PROFESORUL UNIVERSITAR GAVRIL ISTRATE – LA 98 DE ANI

Obişnuim să scriem şi să vorbim adesea despre oamenii mari de cultură, urmărind calendarul sau programele aniversare. Pe decanul filologilor români, GAVRIL ISTRATE, de la Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza’’ din Iaşi, neposan de origine, l-a binecuvântat Dumnezeu cu un destin cum puţini oameni de cultură l-au putut avea.

Domnia sa, împlineşte astăzi, 98 de ani, din care, peste o jumătate de veac a lucrat la catedră, înnobilând prin munca sa,, duminica limbii române’’.S-a afirmat ca un strălucit profesor, ca un valoros cercetător, filolog, istoric literar, memorialist şi scriitor de seamă.

S-a născut la Nepos, satul cu nume de legendă, la 23 februarie 1914, din părinţii Gavrilă şi Maria, agricultori harnici, buni gospodari şi oameni de omenie. Când a plecat spre şcolile cele înalte şi-a luat merinde de suflet, graiul din Nepos pentru a-l pune mai târziu în tiparele lingvisticii româneşti.

Încă de pe băncile şcolii primare şi liceale este atras de literatură, ceea ce îl face ca mai târziu să devină un apropiat al profesorilor de renume, precum Iorgu Iordan, Octav Botez, George Călinescu şi Garabet Ibrăileanu.. Ajuns în inima Moldovei, acolo unde dorea atât de mult să-şi împlinească visul tinereţii, este încurajat şi sprijinit din punct de vedere moral şi material de către conducerea facultăţii .Chiar Iorgu Iordan scrie în epistola din 19 august 1934, când el se afla în cumpănă, dacă va continua anul II de studiu sau nu : ,,Eşti un element vrednic şi stăruitor, cum aş dori să existe multe la universitatea noastră. Sper că dorinţa D-tale se va împlini totuşi, având în vedere că eşti un student sărac’’.

Şi într-adevăr, singura bursă care exista pentru băieţi la secţia de limba română a fost acordată acestui student eminent. Devenit licenţiat în filologie şi doctorand în aceeaşi specialitate, este recomandat cu căldură să ocupe un post de lector universitar, remarcându-se printr-o rară seriozitate şi cuminţenie. Domnul Istrate va fi un excelent lector, adică un autentic reprezentant al limbii şi culturii româneşti, subliniază acelaşi Iorgu Iordan şi Octavian Botez la 31 martie 1942.

A urcat apoi treptele ierarhiei profesionale : asistent, conferenţiar, profesor universitar şi a deţinut, vreme de 19 ani funcţia de decan al Facultăţii de Filologie din Iaşi şi, un timp îndelungat, şef al catedrei de limba română. În 1949 îşi susţine teza de doctorat cu tema ,, Limba poeziei lui Coşbuc’’, sub îndrumarea lui Iorgu Iordan.

Urmând exemplul marilor personalităţi ale ştiinţelor filologice, profesorul universitar Gavril Istrate a devenit un model pentru atâtea generaţii de studenţi, dar şi pentru mulţi dintre colegii săi, care l-au admirat şi preţuit ca pe un mare om de cultură. El însuşi a simţit nevoia de a admira pe oamenii care au realizat ceva în cultura românească.

Paralel cu munca la catedră a desfăşurat o prodigioasă activitate de cercetător în domeniul lingvisticii şi filologiei, a istoriei literare şi memorialisticii. Dovadă sunt numeroasele sale lucrări de certă valoare ştiinţifică care l-au consacrat ca un important om de cultură : Limba română literare (studii şi articole 1970 ), Originea limbii române literare -1971, Studii eminesciene- 1987, Transilvania în opera lui Mihail Sadoveanu- 1999, George Coşbuc în ultimii 50 de ani- 2000, Studii şi portrete, vol. I-IV-2001-2004, Gavril Istrate în portrete , cronici şi autografe-2002, Crăciunul de altădată – 2009. A editat cărţile :,, Drumuri Basarabene’,, Orhei şi Soroca’’ de Mihail Sadoveanu,,, Scrieri alese’’de George Coşbuc şi a prefaţat două cărţi ale lui Sextil Puşcariu, precum şi primul volum din ,, Opere’’de Timotei Cipariu. A scris postfaţa unei ediţii din ,,Istoria pentru începutul românilor în Dacia’’ de Petru Maior. Este autorul a peste 700 de studii şi articole pe teme de istorie literară, filologie şi lingvistică. Şi-a adus contribuţii importante la studierea limbii române literare şi a iniţiat cercetările dialectale în Moldova. A colaborat la toate revistele şi ziarele din Iaşi. Numele lui Gavril Istrate a fost şi este prezent în aproape toate periodicele noastre literare, de la,,Iaşul literar’la ,, Contemporanul’’şi ,, Luceafărul’’, la România literară’’ din Bucureşti, ca şi la ,,Steaua’’şi ,Tribuna’’ de la Cluj, ori ,,Telegraful român’’ din Sibiu şi încă multe altele.

Din copilărie şi până astăzi la vârsta senectuţii, profesorul ieşean se bucură mereu de o neostoită energie lăuntrică, de minunăţia cuvântului scris cu har şi măiestrie artistică. Şi pentru că iubeşte cuvântul, îi sunt dragi cărţile cele frumoase şi grele de sensuri, pe care le-a adunat şi le cercetează cu nobila împătimire de-o viaţă. El este unul dintre acei români în casa cărora, cartea s-a adunat pentru desfătarea sufletului. Tatăl său, Gavrilă Istrate, un ţăran cu câteva clase primare, cunoscut pe Valea Someşului ca un rapsod renumit, avea o bibliotecă de 500 de volume. Era mare lucru, la vremea aceea, în casa unui ţăran.

După pensionare, venea foarte des la Nepos, pentru că îl încerca dorul de casă şi de cei dragi. În vara anului 2002, l-a pierdut pe Relu, unul dintre cei doi fii ai săi, iar în anul 2005 a trecut în lumea umbrelor soţia lui, după o grea suferinţă. Ori de câte ori se întorcea pe meleagurile copilăriei sale, se îndrepta spre şcoală unde îl căuta pe director, pe Mircea Daroşi. Avea braţele încărcate de cărţi pentru a le dărui bibliotecii. Întâlnirile sale cu elevii şi dascălii acestei şcoli erau pline de emoţii. Nu uita niciodată să le spună elevilor cum a reuşit el să citească,, Baltagul’’ lui Mihail Sadoveanu, venind într-o căruţă de la Dorna la Nepos.

Instituţia care l-a introdus în tainele cunoaşterii poartă cu onoare, din anul 2004, numele lui Gavril Istrate. Cu prilejul aniversării a 400 de ani de atestare documentară a localităţii la care a participat în calitate de fiu al satului, ne-a declarat plin de emoţie şi cu lacrimi pe obraz : ,, sunt deosebit de onorat că şcoala în care am învăţat să scriu şi să citesc, poartă numele meu. Este de fapt şi un omagiu tatălui meu, Gavrilă Istrate. Aceasta este cea mai mare bucurie din viaţa mea’’.

Recunoscut pe plan naţional prin merite ce nu-i pot fi contestate în învăţământ şi în ştiinţă, Gavril Istrate se bucură de un prestigiu ce n-a putut fi ştirbit în confruntarea cu timpul, de atâtea ori necruţător în aprecierile sale. Oameni de mare prestigiu cultural i-au adus cele mai călduroase omagii cu prilejul aniversării sale.

În 1979, când profesorul universitar dr. doc.Gavril Istrate împlinea 65 de ani, Facultatea de Filologie din Iaşi l-a sărbătorit într-un cadru festiv, cu afecţiune şi aleasă preţuire. A fost elogiat în diferite reviste din capitala Moldovei şi din alte oraşe ale ţării prin 14 materiale semnate de reprezentanţi de seamă ai culturii româneşti, ca George Ivănescu, Stelian Dumistrăcel, Constantin Popescu, Constantin Ciopraga, etc.

L a următoarele aniversări, cea de 80 şi de 90 de ani, Gavril Istrate este personalitatea centrală a celor mai prestigioase reviste de cultură din ţară şi de peste hotare, în care, ,,ardeleanul ieşenilor’’ şi,, ieşeanul ardelenilor’’, cum este supranumit, îndeplineşte misiunea de mare apărător al,, Măriei sale Limba Română’’.

Omul şi profesorul Gavril Istrate a intrat şi în inima românilor de peste Prut, care îi adresează cuvinte pline de laudă şi căldură sufletească. ,, Ne-aţi fascinat cu vocea D-voastră ştefănească, cu zâmbetul părintesc şi cu potenţialul deosebit de –a mobiliza spre ascultare oricare auditoriu. Cu aceste calităţi şi cu cea de genial povestitor al operelor înaintaşilor noştri, într-o blândă zi de ianuarie, aţi rămas în inimile cahulenilor care doresc să vă mai vadă, să vă asculte cu mult nesaţ’’ (F. Mocanu )

În aceeaşi structură de aleasă preţuire şi afectivitate îi scrie profesorul Sîrbu din Iaşi, în anul 2004 :,, De la înălţimea atât de viguroasă a anilor pe care îi împliniţi, Ds. Puteţi privi cu satisfacţia de a fi dat limbii şi literaturii române opere de seamă. Aveţi un loc de cinste în şirul marilor ardeleni’’.

În anul 2010, la 96 de ani , Gavril Istrate a fost sărbătorit la Iaşi în cadrul manifestărilor culturale ,, Oameni pentru Iaşi’’. Acţiunea a fost găzduită de către Muzeul Unirii şi a fost făcută public prin intermediul postului de televiziune locală. Printre numeroşii oaspeţi s-a numărat şi delegaţia neposană şi năsăudeană care i-a adus un călduros omagiu celui care face cinste acestor meleaguri.

Trebuie subliniat faptul că profesorul Gavril Istrate nu este numai un lingvist, un filolog sau literat, ci şi un om în adevăratul sens al cuvântului. Privind lumea cu înţelepciune, Domnia sa se opreşte la ceea ce poate fi mai durabil pentru fiinţa elementară care este omul : bucuria de a munci şi de a cultiva floarea rară a prieteniei şi armoniei. La una dintre întâlnirile pe care am avut-o mi-a spus :,, Nu mi-a plăcut niciodată să fiu bătrân. Am vrut să fiu întotdeauna tânăr, dar constat că nu se poate. Acum trăiesc din amintiri. Îmi pare bine că n-am trecut degeaba prin această viaţă’’. Şi într-adevăr, merită toate felicitările şi îmbrăţişările noastre.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]