Primarul Valentin Mureşan a editat monografia Ciceu Mihăieşti

Străveche vatră românească, situată la poalele Cetăţii Ciceului, localitatea Ciceu Mihăieşti este un colţ de rai care bucură prin frumuseţea chipului şi a sufletului oamenilor. Primarul Valentin Mureşan este un adevărat specialist în ceea ce priveşte istoria locurilor natale, după cum declară în Prefaţă dr. Corneliu Gaiu. O monografie în care expunerea este încărcată de emoţie şi iubire pentru locul natal, cartea fiind o adevărată carte de vizită pentru toţi cei care doresc să cunoască oamenii care au trăit de-a lungul timpului la Cetatea Ciceului.

Un testament de suflet al strămoşilor, a căror istorie a fost descoperită de către Valentin Mureşan, cercetând arhivele de la Dej, Bistriţa, Cluj, a celor două biserici din localitatea, a CAP-ului şi a Primăriei. Atestat documentar în anul 1325, satul este, cu siguranţă, una dintre cele mai importante vetre ale judeţului, aici descoperindu-se importante vestigii istorice din epoca bronzului, până târziu în evul mediu.

Monografia debutează cu caracteristicile geografice, relieful, clima, flora şi fauna fiind propice pentru trăirea în armonie a omului cu natura. Cea mai importantă parte a monografiei se află sub genericul „Temeiuri istorice ale localităţii”, descriind identitatea acestor meleaguri din preistorie până la atestarea documentară a satului, iar mai apoi, până la domnia lui Alexandru Lăpuşneanu. Surprind poveştile străbunilor noştri, oameni ai cetăţii care cultivau liber pământul. Românii de aici trec printr-o multitudine de războaie, însă le rămâne în suflet vorba lui Petru Rareş: „Să fim iar ceea ce am fost şi încă mai mult decât atât”, care le dă puterea de a lupta. Domniile lui Ilie şi Ştefan Rareş sunt, de asemenea, scrise cu lux de amănunte. Domeniul Ciceului la 1553 era unul destul de bogat în comparaţie cu celelalte domenii din zonă, având 21 porţi şi 8 săraci. Un moment cutremurător, în viziunea autorului, este instalarea regimului habsburgic. După ce facem cunoştinţă cu satul în perioada interbelică, cu ocupaţia hortystă şi cu oamenii care luptă pentru un petic de pământ, dar şi pentru identitatea lor, ajungem la satul dintre cele două reforme administrative – 1950-1968, iar mai apoi la perioada comunistă, în care se va evidenţia o importantă exploatare a livezilor. Nu lipsesc nici datele despre credinţa străbună, tradiţiile, obiceiurile, şcoala, cu toate împletind un buchet care individualizează această vatră milenară. Prin intermediul primarului Valentin Mureşan, satul şi oamenii lui se prezintă în faţa noastră cu toate lucrurile frumoase pe care le au, aducând în chip de rugăciune un gând bun celor care au trăit aici.

Valentin Mureşan este printre puţinii primari care se ocupă şi de latura culturală a comunei, aducând prin monografia „Dor de casă” un omagiu-document.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5