În 11 februarie, în prezenţa liderului C. V. Tudor,

PRM şi PSD vor parafa protocol de colaborare

Liderul PRM Bistriţa-Năsăud, Ioan Aurel Rus, a anunţat că protocolul politic de colaborare dintre formaţiunea pe care o conduce şi Partidul Social Democrat, la nivel local, va fi semnat în 11 februarie, în sala de şedinţa a Primăriei Bistriţa. Evenimentul va fi girat de prezenţa europarlamentarului Corneliu Vadim Tudor, preşedintele PRM, care va participa ulterior la parafarea unor alianţe similare în judeţele Maramureş, Sălaj, Satu Mare şi Sibiu. Ioan Aurel Rus nu a vrut să deconspire prevederile acestui protocol politic de colaborare, dar a dat de înţeles că pe viitor vor fi stabilite, de comun acord, candidaturile pentru alegerile locale. „Un protocol similar a fost semnat între PNL şi PC. Salutăm această iniţiativă. Când vrei să lupţi cu un partid-stat, toate forţele politice trebuie să se unească. (…) Am considerat că cel mai bine este să te afiliezi cu un partid mai mare. Orice sacrificiu, inclusiv renunţarea la doctrina politică pentru o perioadă merită făcut pentru a rupe răul din rădăcină”, a explicat preşedintele PRM BN. Potrivit acestuia, şi în acest moment, PRM sprijină PSD pentru menţinerea unui anumit echilibru politic în localităţi precum Dumitriţa, Şieu, Chiuza, Prundu Bârgăului.

În ceea ce priveşte vizita liderului naţional, simpatizanţii şi membrii PRM sunt invitaţi la „o adunare populară”, joia viitoare, la Centrul Cultural Municipal, de la ora 17.00, pentru a pune ţara la cale alături de Corneliu Vadim Tudor, revenit pe meleagurile bistriţene după mai bine de 4 ani.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5