Primim şi publicăm

Considerând că genul de informaţie ce urmează intră în profilul editorial a publicaţiei dv. – al cărei cititor suntem – vă rugăm să analizaţi posibilitatea publicării următoarelor:

“Prin Decretul prezidenţial nr. 1.255/1.12.2008, publicat în Monitorul Oficial din 5 decembrie a.c., concitadinului nostru – domnului colonel de poliţie în retragere ŢOCA N. NICOLAE, i s-a acordat gradul de general de brigadă în retragere.

Domnia sa a îndeplinit, anterior pensionării, funcţia de adjunct al şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, timp de mai mulţi ani.

Ceea ce ne-a determinat prezentul demers este faptul că, în sfârşit, unele lucruri par să funcţioneze şi în România, în mod normal, natural.

O bună perioadă de timp la “centru” se aprecia că în Bistriţa-Năsăud nu se întâmplă nimic notabil şi că, prin urmare, nimeni n-ar fi îndreptăţit la recunoaşterea publică a meritelor sale, indiferent în ce instituţie ar lucra.

La peste 7 ani de la retragerea lui din activitate, instituţiile abilitate, din oficiu, au privit retrospectiv şi au apreciat munca de peste 35 de ani a omului Ţoca Nicolae şi au decis ce merită gradul de general.

În calitate de foşti colegi ai domniei sale, confirmăm caracterul integru, profesionalismul exemplar şi omenia deosebită de care a dat dovadă în întreaga sa activitate, astfel că nu putem decât să ne bucurăm de reuşita sa.

Îi dorim sănătate, la mai mare şi “la mulţi ani”!

Foştii colegi de muncă,

În numele cărora semnează

Moldovan Liviu

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]