Protopopul Ioan Dâmbu: Să scoatem la vedere marile valori pe care le avem

            Rep.: - Părinte protopop Ioan Dâmbu, un cuvânt de înţelepciune, un scurt parcurs în tradiţie şi în spiritualitatea creştin-ortodoxă milenară a acestui neam aici, la noi, în mirificul tărâm al Năsăudului.

            PC Ioan Dâmbu: - Trebuie să scoatem la vedere marile valori pe care poporul român le are şi pe care, din păcate, mulţi dintre noi le-au uitat sau nu le mai valorizează. Sunt mulţi care spun, cum filozofic mi se pare şi corect şi exact, că valorile valorează dar nu există, iar existenţa există dar nu valorează. Acest joc de cuvinte spune foarte multe lucruri privind atitudinea noastră faţă de adevăratele valori, pentru că poporul român este un popor valoros şi tot ceea ce a creat de-a lungul timpului are valoare nepieritoare.

            Rep.: - Cum se vede această continuitate în prezent? Asaltul secularizării, micimea caracterelor începe să-şi pună într-un fel indirect şi pecetea pe locuitorii noştri. Există încă acel filon pe care, părinte,  putem să-l valorificăm pentru a duce mai departe această tradiţie? Orice popor are şi uscături, are şi bune, are şi rele. Începe parcă să se schimbe ceva şi parcă nu în bine la noi.

            PC Ioan Dâmbu: - Pentru noi, cei care trăim în Ţara Năsăudului este o bucurie faptul că nu suntem atinşi de aripa îngerului cu aripa căzută, încă. Atâta vreme, nu mă refer doar la Dimitrie Gusti sau la alţi sociologi mai tineri, mai proaspeţi, dar foarte conştienţi şi responsabili, atâta vreme cât se va mai păstra satul românesc cu valorile lui, nici secularizarea, nici ateismul, nici indiferenţa, nici globalizarea şi nici alte tale care au venit şi vor veni peste noi nu ne vor putea distruge. Ne vor diminua din elan, din entuziasm, dar rădăcinile acestea nu le pot scoate din fundul pământului acestui sol, acestui pământ apărat de atâtea ori cu sângele străbunilor. Satul este matrice, satul este vatră, satul este un loc unde se păstrează, aşa cum spunea Blaga, încă veşnicia. Şi atâta vreme cât satul va fi conştient şi responsabil prin ţăranii pe care îi mai are nu vor dispare nici celelalte valori ale spiritualităţii şi neamului nostru. Şi în primul rând aş vrea să mă refer la credinţă. Atâta vreme cât românul nostru crede în Dumnezeu şi mărturiseşte credinţa prin faptele pe care le face n-o va putea clinti din loc nimeni şi nimic. Eu am zis că un om plin de credinţă, chiar dacă nu ştie scrie este mai valoros decât un laureat al Premiului Nobel. Acela vorbeşte cu lumea, cu oamenii, iar credinciosul vorbeşte cu Dumnezeu. Acela vede lucrurile, le descrie, credinciosul sau omul care are credinţă în Dumnezeu crede în ceea ce nu vede şi cu atât este mai valoros. Pentru că credinţa lui profundă şi adâncă devine vedere.

            Rep.: - Biserica şi şcoala sunt, practic, stâlpii acestui neam. Nu putem să negăm faptul că este necesară o racordare la modernitate. Ţăranul român, matricea spirituală de care vorbeaţi, se schimbă şi se metamorfozează continuu. Însă cu aceşti doi stâlpi, cred, ai bisericii şi ai educaţiei, avem şanse să ne racordăm la modernitate, omul să trăiască mai bine, dar să nu-şi uite rădăcinile pe care, iată, nu le uită, plecaţi fiind mulţi pe cuprinsul Europei şi al lumii. Revin de fiecare dată acasă cu plăcere, îşi ţin obiceiurile, fie acolo unde sunt, fie revin cu mare dragoste de mari sărbători, de Paşte, de Crăciun, de marile hramul ale neamului românesc.

            PC Ioan Dâmbu: - Relaţia bisericii cu şcoala este una foarte veche. Şi nu una pe care a institut-o  sau întemeiat-o nu ştiu cine, ci această relaţie se fundamentează pe conştiinţa că una îi aparţine celeilalte, iar celelalte acesteia. Biserica şi şcoala sunt instituţiile fundamentale ale neamului nostru. Şi dacă aceste relaţii vor continua va avea viitor şi biserica şi şcoala. Pentru că şcoala va da bisericii tineri bine instruiţi şi bine educaţi, iar biserica va da neamului de pe urma aceasta oameni plini de credinţă, cu comportamente morale înalte, cu virtuţi adevărate.

            Rep.: - Şi cu o identitate specifică acestui neam...

            PC Ioan Dâmbu: - Toate acestea sunt atributele identităţii noastre.

            Rep.: - Un cuvânt despre această convieţuire între mai multe neamuri, despre toleranţa reciprocă şi cel puţin în cazul neamului românesc totală, faţă de cei veniţi poate mai târziu, dar trăitori pe aceste meleaguri şi, fiind definitiv ai pământului românesc.

            PC Ioan Dâmbu: - În acest colţ minunat, cum îmi place mie să spun Ţării Năsăudului, şi în tot judeţul Bistriţa-Năsăud de altfel, este o plajă confesională destul de colorată, eminamente prezenţi fiind ortodocşii români. Trăiesc împreună cu noi şi alte culte. Alături de ortodocşi trăiesc şi romano-catolici, greco-catolici, reformaţi, protestanţi de toate nuanţele, evanghelici lutherani, culte neoprotestante, penticostali, baptişti, iehovişti, şi câte mai sunt, că nici ei nu se cunosc câte fracţiuni sunt. Trăim aici împreună şi, dacă suntem creştini adevăraţi, trebuie să avem iubire între noi. Domnul Hristos le-a spus apostolilor „Pacea mea v-o dau vouă, pacea mea o aveţi de la mine, nu pacea pe care v-o dă lumea ci pacea pe care v-o dau eu”. În virtutea acestei păci care vine de la Dumnezeu noi trebuie să avem iubire, să avem dragoste. Chiar dacă pe ici pe colo nuanţe mai ieşite puţin din peisaj se mai întâmplă, noi trebuie să ştim că ceilalţi, care nu sunt de credinţa noastră sunt fraţi întru aşteptarea dragostei noastre pe de o parte, iar pe de altă parte trebuie să le demonstrăm prin tot ceea ce facem că credinţa noastră este mai bună, mai adevărată, mai credinţă.

            Aţi folosit termenul de toleranţă religioasă. Acest termen de toleranţă nu prea îmi place. Un alte termen sau termenul de bază când exprimăm această realitate ar fi răbdare. Să avem răbdare cu celălalt. Adică să-l lăsăm să se manifeste, să-şi facă şi el voia lui şi noi să nu-l observăm cu nimic, să fim răbdători, aşteptându-l că oare când, cândva, văzând răbdarea noastră, va fi ca noi. Aşa să ne ajute Dumnezeu.

            Rep.: - Mulţumim părinte protopop Ioan Dâmbu, de la Protopopiatul Ortodox Năsăud pentru aceste frumoase cuvinte de har.

            PC Ioan Dâmbu: - Vă mulţumesc, şi vreau să vă îndemn cu toată dragostea să veniţi să vedeţi aceste meleaguri minunate, cu oameni harnici.

 Alecu Marciuc & Razvan Emilescu