Profesorul de... viaţă lungă

Citeşte viţa de vie aidoma unui savant. O iubeşte ca pe o ibovnică (vorba unui prieten adevărat) şi urmăreşte, an de an, din primăvară până în toamnă, cum creşte, cum înfloreşte şi apoi rodeşte. Este un ritual pe care-l respectă de foarte mulţi ani. Îl preţuiesc colegii mai tineri, ori cei de o vârstă cu el, pentru eleganţa muncii, pentru prezenţa aproape singulară şi, deopotrivă, aristocratică, în lumea viticultorilor de astăzi. Când i-am văzut „laboratorul” de la Dumitra, adică plantaţia de vreo 5 hectare de viţă de vie, am trăit revelaţia unei lumi aparte. Fiindcă profesorul, care se apropie de 80 de ani, trăieşte parcă în fiecare zi bucuria primei ore de curs. Munca nu-l îmbătrâneşte, îl fortifică şi-l încarcă cu energii nebănuite. Aproape zilnic stă de vorbă cu fiecare butuc încărcat de struguri. Struguri de viţă nobilă, aşa cum odinioară erau împânzite dealurile Dumitrei. Stă zile întregi în podgorie şi-n livadă şi meditează, se gândeşte la resursele pe care le au terenurile de aici. Podgoria este o carte mereu deschisă, o citeşte zilnic fiindcă, deşi are o experienţă de peste 55 de ani în domeniu, tot mai este de învăţat. Cutreieră câmpul, de la Dumitra la Bungard, ori Domneşti, şi de fiecare dată este cuprins de o nedisimulată emoţie. Urmăreşte, aidoma unei mame, cum creşte şi rodeşte cultura respectivă. Când este vorba despre porumb exclamă, aşa ca pentru sine: „Extraordinar!” Aşa este tarlaua de vreo 400 hectare de la Bungard – Sângeorzu Nou. N-a înşelat de când este fermier pământul. Rodeşte, dacă-l respecţi, dacă-i dai ce-ţi cere, spune inginerul-profesor. Utilaje moderne, cu care brăzdează terenurile, seminţele de cea mai bună calitate şi productivitate, lucrările efectuate la timp dau măsura rezultatelor. Şi pot să exclam, împreună cu interlocutorul meu: Niciodată toamna nu fu mai bogată!
Porumbul de pe cele peste 800 de hectare dau măsura muncii şi a profesionalismului de care dă dovadă şi pentru această cultură. Dar să revenim la viţa de vie. Până mai ieri, dealuri sălbatice, după eforturi mari s-au transformat în podgorii pregătite parcă pentru expoziţie. Iar alături, crama pentru vinificaţie. Strugurii, mustul care fierbe şi vinul de viaţă lungă, care înnobilează, sunt cele trei stări ale unei tehnologii pe care profesorul o predă de foarte multă vreme. A învăţat şi a predat meseria în care a crezut.
La cei aproape 80 de ani pe care-i are (dar îi ascunde prin muncă şi eleganţă) inginerul –profesor nu poate şi nu doreşte să le facă pe toate. Calitatea lui, izvorâtă şi din experienţa câtorva decenii de muncă cu oamenii, este aceea că s-a înconjurat de specialişti devotaţi, cunoscători ai meseriei, dar mai ales iubitori ai naturii, ai pământului. Şi în categoria aceasta pot fi nominalizaţi Lumininţa Martiţa – fermier la producţia vegetală, ing.-director Petru Şomlea, Sorin Chertes – şef depozit cereale şi alţii.
În podgoria de viţă nobilă a fost ridicată o troiţă. Nu pentru că patronul ar dori să epateze, deşi în fiecare duminică participă la liturghia săvârşită de părintele protopop Ioan Frişan, ci pentru a mulţumi şi în acest fel Celui de Sus pentru sănătatea pământului şi al oamenilor ce-l lucrează. Profesorul predă pe viu lecţia practică a pomiviticulturii. În ziua documentării noastre era prezent în fermă un specialist în ale viticulturii din Sighişoara, venit special să fure din experienţa octogenarului profesor. La întâlnirile duminicale cu prietenii-specialişti, toţi, îmi spune acesta, discută despre boli, medicamente, tratamente. Numai el vorbeşte despre pomiviticultură, despre porumb sau zootehnie. Parcă ar fi la începutul carierei şi, după cum se implică, putem spune că este stagiar în ale agriculturii.
În catalogul specialiştilor, profesorul răspunde la numele Octavian Harşian.

test2

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]