Prostituţia şi alcoolul, sancţionate de jandarmi

Sfârşitul de săptămână i-a găsit pe jandarmii bistriţeni în acţiuni punctuale, atât pe linia protejării populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite cât şi privind ordinea publică pe raza municipiului şi a judeţului. Au fost aplicate trei avertismente scrise şi 16 amenzi contravenţionale în valoare totală de 5.300 de lei. Principalele abateri sancţionate au fost refuzul legitimării în faţa agentului constatator, acte şi gesturi obscene, provocarea unor scandaluri şi tulburarea liniştii publice dar şi cerşetorie, practicarea prostituţiei sau consumul de alcool în spaţiul public neamenajat.
De asemenea în Piaţa Independenţei Nord, (în Piaţa de Vechituri), a fost depistată comercializarea de fonograme şi videograme (Cd-uri şi DVD-uri), fără marcaje holografice. Conform Ordonanţei nr. 25 din 2006, actualizată, privind întărirea capacităţii administrative a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor ORDA, art. 43, al.1, lit. c, au fost confiscate un număr de 83 de fonograme şi videograme, (36- DVD-uri şi 47 CD-uri), deoarece nu erau marcate conform legislaţiei în vigoare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5