Pentru neregulile constatate,

Proiectul privind managementul deşeurilor a primit corecţii financiare de peste 5,5 milioane lei

Liderul consilierilor judeţeni ai Partidului Social Democrat, Daniel Suciu, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă că, pe lângă „componenta penală” a proiectului „Sistem de management integrat al deşeurilor solide în Bistriţa-Năsăud” există şi o serie de nereguli care au condus la corecţii financiare de peste 5,5 milioane lei.
Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud riscă să pună …din buzunarul propriu aceşti bani, dacă acţiunea de contestare în instanţă nu va avea sorţi de izbândă.
Practic, nicio componentă a acestui proiect nu a fost găsită „în regulă”, la audit, motiv pentru care au fost aplicate şi aceste sancţiuni.
„Pe componenta de asistenţa tehnică a acestui proiect valoarea este de 1.980.962 lei, din care Comisia Europeană şi cei care au făcut auditul, pe perioada 2011, au dat o corecţie de 25% din valoarea totală, aproape 500.000 lei. Este vorba de cinci nereguli constatate de cei care au făcut auditul. Pentru supervizarea lucrărilor şi dirigenţia de şantier, contractul este de 5.185.448 lei, s-a dat o corecţie pe procedura de achiziţii publice de 5%, mai precis 260.000 lei”, a prezentat Suciu.
Nereguli au fost constatate şi la componenta de audit a proiectului de „deşeuri” (n.n. – aşa cum este cunoscut), şi chiar dacă valoarea contractului este de doar 89.000 lei, pentru trei abateri de la norme, s-a mai aplicat o corecţie de 10% din suma totală.
Pic cu pic se strânge…până la cea mai mare „amendă” dată de comisia de audit. „La contractul de lucrări pentru construirea Centrului de Management Integrat al Deşeurilor, mai precis staţia de sortare şi staţia de compost, celebrul depozit de la Tărpiu, cu o valoare a lucrărilor de 48.961.447 lei, avem o corecţie pentru lucrări suplimentare pe act adiţional de 25%, mai precis peste 4 milioane lei”, a explicat Daniel Suciu.
Finalmente, şi la contractul pentru staţiile de transfer şi centrele de colectare au fost probleme, aici corecţia financiară fiind de 700.000 lei.
În total, pentru neregulile constatate, sunt corecţii financiare de 5,573 milioane lei, peste 55 miliarde lei vechi. Corecţiile ar fi fost probabil şi mai mari, însă legile noastre şi ale Uniunii Europene prevăd că greşeala nu se plăteşte de două ori!!!

Comentarii

03/09/12 10:25
Vizitator

Ce are sula cu prefectura? De fapt la Bistrita are ceva sula cu prefectura de cand in locul statuii lui Petru Rares a fost "plantat" monumentul sub forma de SULA. Acest baietas (Daniel Suciu) habar nu are ce inseamna realizarea unui proiect de anvergura si complexitatea celui denumit "Sistemul integrat de management al deseurilor menajere". Corectiile argumentate prin acte aditionale si acceptate la finantare nu reprezinta nereguli. Aceste corectii fac parte din planul de realizare al proiectului. Mai trebuie spus ca Sistemul integrat de management al deseurilor menajere, este primul de acest fel realizat in Romania, in cadrul Programului Operational Sectorial (POS) Mediu.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5