Prof. STEINDL FRANZ, cetăţean de onoare al comunei Teaca

la finele săptămânii trecute, a avut loc şedinţa extraordinară a Consiliului Local Teaca, cu un singur punct la ordinea de zi, dar nu lipsit de importanţă: acordarea titlului de „Cetăţean de onoare al comunei Teaca” prof. STEINDL FRANZ, ministru în cadrul Guvernului Landului Burgenland din Austria, omul care a deschis drumul pentru un parteneriat cu comuna Teaca încă imediat după evenimentele din dec. 89. Domnul STEINDL FRANZ a fost directorul liceului din oraşul austriac Purbach, care a colaborat excepţional în vremea când primarul comunei Teaca era prof. Eckehardt Zaig timp de trei legislaturi, perioadă în care liceul din Purbach s-a înfrăţit cu cel din Teaca, aceasta constituind punctul de plecare în acţiunile de parteneriat în domeniul învăţământului, îndeosebi, urmând mai apoi şi alte colaborări în domeniul social, economic şi cultural, în care principalul aport l-a adus directorul liceului din Purbach, acum având o funcţie înaltă la nivelul conducerii landului Burgenland. Relaţiile s-au cam răcit odată cu plecarea de la Primăria Teaca a prof. Eckehardt Zaig, care s-a reîntors la Liceul din Teaca, fiind profesor de limbă germană, în prezent fiind şi preşedintele la nivel de judeţ a Forumului Democrat German.
Cei care au venit la conducerea comunei l-au cam marginalizat, pe nedrept, însă prof. Zaig a luat iniţiativa reluării acţiunilor de parteneriat între cele două localităţi, iniţiativă care s-a concretizat în donarea, la începutul acestui an, a unei maşini de pompieri în valoare de peste 10.000 euro din partea formaţiei de pompieri din oraşul Purbach, aceasta intrând în posesia serviciului de voluntariat pentru situaţii de urgenţă din cadrul Primăriei Teaca.
Aşa se face că a venit momentul ca dl. profesor STEINDL FRANZ să fie răsplătit pentru tot ceea ce a făcut pentru comuna Teaca, astfel că la propunerea primarului comunei, dl. Iustian Damian Muntean, Consiliul Local a aprobat în unanimitate acordarea titlului de „Cetăţean de onoare al comunei Teaca”. La acest gest frumos din partea edililor din Teaca, profesorul a reiterat dorinţa reluării acţiunilor de parteneriat dintre cele două localităţi – Purbach şi Teaca – în mai multe domenii: învăţământ, economic, cultural şi social. Iar pe domnul profesor Eckehardt Zaig, cel care a fost iniţiatorul acestui parteneriat în urmă cu 22 de ani, îl rog să-şi aducă aminte de ce spune Schiller în drama „Maria Stuart”: „Ich bin besser als main Ruf” („Sunt mai bun decât reputaţia mea”), pentru că aşa şi este.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5