Primarul Ovidiu Creţu a semnat actul de înfrăţire al municipiului Bistriţa cu oraşul Rehovot din Israel

A fost semnată Înţelegerea de Cooperare dintre municipiul Bistriţa şi oraşul Rehovot, acesta devenind astfel cel de-al optulea oraş înfrăţit cu municipiul Bistriţa. Documentul a fost semnat de Ovidiu Teodor Creţu, primarul municipiului Bistriţa şi Rachamim Malul, primarul oraşului Rehovot. Acesta statuează colaborarea celor două oraşe în diverse domenii de interes precum şi iniţierea unor proiecte comune.
Iniţiatorul acestei colaborări este domnul Moshe Marcel Basch, care s-a născut şi a petrecut o parte din viaţă în Bistriţa, emigrând în anii `60 în Israel.
În anul 2015, o delegaţie formată din domnul Av. Yaniv Markowitz, viceprimar al oraşului Rehovot, domnul Av. Ilan Leibovitch, fost deputat, promotor al cooperării între Israel şi România şi domnul Moshe Basch, consilier economic, promotor al relaţiilor Bistrita-Rehovot, a efectuat o vizită oficială la Bistriţa, participând la două momente solemne de depunere de coroane de flori atât la monumentul ridicat în memoria evreilor bistriţeni deportaţi de hortişti (în faţa Sinagogii Bistriţa), cât şi la Monumentul Comemorativ a 70 de ani de la deportarea evreilor din judeţul Bistriţa-Năsăud în lagărele naziste (ridicat în Staţiunea de Cercetare şi Producţie Pomicolă Bistriţa).
Comunitatea evreilor de origine română din oraşul Rehovot cuprinde câteva mii de persoane, iar statuarea unui cadru în care să se desfăşoare diverse tipuri de schimburi culturale sau economice între oraşul israelian şi Bistriţa, reprezintă dorinţa acestora.
Un obiectiv important pentru municipiul Bistriţa este realizarea de relaţii de cooperare cu alte oraşe. Acest nou parteneriat poate contribui la crearea de relaţii între populaţia municipiului Bistriţa şi populaţia din oraşul Rehovot, respectiv cu evreii de origine română stabiliţi în străinătate, dar şi la realizarea de schimburi în diverse domenii de interes comun, cum ar fi: educaţie, cultură, sport, turism dar şi economie, respectiv între oamenii de afaceri, camere de comerţ etc.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5