La 40 de ani,

Program amplu la Casa de Cultură a Sindicatelor

La 40 de ani de la înfiinţarea Casei de Cultură a Sindicatelor Bistriţa s-a gândit de către directorul instituţiei, Alexandru Câţcăuan, un program amplu care să oglindească toate genurile culturale. După manifestările dedicate lui Eminescu, la Cenaclul “George Coşbuc” şedinţele vor continua cu o serie de dezbateri literare gândite de preşedintele Ion Moise. Pe 27 februarie ansamblul folclorc “Codrişorul” se va deplasa la Zilele bistriţenilor din Banat, urmând ca în luna septembrie să marcheze 40 de ani de existenţă, moment în care va fi lansată şi antologia ansamblului, alături de antologia Casei de Cultură a Sindicatelor. După piesa “Ultimul Godot”, Palatul Copiilor împreună cu instituţia sindicatelor, în cadrul proiectului “Artă contra drog” vor continua cu piesele “Scaunele” de Eugen Ionesco, “Jaques sau supunerea”- Eugen Ionesco, Festivalul-concurs de teatru “Thalia”. Continuă şi festivalurile naţionale tradiţionale “Mărul de Aur”, ed. A XXV-a – 3-5 aprilie, cu editarea monografiei “Mărul de Aur – 25 de ani”, “George Coşbuc” – 16-18 octombrie cu editarea antologiei “La 25 de ani” şi a antologiei postume “Luca Onul – 67 de ani” şi “Liviu Rebreanu”, ediţia a XXVII-a. Programul este cuprins şi într-o broşură care aduce în paginile ei, cu ajutorul redactorilor Olimpiu Nuşfelean şi Alexandru Câţcăuan, câteva date despre amplele proiecte ale Casei de Cultură a Sindicatelor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]