Proiecte pentru “Ţinutul Haiducilor”

Un raport de selecţie finală publicat pe “www.galtinutulhaiducilor.ro” anunţă proiecte cu finanţare în valoare totală de 179.003 euro. Este vorba despre: renovarea centrului cultural “Liviu Rebreanu” din Chiuza – 149.005 euro; amenajarea de parcuri, spaţii verzi şi locuri de joacă pentru copii în Căianu Mic (14.999 euro) şi Uriu (14.999 euro). Retrase au fost cele referitoare la pietruirea drumului de acces la Cetatea Ciceului (199.982 euro) şi amenajarea terenului de sport în Zagra (15.000 de euro), în timp ce amenajarea Văii Podului (necadastrată) din Ciceu-Giurgeşti (200.000 de euro) a fost declarată eligibilă, dar neselectată pentru finanţare deocamdată.
Ales să fie susţinut cu bani la finalul anului trecut, la a doua strigare, după ce iniţial (la început de 2011) fusese exclus de pe lista proiectelor declarate eligibile şi depuse în sesiunea din 2010, iniţiativa cu “Ţinutul Haiducilor” a făcut în primăvară încă un pas spre concretizare, prin semnarea la Satu Mare a contractului, operaţiune îndeplinită de către primarul Becleanului, Nicolae Moldovan, coordonatorul Grupului de Acţiune Locală. Din acel moment, fiecare primărie parteneră a fost liberă să-şi deruleze fondurile pentru atingerea obiectivelor prezăzute în proiect.
Practic, 13 unităţi administrative-teritoriale din judeţul nostru (Beclean, Runcu Salvei, Zagra, Spermezeu, Chiuza, Căianu Mic, Braniştea, Uriu, Petru Rareş, Ciceu-Giurgeşti, Negrileşti, Târlişua şi Ciceu-Mihăieşti) şi una din Cluj (Cuzdrioara) au avut mână liberă să acceseze 2,78 milioane de euro în cadrul acestui program cu finanţare europeană nerambursabilă, în ideea punerii la punct a unor trasee turistice de referinţă în promovarea şi dezvoltarea unor obiective de interes cultural, administrativ, agricol, economic, de agrement şi mediu, cu ţintă spre atragerea vizitatorilor şi a consumatorilor.
Iniţiativa cu capitala la Figa, ce-şi propune implementarea pe bani europeni a unei strategii integrate pentru progresul teritorial, sprijină construcţia de parteneriate public-private, elaborarea strategiilor şi a planului de evoluţie locală; realizarea se face cu ajutorul Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Bistriţa-Năsăud.
Practic, este vorba despre dezvoltarea şi centralizarea zonei turistice în jurul oraşului Beclean şi a staţiunii de la Figa, parc balnear aflat oricum în continuă creştere şi modernizare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5