Prin grija primarului Damian Iustian Muntean şi a Consiliului Local, Ocniţa devine un sat european cu suflet românesc

Salutări din Ocnița! Cei care lipsiti de câteva zile, săptămâni, luni sau ani la întoarcere veți găsi o Ocniță nouă! Drumuri asfaltate ( unele în curs de asfaltare, dar toate vor avea asfalt!), un cămin cultural ca o casă de cultură și pe deasupra plin cu artiști( peste 60 de membri ai ''Cununii grâului'' Ocnița), o școală renovată la cele mai înalte standarde (va fi re-inaugurată în curând), o casă parohială nouă, demnă de mândria credincioșilor ortodocși din Ocnița, magazine frumoase și moderne alături de bodegile pline de farmec de altădată, o stație Peco, ''La Cucu'' în pas cu lumea, o seră de legume de mare ajutor pentru săteni, dar mai ales oameni primitori și cu suflet bun!

 Este adevărat că unii sunt mai mereu neîncrezători că...''s-a mai face ceva în satul ăsta'' dar ocnenii sunt azi, ca din totdeauna, oameni de ispravă care își iubesc satul.

De câțiva ani Ocnița a intrat în atenția Primăriei Teaca datorită grijii primarului Damian Iustian Muntean, a viceprimarului Vasile Petruș și...poate datorită perseverenței consilierilor locali ai Ocniței, între care Viorel Coman pare cel mai activ! Nu mă interesează politica (...păcat ar zice prietenul meu Florin Oltean), însă a nu remarca transformările prin care a trecut Ocnița în ultimii 10 ani înseamnă ori să fii de rea credință ori să fii subiectiv din motive strict personale! De opt ani de când am înființat Ansamblul folcloric Cununa grâului am trăit mai mult printre săteni! Mai sunt multe de făcut pentru ca Ocnița să fie cu adevărat un sat european! Așteptăm gazul metan care trece prin sat dar încă nu este racordată nici o gospodărie cu toate că documentație este aprobată, așteptăm apa curentă și canalizarea, multe mai așteptăm și ar trebui să ne implicăm mai mult nu să așteptăm!

Dar pentru cele existente, Primăria și Consiliul local trebuiesc felicitate și privite cu mai multă răbdare și cu mai mult respect! Așa cred eu. Fiind pe drumul cel bun, nu putem decât să zicem din toată inima; Doamne ajută-ne!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]