Prin Clubul Copiilor, Topârceanu pe rol!

„Trec anii, trec lunile în goană
Şi-n zbor săptămânile trec.”

Au trecut astfel 127 de ani de la naşterea poetului George Topârceanu, o voce distinctă în poezia românească, eveniment care a coincis cu Ziua mondială a poeziei. Din iniţiativa Clubului Copiilor Năsăud, prin profesoara cercului literar-teatral, Maria Gonda, s-a organizat la Palatul Copiilor Bistriţa, jun schimb de experienţă între elevii celor două instituţii pe marginea unor poezii, fabule, parodii, semnate George Topârceanu. Interesant de menţionat e faptul că unele poezii le-au pregătit împreună, repetiţiile fiind prin corespondenţă, on line, telefonic şi înainte de eveniment s-au văzut şi în direct protagoniştii, la o repetiţie fugară. De asemenea, fiind şi prima zi oficială de primăvară, publicul a fost provocat să deschidă un microrecital prin „rapsodiile de sezon”.
S-a insistat în mod deosebit asupra umorului. Topârceanu ne provoacă să depăşim ura de rând prin râs. Multe dintre poeziile sale prezintă diverse defecte umane într-o manieră umoristică. Ne provoacă să râdem de propriile defecte, astfel ne propune o formă superioară de a depăşi răul, ne ajută să conştientizăm că e mai bine, e mai sănătos nu să te încrunţi, să te umpli de resentimente, ci printr-un zâmbet să treci dincolo de ele.
Această activitate a fost concepută sub forma unui moment poetic şi a câtorva dramatizări. Elevii au interpretat: „Balada unui greier mic”, „Balada chiriaşului grăbit”, „Rapsodii de primăvară”, „Primăvara”, „La Paşti”, „Duel”, „Bivolul şi coţofana”, „Boierul şi argatul”, „Câinele ovreiului”, „Câţi ca voi”, „Viaţa la ţară”, „Întrebare şi răspuns”, „Doi prieteni”, „Toto şi automobilul”, „Manon şi des Grieux”, „În jurul unui divorţ”, „Vin ţigăncile la crâng”, într-o succesiune teatralizată şi punctată de un fragment din ,,Balada chiriaşului grăbit”, folosit ca leitmotiv.
Invitat special al întâlnirii, poetul Olimpiu Nuşfelean a recitat din Topârceanu poezia „Cântec”, interpretând-o, referindu-se şi la raportul dintre poet şi cititori, asociaţi cu o pădure de individualităţi – “Frumoasă eşti, pădurea mea,/ Şi singură ca mine...”
În finalul activităţii, coordonatoarea proiectului, profesoara Maria Gonda şi partenerul de dialog, Ionela-Nuşfelean, au mulţumit directorilor celor două instituţii implicate - Dorina Buia, Sever Şuteu, părinţilor pentru sprijinul acordat, felicitând elevii pentru dăruire şi expresivitate. „- Ghiocei şi viorele”, coşuleţe cu lalele au fost oferite protagoniştilor şi participanţilor. Nimeni nu mai întreba „Primăvară unde eşti?”... Ea se simţea...

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5