Prof. Sever Ursa – un staroste cărturărit

În urmă cu mai mulţi ani l-am însoţit pe profesorul Sever Ursa în drumul nostru către Poiana Cătunenilor. N-am ales maşina ci am purces pe jos cale de vreo 7-8 km, pe un drum pietros, prin pădurea care respira a aer curat. Vreme de vreo două ore, la pas cu profesorul, acesta mi-a povestit multe, aidoma unui enciclopedist. Ajunşi în Poiană, acolo unde trăieşte neamul Cătunenilor, neamul profesorului, bătrâni nonagenari, stăpânii acestor locuri, am asistat la câteva evenimente care mi-au rămas adânc întipărite în minte şi peste ani. Locuitorii Poienii n-au plecat niciodată de aici, înfrăţindu-se cu codrul şi cu vieţuitoarele acestuia. Îl urmăresc de la distanţă, discret, pe profesor, bucurându-se împreună cu ai săi. Vorbeşte puţin dar apăsat, vorbele lui sunt convingătoare şi temeinic argumentate. Este un orator înnăscut încât l-ai asculta ore întregi.
Spirit renascentist, după studii filologice la Cluj, ar fi putut să rămână în Capitala Transilvaniei. Dar a preferat să revină acasă, la Maieru. Aici s-a identificat cu viaţa măierenilor, a satului, a întregii colectivităţi. A înfiinţat revista şcolară „Cuibul Visurilor”, Societatea Culturală „Liviu Rebreanu”, cu ansamblul folcloric „Cununa Maierului”, a organizat şi amenajat Muzeul. Profesor la Maieru, refuzând oferte de a lucra în mari centre universitare, se poate mândri că peste 2.000 elevi i-au trecut prin „mână” şi i-a condus, cum spunea, „până-n pridvorul din jos al Maierului”, arătându-le drumurile şi profesiile pe care să le îmbrăţişeze. A publicat cărţi, a colaborat la numeroase publicaţii culturale şi literare, a ţinut conferinţe, a fost distins cu ordine şi medalii, este Cetăţean de Onoare al mai multor localităţi. Dar cea mai importantă operă a profesorului Ursa rămân elevii săi, peste 2000 la număr, cum spuneam. Elevi care-i rămân copiii lui de suflet.
Pensionat, la cei peste 80 ani, trăieşte liniştit în universul cărţilor şi prin opera-i monumentală zidită la Maieru. „Mi-am consacrat anii cei mai frumoşi ai vieţii descoperirii şi valorificării comorilor de grai şi de suflet ale acestor plaiuri de dor românesc, bazându-mă pe convingerea că, pe lângă profesia de dascăl – una dintre cele mai luminoase din lume – se cuvine să fii un permanent animator cultural în orizontul larg al actualităţii, sub pecetea de argint al cuvintelor marelui Rebreanu: În Maieru am trăit cele mai frumoase şi mai fericite zile ale vieţii mele”, spunea profesorul Ursa. Iar prozatorul Aurel Podaru, editorul volumului consacrat maestrului, spunea: „Sever Ursa: o făptură în care coexistă, în deplină armonie, omul cel simplu cu insul cel rafinat, cărturărit. Modest şi discret. Nu rosteşte vorbe mari, nici jumătăţi de măsură nu foloseşte, iar când îi reuşeşte ceva, zâmbeşte încrezător, râde bucuros cu o uşor sesizabilă timiditate. Oameni ca aceştia se întâlnesc rar. Cu cât mai rar cu atât mai preţioşi”.