Protecţia Consumatorilor a retras de pe raft peste 100 litri de sucuri expirate

Comisarii bistriţeni de la Protecţia Consumatorilor au dispus retragerea definitivă de la comercializare a 103 litri de băuturi răcoritoare, sucuri şi nectaruri, produsele fiind cu termen de valabilitate depăşită sau depozitate în condiţii improprii (la temperaturi foarte mari). În urma controlului derulat la mijlocul lunii trecute, la un număr de 11 operatori economici din Bistriţa-Năsăud, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor a dispus şi oprirea temporară de la comercializare a circa 747.5 litri de băuturi răcoritoare, nectaruri şi sucuri din fructe până la remedierea neconformităţilor constatate, şi anume a celor de informare.

Potrivit comisarului şef Dina Suciu, instituţia a aplicat opt sancţiuni contravenţionale, dintre care două avertismente şi şase amenzi în valoare de 11.000 lei, pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.

Aşadar, fiţi atenţi cu ce vă răcoriţi!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5