... BALUL ÎNSURAŢILOR - un eveniment în comuna Budeşti

Primarul Vasile Codrea: Vom fi iarăşi ce am fost şi mai mult decât atât

prof. Augustin Rus

               Din iniţiativa şi sub directa îndrumare a primarului comunei Budeşti, Vasile Codrea, sâmbătă a avut loc o întâlnire a unei părţi a locuitorilor satelor comunei Budeşti în sala Căminului Cultural, recent renovat, care arată acum ca o adevărată casă de cultură. La invitaţia lansată cu o săptămână în  urmă au răspuns peste 300 de locuitori, marea majoritate localnici, dar şi invitaţi care s-au născut şi au copilărit pe aceste meleaguri.

                În cuvântul de deschidere, primarul Vasile Codrea a mulţumit celor prezenţi pentru efortul făcut pentru a participa la această întâlnire care nu are scop politic sau electoral; ne-a îndemnat pe toţi să încercăm să găsim ceea ce ne uneşte, nu ceea ce ne desparte, să dovedim că suntem o comunitate dornică de a face lucruri bune, folositoare şi utile.

                Onoarea de a deschide balul a fost acordată la trei perechi de dansatori care sunt veterani ai formaţiei de dansuri ce a dus faima jocului de "pe câmpie" la multe evenimente şi concursuri, iar apoi o formaţie a întreţinut buna dispoziţie până spre dimineaţă.

Chiar la început, părintele prof.dr. Stelian Tofană  - fiu al satului Budeşti  - a spus câteva cuvinte "de învăţătură”, a folosit convingător ,cuvântul  care zideşte“ , a binecuvântat prin rugăciune pe cei prezenţi şi locul unde se află.                    

Toţi participanţii au beneficiat de un bun serviciu al unei firme de cataring, de implicarea persoanelor care formează aparatul propriu al Primăriei şi care i-au fost de un real sprijin  primarului. O tombolă bine organizată a adus premii unor participanţi, a binedispus pe toţi cei prezenţi, care şi-au manifestat dorinţa ca asemenea întâlniri să mai fie organizate în comuna Budeşti.

Răspunsul a venit sub forma unei afirmaţii rostite de d-nul primar : "Vom fi iarăşi ce am fost şi mai mult decât atât"...

            

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5