PRM propune un control mai riguros al banilor din sănătate

Partidul România Mare propune o alternativă la Legea Sănătăţii, cel puţin în ceea ce priveşte finanţarea, considerând că „este nevoie de un control riguros şi o capitalizare eficientă a banilor populaţiei derulaţi prin CNAS”, susţine liderul municipal, Dorina Şoldoae.

„Este simplu. La fel cum se face controlul prin Curtea de Conturi la execuţia bugetară, respectiv pe ce şi cum s-au cheltuit, şi dacă se găsesc consumuri de fonduri nejudicioase sau eventuale fraude, banii să fie returnaţi”, explică preşedintele PRM Bistriţa. Potrivit acesteia, CNAS ar putea transmite informaţii despre banii pe care fiecare cetăţean i-a cotizat la sănătate prin popriri lunare pe salariu, cât a consumat din acel fond, de ce servicii a beneficiat sau nu, fiind monitorizate astfel contribuţiile băneşti ale cetăţenilor la fondurile de sănătate.

PRM se opune privatizării sistemului de sănătate, cu precizarea că, benevol, persoanele pot să se asigure şi la fonduri private pentru servicii suplimentare. „Trecerea la un sistem de sănătate privat,nu va putea fi una benefică: în loc de „căpuşa” CNAS vor exista un număr mare de societăţi private care, din aceleaşi sume alocate, vor face întâi un profit pentru mogulii implicaţi în aceste acţiuni şi abia pe urmă din ce va rămâne (dacă va rămâne ceva!) să facă şi servicii medicale către populaţie”, precizează Dorina Şoldoae. În opinia sa, casele de asigurări de sănătate private ar trebui organizate în sistem separat, pentru „cine vrea şi-i mai dă şi mâna să plătească dacă vrea să fie servit „la tavă” şi cu caviar la o eventuală internare într-o clinică”.

PRM se întreabă unde sunt banii pe care îi cotizează românii la fondul unic al asigurărilor de sănătate, în condiţiile în care „majoritatea românilor merge la doctor la intervale de ani de zile şi atunci doar pentru o simplă adeverinţă pe care trebuie să o plătească, iar analizele pentru orice – angajare în câmpul muncii sau preschimbarea unui act (permis de conducere) trebuie plătite separat”. Prin comparaţie, menţionează liderul PRM Bistriţa, în Coreea de Sud, „toate serviciile medicale sunt gratuite,spitalizatul poate lua cu el în regim hotelier o persoană apropiată pentru ajutor de îngrijire sau pur şi simplu pentru a-i ţine de urât!”.

Pentru că „sănătatea nu are culoare politică”, PRM consideră că întreg sistemul ar trebui „să fie numai în slujba cetăţeanului, nu al banului sau interesului politic, iar toţi pacienţii să fie trataţi în mod egal, şi nu în regim preferenţial în funcţie de interese pecuniare”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]