În direct, primarul din Chiochiş

„Primăvara va veni cu siguranţă…”

Au trecut sărbătorile şi peste cetăţenii din comuna Chiochiş. Gospodarii de aici, câţi mai sunt, îşi fac totuşi şi planuri pentru primăvară. Pe dealuri şi, mai la vale, ici şi colo, se pot zări terenuri pregătite pentru campania care o să vină. Cu atelajele, proprietate personală, se mai transportă gunoi de grajd de la cei care mai au încă animale, fiindcă zootehnia în satele comunei Chiochiş începe să dispară, gospodarii nu mai sunt interesaţi să crească animale, gândindu-se la preţul laptelui pe care-l primesc de la procesator.

La Primărie, primarul Vasile Silaşi are destule proiecte pentru anul 2010. Bani să fie, ne spune acesta, demararea lucrărilor este imposibilă deocamdată, dacă nu ştim ce fonduri vor fi alocate. Proiecte sunt multe şi vizează, în marea lor majoritate, aspecte ce ţin de infrastructură, de reabilitarea şi modernizarea unor unităţi de învăţământ şi cămine culturale. Se are în vedere modernizarea drumurilor comunale între Strugureni şi Jimbor şi între Bozieş şi Cheţiu. În acelaşi timp, o prioritate pentru edilii comunei este şi alimentarea cu apă din zona Chiochiş – Strugureni. La Sînnicoară, în toamna anului trecut, a fost dat în folosinţă, după reparaţii importante, un Cămin Cultural. La Bozieş, fostul sediu al CAP-ului va fi transformat într-un cabinet medical, lucrările interioare au fost finalizate, urmează doar ca în funcţie de banii ce vor fi alocaţi să fie fier terminată întreaga clădire spre a fi dată în folosinţă. În sertarul primarului Silaşi există şi alte proiecte. Rămân doar cu speranţa că se vor găsi fondurile financiare necesare pentru ca şi comuna Chiochiş, cu satele răsfirate pe zeci de kilometri, să devină o zonă mai atractivă şi mai de interes pentru forurile judeţene şi nu numai.

Comentarii

20/01/10 21:31
ovidiu

Cand crede-ti ca ve-ti putea continua pietruirea drumului in buza-catun?va multumesc.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5