alp

Proiectul ”Energie în şcolile copilăriei” continuă. Şcoala Gimnazială Ştefan cel Mare Bistriţa va avea un iluminat modern

E.ON continuă şi în acest an proiectul “Energie în şcolile copilăriei”, dedicat instituţiilor de învăţământ preşcolar, gimnazial sau liceal, aflate în judeţele în care compania activează.

Ştim cu toţii cât de importantă este în general iluminarea corectă a încăperilor pentru buna desfăşurare a oricărei activităţi şi în mod special a acelora în care sunt implicaţi şi copii. De aceea am ales să susţinem şi în 2018 noi unităţi şcolare prin oferirea de soluţii de iluminat eficient al spaţiilor de studiu. Dorim să asigurăm elevilor şi cadrelor didactice condiţii mai bune de predare-învăţare şi în acelaşi timp să contribuim la economisirea energiei electrice”, a declarat Dan Morari, Director General Adjunct E.ON România.

Astfel, în luna aprilie am demarat lucrările pentru înlocuirea integrală a sistemului de iluminat din 10 şcoli din ţară cu sisteme cu tehnologie modernă, având un consum redus de energie. Vom înlocui în acest an circa 6.000 corpuri de iluminat şi 15.000 becuri incandescente, costurile ridicându-se la aproximativ 650.000 euro.

Lucrările vor fi finalizate la începutul lunii octombrie şi beneficiari sunt peste 10.000 de copii şi cadre didactice dar şi 10 primării care vor avea de achitat facturi mai mici pentru energia electrică.

Unităţile şcolare incluse în proiectul Energie în şcolile copilăriei 2018 sunt:

·        Liceul Onisifor Ghibu – Sibiu;

·        Şcoala Generală Xantus Yanos - Miercurea Ciuc;

·        Şcoala Gimnazială Ştefan cel Mare - Bistriţa;

·        Liceul Teoretic Ioan Buteanu – Şomcuta Mare (Maramureş);

·        Şcoala Gimnazială nr.1 – Jimbolia;

·        Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida – Petroşani;

·        Colegiul Pedagogic Ştefan cel Mare – Bacău;

·        Liceul Tehnologic Agricol Mihail Kogălniceanu -Iaşi;

·        Şcoala Profesională Specială Ion Pillat – Dorohoi;

·        Şcoala Gimnazială - Perieni (Vaslui).

 

Suntem încrezători că iniţiativa noastră va avea succes şi în 2018 şi va contribui la îmbunătăţirea condiţiilor de desfăşurare a lecţiilor din şcolile incluse în proiect. Ne dorim un mâine sigur pentru generaţiile viitoare şi atunci trebuie să se implicăm de astăzi cu toată răspunderea pentru realizarea acestui obiectiv.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]