Proorocii de ieri şi cei de astăzi

În Pantheonul proorocilor sau profeţilor Sfintei Scripturi se înscriu trei nume asupra cărora ne oprim cu uimire şi fior sfânt, care domină lunile iulie şi august încadrând două mari sărbători ale bisericii ortodoxe: praznicul împărătesc „Schimbarea la faţă” şi „Adormirea Maicii Domnului”.
Personalitatea complexă a Sfinţilor Prooroci Moise, Ilie şi Sf. Ioan Botezătorul marchează Vechiul, dar şi Noul Testament, prin minunile făcute şi mai ales, prin misiunea specială încredinţată de către Dumnezeu fiecăruia, raportate la mântuirea poporului ales şi la relaţia lor cu Dumnezeu şi Iisus, ca soli desăvârşiţi şi, totuşi, cererea lui Moise şi Ilie de a-l vedea la faţă pe Dumnezeu s-a împlinit de abia la „Schimbarea la faţă” pe Tabor. O taină rămâne şi misiunea proorocilor.
Profet sau prooroc, sunt cuvinte de origini diferite, dar au acelaşi înţeles, pentru că aveau aceeaşi misiune, adică era persoană considerată ca interpret al voinţei lui Dumnezeu, era trimisul lui Dumnezeu pe pământ, capabil să prezică viitorul. Profeţii vorbeau pentru alţii în numele lui Dumnezeu. Gura profeţilor era gura lui Dumnezeu.
În schimbul credinţei, se recunoaşte puterea lor dumnezeiască: „Şi întru Duhul Sfânt Domnul de viaţă făcătorul, care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, care a grăit prin prooroci”. Dumnezeu îi considera pe cei mai apropiaţi dintre pământeni, pentru că erau cheia divină care deschidea minţile şi inimile împietrite ale regilor, bogaţilor, ale demnitarilor, ce deţineau puterea şi abuzau de ea prigonind pe cei lipsiţi de apărare, pe cei săraci, dar mai ales pe creştini. Ţineau poporul întru întunericul necredinţei, dar şi al robiei, ca nişte dictatori absoluţi, aşa cum se întâmplă şi astăzi, din păcate… atâtea suferinţe şi nedreptăţi care îmbolnăvesc sufletul, apoi trupul şi multe neputinţe fizice şi sinucideri. Cei vinovaţi de această moarte sufletească şi fizică vor răspunde în faţa lui Dumnezeu şi amar vor plăti ei şi urmaşii lor.
Proorocii intuiau apariţia şi desfăşurarea unor evenimente nefaste pentru ţară şi popor din cauza închinării la idoli şi nerecunoaşterea lui Dumnezeu – azi a lepădării de Maica Domnului, de cruce, de apostoli, de icoane, de sfinţi etc. Lucrarea proorocilor nu era deloc uşoară, dar Dumnezeu îi proteja şi-i apăra cu străşnicie după mărturisirea psalmistului David: „Şi treceau de la popor la popor,/ Şi de la împărăţie la altă împărăţie,/ Dar El n-a lăsat pe nimeni să-i apese,/ Şi-a pedepsit regi pentru ei zicând: / Nu vă atingeţi de unşii mei,/ Şi proorocilor mei nu le faceţi rău!” Ps 104
Proorocii transmiteau ce auzeau de la Dumnezeu. Ei avertizau, mustrau, ameninţau cu asprime regii care nu se supuneau poruncilor Creatorului, prevenindu-i despre consecinţele îndărătniciei lor, riscându-şi libertatea şi chiar viaţa. Regii se înfiorau, plecau capul, unii se supuneau ştiind că ei sunt oamenii lui Dumnezeu: „…Atunci a trimis regele să-l deslege (pe Iosif) Datu-i-a slobozenie stăpânului Ţării,/ Şi l-a pus domn peste casa sa/ Şi cârmuitor peste tot ce avea/ Ca să înveţe pe boierii lui după voia sa/ Şi bătrânilor lui să le arate înţelepciunea”. Ps 104
Grija proorocilor era să vegheze la împlinirea întocmai a legii lui Dumnezeu, să mângâie poporul. Cei trei prooroci, deşi au trăit şi l-au cunoscut pe Făcătorul lumii în momente biblice diferite, deşi căile împlinirii misiunii şi sfârşitul hărăzit lor a fost altul, s-au asemănat prin slujirea cu râvnă fierbinte a lui Dumnezeu, împlinirea cu asprime a poruncilor primite, au înfruntat cu mult curaj regi, dregători, pe cei bogaţi şi pe cei nelegiuiţi…
Moise, trimisul lui Dumnezeu l-a înfruntat pe Faraon, greu încercat până la ieşirea lui Israel din Egipt.
Sf. Ilie a întors pe Israel de la închinarea la Baal, a prevestit împăratului Ahab, călcător de lege, că în locul unde a fost omorât Nabot, porcii şi câinii vor linge sângele lui, iar pe Isabela, femeia lui, o vor mânca câinii şi toată casa lui va fi nimicită. Profeţia s-a împlinit şi poporul a crezut.
Sf. Ioan Botezătorul l-a înfruntat pe Irod: „Nu ţi se cuvine s-o ai de soţie… pe femeia fratelui…”. Pe fariseii şi saducheii, care veneau la botez, îi dojenea: „Pui de vipere, cine v-a arătat că veţi scăpa de mânia ce va să fie?/ Faceţi deci roade vrednice de pocăinţă”.
Misiunea profetică este neîntreruptă, continuându-se şi după Hristos şi chiar în zilele noastre a fost luată ca model de către ierarhi, monahi şi preoţi prin rugăciune, Sfintele Taine, cuvântul de învăţătură etc. Puterea rugăciunii P.S. Vasile şi a soborului de preoţi la Sărbătoarea Sf. Ilie de la Nuşeni a deschis cerul şi pământul, a primit ploaie.
Sf. Ilie a vegheat Ţara Bârgăului mulţi ani din mănăstirea Piatra Fântânele. Aici, bunicii şi părinţii noştri au primit de multe ori binecuvântarea P.S. Nicolae Ivan, care, profetic parcă ştia că Sfântul va părăsi locul… Mitropolitul Bartolomeu a fost cel care l-a aşezat în minunatul spaţiu de la Nuşeni, iar mănăstirea Piatra Fântânele a devenit o a doua Niculă, prin ridicarea unui paraclis cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”, loc pe care vrednicul mitropolit îl numea Taborul bârgăuanilor.
Proorocii cunoşteau viitorul îndepărtat ca şi prezentul, erau apărătorii orfanilor, ai celor năpăstuiţi şi nedreptăţiţi şi, cu puterea rugăciunii lor, au coborât de pe tron regii fărădelegii.
Coboară şi astăzi din domnie pe cei ce abuzează de puterea dată, pedepseşte pe cei ce nu ascultă sfaturile bune şi se lasă amăgiţi de bani, de linguşeli şi, prin viclenii şi tot felul de favoruri, îşi atrag o parte dintre alegători, punându-i împotriva semenilor ca să-şi atingă scopurile.
Numiţi „alese vase duhovniceşti”, poporul le cere ajutor: „Bucură-te mângâierea sufletească a pământenilor celor necăjiţi!” Ac. Sf. Ioan Botezătorul
„Bucură-te groaznicule răzbunător al asupriţilor şi asupra celor cu inima împietrită” Ac. Sf. Ilie
Asumându-şi curajul sfinţilor de a spune adevărul, unii aleşi ai lui Dumnezeu vorbesc cu multă încărcătură duhovnicească, cu înflăcărare patriotică şi cu compasiune sinceră despre suferinţa neamului, reamintind de Ştefan cel Mare şi Sfânt, dar surzenia este boala celor ce au fost aleşi…
Deviza lui Tudor Vladimirescu: „Patria este norodul, nu tagma jefuitorilor”, este vocea strămoşilor care strigă şi astăzi, din adâncul pământului, al cărui ecou nu poate fi înăbuşit nici de ispita funcţiei şi goana după câştig, care n-au conştiinţă.
Ambiţiile, orgoliile, patimile ori interesele fanaticilor conducători care au făcut din moştenirea comunităţii propria moşie, nu vor şterge istoria aşezărilor întemeiate pe sânge.
Lupta sfinţilor pentru ca omul să rămână în lumină nu era ecou în sufletele aleşilor poporului angajaţi într-o acerbă competiţie după profituri, în aceste vremuri tulburi.
Credinţa însă nu permite compromisuri şi, oricâte biserici ai zidi, nu pot şterge păcatul greu săvârşit prin condamnarea la suferinţă a semenilor, luându-le cel mai elementar drept la credinţă (smintindu-i cu distracţii…), la cultură (desfiinţând şcoli, ori împiedicând alte acte de cultură), dreptul la sănătate (prin sărăcie) etc.
Sfinţii şi Biserica ne învaţă că omul este ţinut de Dumnezeu într-o slavă mai mare ca îngerii, care îl slujesc şi se nevoiesc pentru a-i câştiga mântuirea. Omului i s-au dat atâtea daruri şi puteri nebănuite că, folosindu-le cu înţelepciune, ar putea sta aproape de Dumnezeu.
Biserica a rămas ultima speranţă a celor mulţi şi apăsaţi, care-i cer să se detaşeze de politic ca să slujească numai pe Dumnezeu şi neamul.
Doamne, binecuvântează-i şi ocroteşte-i pe români!
prof. Rafila Mureşan