Promovarea nunţii năsăudene

Scriitoarea Veronica Oşorheian, stabilită de ani buni în Capitala Cetăţii Unirii, Alba Iulia, se întoarce cu gândul în vatra strămoşească de la Leşu Ilvei, promovând în creaţiile ei lumea satului tradiţional. Volumul „Nuntă ţărănească”, apărut la Editura Reîntregirea, combină fericit, prin simbioza cu cele 16 desene în creion ale lui Valer Gălan, spectacolul de altădată al comunităţii locale. Cartea debutează cu un studiu etnologic în care Veronica Oşorheian se reîntoarce pe uliţa satului într-o zi de sâmbătă, când este programată nuntă mare, cu miri, socrii, neamuri, aproape întreaga comunitate participând la eveniment. Nu lipsesc druştile, colăcarii şi stegarii, fiecare având rolul lui bine determinat, care este ilustrat de scriitoare prin versuri. Atât dusul colacului la mama mirelui, cât şi a cămăşii, făcutul steagului, felul în care era adresată invitaţia la nuntă, toate sunt creionate ca într-un basm al nunţilor care astăzi sunt întâlnite foarte rar. Strigătura-n prag, datul găinii, stricatul miresei, sunt alte elemente care întregesc ritualul nunţii: „Miresucă, mireasă te-ai măritat/ Şlaieru’ tău o picat/ Să ai grijă de bărbat/ Nu-i da blidu nespălat”.

Veronica Oşorheian îşi aminteşte de una dintre ultimele nunţi tradiţionale surprinse acasă, cea a locotenentului care a avut un ospăţ pe cinste la care a participat şi tânăra poetă, pe atunci fată în sat. Poezia „Nuntă ţărănească”, compusă conform rigorilor populare de către Veronica Oşorheian, începe cu primele semne ale următoarei nunţi: „Umblă zvon printre cumetre/ C-au intrat câşlegile/ La biserică popa spune/ Că sloboade nunţile”. Urmează pregătirile pentru nuntă din ritualuri evidenţiindu-se cel al făcutului steagului: „Steagu-i împănat cu flori/ Şi cu spice mustăcioase/ Panglicuţe în trei culori/ Toate în fire de mătase”. Apoi, iertarea cerută părinţilor este semn al binecuvântării viitoarei perechi: „Înainte de plecare/ La părinţi – cum se cuvine/ Mireasa cere iertare/ Năpădită de suspine”. După cununie, alaiul se îndreaptă spre casa unde va avea loc masa: „În ograda unde-i nunta/ Grâu curat şi apă sfinţită/ Peste miri va revărsa/ Câte-o babă rânduită”. Bunătăţile sunt aduse pe masă de vestitele socăciţe năsăudene: „Socăciţe îşi dau zor/ Ca să dea bucatele/ Găluştele din cuptor/ la nănaş găinile”. Din păcate, în zilele noastre aceste nunţi au dispărut: „Nunţi ca asta nu mai sunt/ Vremurile s-au schimbat/ Îşi trag trena pe pământ/ Ţărăncuţele din sat”.

Cărţi precum cea a Veronicăi Oşorheian sunt menite să readucă în atenţia generaţiilor actuale obiceiurile noastre străvechi, convinşi fiind că: „Orice ar fi frumoasă-i lumea/ Şi viaţa-i una dată/ Merită din plin trăită/ Şi-n poveşti ce-au fost odată”. Cartea este girată de cercetătorul şt. dr. Gabriela Mircea care, vorbind despre nuntirea în sat, nuntirea în cosmos, este de părere că avem de-a face cu o macro reprezentaţie teatrală în care se îmbină în mod plăcut poezia Veronicăi Oşorheian cu tradiţia noastră ancestrală.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]