Conferinţa de presă la Primăria Bistriţa

Primarul vizează atragerea de fonduri europene şi fonduri guvernamentale

În conferinţa de presă din 12 ianuarie, prima din noul an, primarul Ovidiu Creţu a făcut unele referiri la rezultatele cu care a fost închis bugetul pe 2008 şi preocuparea de a găsi “nişte căi de a completa veniturile în 2009, în condiţiile date. Între acestea sunt avute în vedere atragerea de fonduri europene, în baza unor proiecte precum: reabilitarea centrului istoric, a clădirii Centrului istoric, a clădirii Centrului Cultural Municipal, amenajarea de zone de agrement – în perimetrul pădurii Codrişor. Valoarea estimată fiind de 23 milioane euro – din care – spune primarul “să atragem 10-15 milioane într-o perioadă de 3 ani”. O altă cale va fi atragerea de fonduri guvernamentale pentru proiecte sociale – construcţia de locuinţe sociale şi locuinţe ANL. Cea de a treia “cale” vor fi investiţii în domeniul sportului, turismului şi agrementului.

Ceea ce am discutat astăzi în comitetul director, respectiv directorii din Primărie, ne va da posibilitatea să fundamentăm… bugetul anului viitor, “Să creştem rata de colectare a veniturilor”

Vine noua organigramă…

Subiectul de interes, mai deosebit, îl constituie modificarea organigramei executivului municipal. Modificare promisă de primar şi care va fi prezentată în şedinţa ordinară a Consiliului Local din 30 ianuarie.

Ovidiu Creţu spune că “am încercat să nu punem oamenii pe liber… să avem o organigramă mai eficientă”.

Între modificări este “transformarea DADP în serviciu cu personalitate juridică”. I se va lua “partea de concepţie” şi va rămâne cu “partea de execuţie” – explică Ovidiu Creţu, şeful executivului.

Direcţia de Termoficare va fi trecută în cadrul DADP, ca un serviciu distinct, iar Direcţia Finanţe Publice Municipale va fi unificată cu Direcţia economică. Se va înfiinţa şi un serviciu de “monitorizare a serviciilor publice…”, în coordonarea viceprimarului George Avram. În mare, cam acestea sunt modificările ce vor fi aduse organigramei – prin proiectul de hotărâre ce se va afla pe ordinea de zi a viitoarei şedinţe de Consiliu Local – spune Ovidiu Creţu.

Pensie sau salariu

În temeiul OUG 230/2008, un număr de 35 de persoane, din numărul total de 831 angajaţi ai Primăriei municipiului, trebuie să opteze pentru pensie sau salariu. Dintre aceştia, 17 sunt asistenţi personali, 3 deţin funcţia de director sau de şef de serviciu, iar restul sunt încadraţi la categoria personal de specialitate.

Bugetul aşteaptă până în luna martie

Şedinţa pentru aprobarea bugetului pe 2009 – apreciază primarul – va fi, undeva, în luna martie… Aceasta, e de înţeles de vreme ce Bugetul de stat este în curs de elaborare şi – după promisiuni – va putea fi supus aprobării pe la sfârşitul lunii.

Întrebat la care dintre obiective va renunţa, în condiţiile acestui an, de recesiune, Ovidiu Creţu spune că “nu putem renunţa la asfaltare străzi”, deşi creditul angajat în precedenta legislatură “împovărează” bugetul local. “Vom începe să asfaltăm şi străzi lăturalnice…”.

În zona cheltuieli “autorităţi publice” (primărie), reduceri drastice vor fi tehnica de calcul – spune primarul.

“Zilele municipiului Bistriţa”, se vor menţine şi vor fi organizate în spaţiul de la Obor – Viişoara, sau pădurea Schullerwald. Nu se va renunţa la alte manifestări, precum Festivalul “Nunta Zamfirei”, dar se prevede o reducere a fondurilor ce vor fi alocate.

Reducere de 10% pentru impozitul plătit anticipat pe întregul an

Întrebat, ce se întâmplă cu “bonificaţia” acordată celor care îşi achită anticipat integral impozitul pe 2009, primarul a precizat că se menţine reducerea de 10%, care a fost şi în anul precedent.

Reamintim că potrivit H.C.L. nr. 152/25.09.2008 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale, contribuabilii care îşi achită integral impozitul pentru locuinţă şi teren agricol până la 31 martie, beneficiază de reducerea impozitelor respective cu 10%.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5