugat edilul-șef al Becleanului fotografiei postate pe Facebook.

Vă amintim faptul că proiectul de îmbunătățire a mobilității urbane a orașului Beclean este un proiect esenţial pentru fluidizarea traficului local. Se vor construi trei variante de ocolire a centrului orașului Beclean, asta însemnând că se vor moderniza aproape toate străzile adiacente DN17, și nu numai, vor fi montate semafoare inteligente, iar orășenii vor putea opta pentru deplasarea cu mijloace de transport în comun ecologice.

Primarul Becleanului a spus că în perioada imediat următoare va fi pregătit caietul de sarcini pentru a urca toată lucrarea în SEAP (n.r.: Sistemul Electronic de Achiziții Publice), după care se va putea încheia contractul de lucrări, iar abia apoi proiectul va putea să fie pus efectiv în practică.

„Proiectul este unul amplu ce cuprinde asfaltare de străzi, piste de biciclete, montare de semafoare, fibra optica, camere video, statii de autobuz, autobuzele ecologice, constructia de depou, biciclete, lampadare, piatră naturală în Piața Mare si pe Aleea Gării, servere, trotuare, borduri, indicatoare, rastele de biciclete, statii de încarcare electrică pentru autoturisme, spatii verzi, banci, pergole etc. Eu cred că acesta este proiectul care va pune orașul Beclean pe harta marilor orase din Europa, fiind chiar primul proiect pe mobilitate admis din România”, a declarat primarul Nicolae Moldovan pentru Știri din Beclean.

„Drumul Gării din Beclean. Îmbunătăţirea mobilităţii urbane a oraşului Beclean” este așadar un proiect esenţial pentru fluidizarea traficului din Beclean și vine în întâmpinarea mult așteptatei centuri ocolitoare a orașului, care se presupune că va fi construită în următorii câțiva ani.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]