Problemele grupurilor de acţiune locală, pe agenda senatorului Deneş

Senatorul Ioan Deneş (USL) aduce în atenţia ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, situația Grupurilor de Acțiune Locală (GAL), înființate în cadrul axei LEADER, prin programul PNDR şi solicită prezentarea unor măsuri pentru a asigura funcţionarea acestor structuri asociative.

Printr-o interpelare, parlamentarul bistriţean sesizează o serie de probleme legate de întârzierea nejustificată a plăților necesare funcționării GAL (Grupurilor de Acțiune Locală), condiționarea decontării cheltuielilor făcute de GAL de decontarea sumelor aferente unor proiecte aflate în derulare și situația orașelor mici, membri ai Grupurilor de Acțiune Locală.

"Conform legislației în vigoare, care statuează modul de funcționare și finanțare a Grupurilor de Acțiune Locală, pentru decontarea cheltuielilor pe componenta A, privind funcționarea GAL, este precizat termenul maxim de efectuare a plăților de 35 de zile lucrătoare de la data depunerii documentelor justificative de către conducerea executivă a fiecărui GAL. În practică, se constată o întârziere nejustificată a decontărilor: exemplu concret o constituie situația GAL Țara Năsăudului, funcțional pe teritoriul din județul Bistrița-Năsăud, care a depus documentele pentru deconturi în urmă cu 5 luni. Dată fiind neplata cheltuielilor aferente funcționării GAL, această structură este în pericol de a-și bloca total activitatea, pentru că nu se poate efectua plata salariilor personalului contractual și nu pot fi achitate cheltuielile administrative, utilitățile, chiria spațiului", arată senatorul Deneş.

Demnitarul menţionează că această condiționare a decontării cheltuielilor făcute de GAL de decontarea sumelor aferente lucrărilor executate de către beneficiarii unor proiecte finanțate LEADER și nu de sumele contractate poate conduce la un blocaj total al acestor structuri asociative.

"Trebuie avută în vedere situația orașelor mici, membri ai Grupurilor de Acțiune Locală, conform regulamentelor și normelor legale ale LEADER, cărora le este luată șansa de a depune proiecte spre finanțare în cadrul GAL, din cauza abordării acestora prin prisma PNDR, dedicat exclusiv mediului rural, în ciuda faptului că LEADER este o axă separată a PNDR și nu un program identic. Orașele mici, cum sunt de exemplu Năsăud, Sângeorz-Băi și Beclean, din județul Bistrița-Năsăud, sunt oficial membri egali și fac parte din teritoriul eligibil LEADER, dar faptic nu au posibilitatea de a accesa finanțări prin GAL", menţionează senatorul liberal.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5