MANIFEST TRANSILVAN

Prof. Vasile Găurean: Să schimbăm numele Ţării prin viitoarea Constituţie

Într-o lume în care destui sunt gata să arunce bombe spre împlinrea poftelor strategice, nu dorim să aruncăm o bombă mediatică şi nici măcar o piatră spre a stârni uluire, dar considerăm că o sumă considerabilă de factori socio-istorici s-au acumulat spre a îndreptăţi un asemenea demers. O ţară (în boom economic) cum este Kazahstanul vrea actualmente să-şi schimbe numele într-unul modernizat, din simpla nevoie de a-şi spori afluenţa turistică. Faptul nu e perceput de cetăţenii ei ca ceva dramatic. Pentru ce n-ar fi cazul şi la noi? Cercetările de paleogenetică din acest secol, întreprinse în comun de savanţi străini (Germania, SUA, ca şi de la noi - îndeosebi la Institutul de Biologie din Hamburg) atestă cu argumente ştiinţifice mai presus de îndoială, că suntem urmaşi ai vechilor populaţii traco-dacice care au format un vast imperiu sub Burebista, iar după alţi doisprezece regi, localizat -cu aproximare- dinspre Panonia până spre Nistru, sub Decebal. Miceal Ledwith- fost consilier la lui Ioan-Paul al II-lea, bun cunoscător al arhivelor Vaticanului, afurmă deschis şi cutezător că însăşi latina se coboară din limba dacilor, descinzând cel mult din aceeaşi ramură lingvistică mare şi nicidecum invers.
Ceea ce astăzi spune ştiinţific paleogenetica şi cercetătorii români şi străini, mulţi dintre noi o făceam empiric –mai în glumă / mai serios- socotindu-ne urmaşi de daci sau romani după cum este sau nu este ataşat capului lobul urechii. Oricum, dacii au fost un popor mare, demn, cel mai viteaz dintre neamurile pământului prin credinţa lor, iar acestea nu le spunem noi despre noi, ci istorici de marcă precum Herodot, Strabon, Plutarh, Diodor Sicilianul şi istorici romani: Tacitus, Iordanes, Dio Cassius, Orossius sau imperatori precum Traian şi Constantin cel Mare. Urmând exemplul lui Cezar, care a scris „De bello Galico”, Traian, cuceritorul unei părţi mari din Dacia, scrie o lucrare”De bello Dacico”. Pierdută din păcate, din ea s-au păstrat abia câteva fraze de extremă importanţă pentru etnogeneza neamului nostru. Volumenul împăratului a fost ilustrat în piatra Columnei din Forumul Roman, dar piatra nu poate vorbi atât de limpede cum o face cuvântul.
Toţi împăraţii Romei au preţuit la extrem provincia Dacia, au iubit-o, supranumind-o Dacia Felix şi au plâns şi deplâns pierderea ei. Împăratul Galeriu (260-311), dac pe tronul Romei, ginerele lui Diocleţian, chiar a intenţionat ca Întregul Imperiu Roman să-şi schimbe denumirea în DACIA.
Cnejii Menumorut, Gelu se vede a fi fost direct din neamul dacilor, mult după retragerea aureliană, nicidecum nume romanizate. Dacă genetic suntem cu certitudine traco-daci, rămâne încă insuficient decisă problema limbii,
însă...după mărturisirea medicului împăratului Traian, acesta nu a avut nevoie de translator pentru a se înţelege cu solii daci. Nici pe Columnă piatra nu arată prezenţa unui translator, căci monumentul s-a dorit a fi o redare fidelă a conţinutului cărţii scrise de imperator. Cât de mari au putut fi asemănările şi deosebirile dintre cele două graiuri, dacă au permis intercomunicarea? În această lumină, aflarea lucrării lui Traian -„De bello dacico” va fi poate un hotar nu doar pentru neamul nostru, ci şi pentru configuraţia etnosului european, pentru indoeuropenistică.
Chiar dacă considerăm că dacii au preluat limba latină (populară) şi elemente majore de civilizaţie romană, precum galii sau hispanicii, numele nostru de români (romanus) a fost asumat cu prioritate ca un fel de scut al demnităţii şi nobleţei în faţa noroadelor barbare. Această asumare ca nume: romanus=rumân, român- n-au făcut-o nici italicii, nici hispanicii, nici francezii, nici portughezii, ci doar noi, rămaşi ca insulă între barbari. Asupriţi şi discriminaţi de hoarde venite intempestiv sau de Imperii vecine hrăpăreţe (otoman, ţarist, austriac), cei din neamul nostru şi-au declarat cu demnitate descendenţa ca venind de la cel mai strălucit imperiu al istoriei. Din păcate, aceasta nu i-a scutit de toate neplăcerile posibile. Numai Dumnezeu şi Carpaţii ne-au ocrotit întru supravieţuire. Numele de Ţara Românească este atestat în scris pentru întâia dată în „Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung”(1521).pentru Muntenia actuală.
Şcoala Ardeleană şi ulterior „intelighenţia” din sec. al XIX-lea, studiind în Vest, au accentuat apartenenţa noastră alături de neamurile romanice ca o solidarizare cu lumea civilizată vestică şi cu speranţa unei reciprocităţi.
Visarea lui Mihai Viteazul, a lui Horia şi altor bărbaţi ai neamului a fost restaurarea neamului nostru în vechile hotare ale Daciei – adevăratul dor al neamului nostru. Despre acestea –restaurarea Daciei- s-a făcut auzire în în Europa în timpul Revoluţiei Franceze de la 1789, după teribila Răscoală a lui Horia, iar soli din Ţara Românească (cu legendarul boier Dudescu) au căutat ascultare la Napoleon Bonaparte. Zadarnic l-o fi plimbat boierul valah pe împăratul Franţei cu sania, vara, pe un drum din zahăr, căci Imperiile vecine nouă erau prea puternice pentru ca astfel de visuri, „utopice” pe atunci, să se înfăptuiască. Era sortit să vină însă vremea când Dumnezeu, Stăpâmul veşniciei, avea să prăbuşească marile Imperii vecine şi vrăjmaşe. După implinirea Unirii Principatelor, succedant vine proclamarea Independenţei (1877) şi proclamarea Regatului ROMÂNIA, sub Carol I, ca un corolar sub care am putut aduna aspiraţii istorice în vremuri total nefavorabile. Mai corect istoric, ar fi fost asumarea nominaţiunii de „DACIA” sau „DACOROMANIA”(fără cratimă). Aceasta ar fi iritat însă la maximum Imperiul Austro-Ungar, pururi temător că următoarea fază a Unirii va fi cea cu noi, fraţii de peste munţi. Azi, ce ne mai opreşte însă de a spune deschis ce suntem cu adevărat?
Şi mai este necesar oare astăzi a folosi numele de „român, România=romanus” ca un scut lingvistic în faţa Europei, când aceasta ne confundă cu minoritatea gipsy -sinonimă a infracţiunii şi cerşetoriei? Cu inconştienţă şi culpabilitate imprescriptibilă, politicienii de după 1989 au acceptat schimbarea numelui unei minorităţi naţionale conlocuitoare din „ţigani” (onorabil şi răspândit astfel -din Ungaria până în vestul Europei-) în altceva: „romi”. S-a ajuns astfel la prejudicii incomensurabile pentru românii plecaţi peste hotare, la drame şi pierderi de vieţi omeneşti. A fost vorba de un pumnal în însăşi fiinţa naţională a neamului nostru. Faptul e -din păcate- consumat, iar versabilitatea lui superfluă.
Din Finlanda şi Norvegia, până-n sudul italic, adesea românii sunt asimilaţi cu tot ce e mai rău, mai înjositor, încât personalităţi de aiurea sau din Parlamentul European (de talia lui Catherin Ashton) sunt nevoite să spună cu glas tare britanicilor, hispanicilor şi întregului Vest că „Românii nu sunt acelaşi lucru cu romii.” Aceasta în vreme ce noi stăm pasivi, aşteptând zadarnic binele de la alţii.
Să schimbăm aşadar acest nume de „român-România” ca puţin folositor acum şi să ridicăm flamura DACIEI cu cap de lup, peste care stă Crucea lui HRISTOS!! Suntem daci, fii ai DACIEI (eventual DACOROMANIEI, ca treaptă până la obişnuinţa deplină).
Lansăm acest gând din vatra natală a lui Andrei Mureşanu, Rebreanu şi Coşbuc (marele iubitor al străbunilor daci) spre oamenii politici din întregul spectru, deputaţi şi senatori ce ne reprezintă, manageri, consilieri, profesori, scriitori, ziarişti şi oameni simpli, spre televiziuni şi publicaţii pentru a fi dezbătut cu gând curat şi dus mai departe de cei ce-l vor primi şi înfăptui cu voia lui Dumnezeu, spre gloria neamului şi a celor ce vor lupta pentru el. Bărbaţi şi femei de aici şi de pretutindeni, faceţi să bată ceasul istoriei şi pentru binele ţării noastre, nu doar pentru cauze meschine şi individuale!!
Credem cu tărie că inima neamului nostru bate aici, în fortăreaţa Transilvaniei, Ţara de peste Păduri, că de aici, din Ţara lui Horea şi Doja şi Iancu pornind, vom rescrie viitorul, croindu-ne încă mai hotărât „altă soartă”.

.

Comentarii

17/03/14 09:26
Cetatean din Bi...

Daaa... chiar... ! Ar fi mult mai bine si mai semnificativ acest NUME, adica DACIA, decat Romania, care actualmente, datorita tziganilor pe care Ceausescu i-a facut rromi, lumea are impresia si ne confunda cu "tzara tziganilor"... !
Da, ar fi ok... !

17/03/14 19:42
alpha

Aceasta ar indica rădăcinile noastre cele mai vechi, stabilitatea şi continuitatea.Dacă în Transilvania existau ţărani iobagi asupriţi, în Muntenia erau numiţi "rumâni".Vivat, crescat, floreas DACIA!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]