Priorităţile politice şi economice ale Comisiei Europene 2014 - 2019

Ocuparea forţei de muncă, creşterea economică şi schimbările democratice sunt priorităţile de pe agenda noii Comisii Europene, care şi-a început mandatul la 1 noiembrie 2014.

Obiectivul cel mai important pe care îl va urmări Comisia condusă de Jean-Claude Junker este “Crearea de locuri de muncă, creştere economică şi investiţii”. Pentru atingerea acestui obiectiv sunt prevăzute măsuri de reducere a birocraţiei, flexibilizare a legislaţiei şi eficientizare a utilizării resurselor, în vederea asigurării accesului entităţilor publice şi private la fondurile destinate investiţiilor pentru următorii trei ani (aprox. 300 miliarde de euro).

Cel de al doilea obiectiv prioritar al Comisiei este “inter-conectarea pieţei unice digitale”, care presupune măsuri şi reglementări favorabile cetăţenilor europeni în domeniul protecţiei datelor, telecomunicaţiilor, a drepturilor de copyright, comerţului electronic şi inovaţiei în sectoarele tehnic şi digital.

“Uniunea Energetică şi politica schimbărilor climatice”, al treilea domeniu prioritar al Noii Comisii, are în vedere o politică responsabilă privind schimbările climatice, dezvoltarea de acţiuni comune pentru reducerea dependenţei Statelor Membre faţă de importurile de energie şi consolidarea ponderii energiilor regenerabile de pe continentul nostru.

În ceea ce priveşte “aprofundarea pieţei interne şi consolidarea bazei industriale” – a patra prioritate anunţată de Junker, Comisia urmăreşte creşterea ponderii industriei de la 16% din PIB-ul Uniunii Europene, înregistrat în anul 2014, până la 20% în anul 2020 şi menţinerea poziţiei Uniunii ca lider mondial în domeniile cu locuri de muncă înalt calificate. Sunt prevăzute mecanisme de supraveghere mai strictă a sectorului bancar european, creşterea mobilităţii muncitorilor din Uniune, combaterea evaziunii fiscale şi a fraudei. Se afirmă, de asemenea, necesitatea “aprofundării Uniunii Economice şi Monetare” prin consolidarea măsurilor luate în perioada 2009-2014 şi asigurarea sustenabilităţii financiare.

Un alt domeniu prioritar este reprezentat de “Acordul de Liber Schimb UE-SUA”, Uniunea Europeană considerând foarte importantă continuarea şi dezvoltarea parteneriatului cu Statele Unite, prin eliminarea taxelor vamale şi impunerea unor standarde europene în materie de siguranţă alimentară, sănătate, protecţie socială şi a datelor.

O prioritate esenţială este şi “Crearea unui spaţiu de justiţie şi drepturi fundamentale bazate pe încredere reciprocă”, prin promovarea valorilor Uniunii şi lupta împotriva terorismului, a traficului de carne vie, a contrabandei şi infracţiunilor cibernetice, prin crearea unui spaţiu juridic unic european, care să garanteze un set comun de drepturi cetăţenilor europeni.

În paralel cu această prioritate, Junker vorbeşte despre “reformarea politicii privind migraţia” – o altă prioritate cheie a noii Comisii, care va presupune măsuri de creştere a securităţii graniţelor UE şi stimulare a migraţiei muncitorilor care au competenţe necesare pentru acoperirea nevoii de muncă din anumite regiuni.

Obiective de mare importanţă, în mandatul lui Junker, vor fi şi “consolidarea rolului global al UE” şi “crearea unei Uniuni de schimbare democratică”. Primul vizează utilizarea mai eficientă a instrumentelor de politică de care Uniunea dispune şi întărirea capacităţii sale de răspuns la ameninţări militare iar cel de-al doilea, consolidarea cooperării dintre instituţiile de la nivel european şi cele de la nivelul Statelor Membre, creşterea transparenţei activităţii instituţiilor europene, eliminarea birocraţiei excesive şi a discriminărilor de orice fel în accesul la funcţii în cadrul instituţiilor europene.

Pentru informaţii detaliate despre Uniunea Europeană, instituţiile sale, drepturile cetăţenilor europeni contactaţi Centrul de informare Europe Direct Bistriţa (www.europedirectbistrita.ro)

Centrul Europe Direct Bistriţa

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5