MEDITAȚIE LA DUMINICA A 4-A DUPĂ PAȘTI (A SLĂBĂNOGULUI-EV.IOAN 5,1-15)

Pr.Vasile Beni: CÂND AVEM NEVOIE DE UN OM ȘI OMUL NU VINE SĂ ȘTIM CĂ ÎN LOCUL LUI VINE DUMNEZEU

HRISTOS  A  ÎNVIAT  !

         

          CÂND AVEM NEVOIE DE UN OM ȘI OMUL NU VINE SĂ ȘTIM CĂ ÎN LOCUL LUI VINE DUMNEZEU

          De multe ori suntem părăsiți de oameni sau chiar și de cei dragi dar nu suntem niciodată  părăsiți de Dumnezeu

          Cunoaștem și s-a mai spus că dintre toate darurile cu care suntem înzestrați de Bunul Dumnezeu cel mai de preț mai de folos este sănătatea și fiecăruia dintre noi ne-a fost dat să trecem prin dureri trupești și sufletești.Evanghelia de astăzi ne pune în fața ochilor noștri o minune săvârșită de către Mântuitorul a unui om care era bolnav de 38 de ani.Dacă în primele două duminici de după Înviere Iisus se arată apostolilor și femeilor mironosițe,ca să-I încredințeze că a înviat cu adevărat-în duminica a 4-a după sf.Paști își arată Dumnezeirea,vindecându-l pe omul pe care nu-l mai ajuta nimeni și încă de mult timp.  

În sfânta evanghelie ni se spune cum într-o zi de sărbătoare a iudeilor Iisus S-a suit la Ierusalim unde era o scăldătoare,care pe evreiește se numea Vitezda și care avea cinci pridvoare.Acolo erau mulți oameni bolnavi (orbi ,schiopi ,uscați) așteptând mișcare apei căci un înger al Domnului se cobora din când în scăldătoare și tulbura apa,iar cine intra întâi după tulburarea apei se făcea sănătos ori de ce boală era cuprins.Printre cei care așteptau era și un om bolnav de 38 de ani pe care văzându-l zăcând și știind că e de multă vreme Iisus îl întreabă :voiești să te faci sănătos?cuvinte la care bolnavul răspunde:Doamne ,nu am om care să mă arunce în scăldătoare,când se tulbură apa,că până când vin eu altul se coboară înaintea mea.Iar Iisus I-a zis scoală-te ia-ți patul tău și umblă-și îndată omul s-a făcut sănătos.Aceasta ar fi relatarea mai pe scurt a sfintei evanghelii din care am putea să învățăm că de multe ori ne simțim și suntem părăsiți de oameni sau și chiar și de cei dragi dar nu suntem niciodată părăsiți sau abandonați de Dumnezeu.Este adevărat ,trăim într-o perioadă în care așa cum spunea Stainhard-,,lumea afecțiunii este înlocuită de cea a concurenței”și cea mai grea boală este singurătatea,pentru că există o singurătate a copiilor-pentru că părinții petrec prea puțin timp cu ei;există o singurătate a adolescenților care se simt că nu sunt înțeleși;există o singurătate în căsătorie,pentru că soții se simt de multe ori străini;dar există și singurătate a oamenilor bătrâni care se simt abandonați și inutili.Și cu toate acestea am putea să spunem că există cineva care ne vede ,ne cunoaște necazul și ne ajută și acela este Dumnezeu,iar sfânta scriptură ne este martoră.   

  Vechiul testament  

-Dumnezeu este Cel ce vede.“Fiii lui Israel gemeau sub povara muncilor şi strigau şi strigarea lor din muncă s-a suit până la Dumnezeu. Auzind suspinele lor, Dumnezeu Şi-a adus aminte de legământul Său pe care îl făcuse cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov. De aceea a căutat Dumnezeu spre fiii lui Israel şi S-a gândit la ei” (Ieşirea 2,23-25). Dumnezeu este Cel ce vede suferinţele poporului Său. El i-a spus lui Moise: “Am văzut necazul poporului Meu în Egipt şi strigarea lui de sub apăsători am auzit şi durerea lui o ştiu. M-am pogorât dar să-l izbăvesc din mâna Egiptenilor…” (Ieşirea 3,7-8).Dumnezeu nu este departe de noi. El ne vede. Îi pasă de noi. “Nici o vrabie nu cade pe pământ fără ştirea Tatălui vostru”, a spus Iisus.

 Cum ne vede Dumnezeu-?-Dumnezeu nu ne vede de la înălţimea unui turn de fildeş, ci de la înălţimea crucii. Prin Hristos am învăţat că privirea lui Dumnezeu este o privire de iubire şi milă. El ne vede nu pentru că doreşte să ne pedepsească, ci pentru că ne iubeşte. De fapt, ne iubeşte atât de mult încât nu îşi poate lua ochii de la noi. Ca o mamă ce nu îşi poate lua privirea de la nou-născutul ei, şi Domnul nu se opreşte din a-i privi pe cei în care şi-a pus încrederea (Iov 36,7).   

  1)- ne vede când suferim. Şi pentru că ne vede, poate să ne mângâie şi să ne dea tărie. Şi pentru că ştim că ne vede, îi putem spune: “Că de voi şi umbla în mijlocul morţii, nu mă voi teme de rele”. De ce? “Pentru că Tu cu mine eşti.”     

  2)-ne vede cu păcatele noastre. Dar şi cu păcate fiind, El ne priveşte cu o iubire ce ne îndeamnă la pocăinţă. De exemplu Iisus s-a uitat la Simon Petru după ce acesta s-a lepădat de El de trei ori. Drept urmare Petru a ieşit afară şi a început să plângă amarnic. De ce? Ce a fost în privirea lui Iisus de l-a făcut pe Petru să îi pară rău şi să devină cel mai mare predicator al Rusaliilor? Cu siguranţă privirea lui Iisus era plină de compasiune şi de iubire. Aceasta a frânt inima apostolului impulsiv. Dumnezeu este Cel care ne vede cu păcate. Dar faptul că ne vede este un act de iubire, ce ne invită la pocăinţă şi iertare, spunându-ne: “Veniţi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, ca zăpada le voi albi, şi de vor fi ca purpura, ca lâna albă le voi face” (Isaia 1,18).El ne vede suferind pentru a ne mângâia. El ne vede cu păcate pentru a ne face conştienţi de greşelile noastre şi pentru a ne aduce la pocăinţă. Şi apoi ne spune chiar Dumnezeu: “Eu nu Mă uit ca omul; căci omul se uită la faţă, iar Domnul se uită la inimă” (1Regi 16,7).    

3)-ne vede cu necazurile și întristările noastre-exemplu ne este sf.evanghelie de astăzi.   

4)Dumnezeu se uită la inimă-de ce?-există oameni care stăpânesc atât de bine expresiile faciale încât este imposibil să ghiceşti ce se află în spatele acestora. Dar Dumnezeu se uită în inimă. El vede caracterul. El vede motivaţia reală în spatele fiecărui gest. El face distincţia între real şi nereal, între expresie şi intenţie, între mască şi original.   

Modul în care îi privim pe oameni exercită o puternică influenţă asupra lor. Un om se poate uita la altul cu o privire ce apasă sufletul celuilalt. Poate să arunce o privire ce răneşte şi distruge. Sau poate să privească cu o indiferenţă rece, umilindu-l şi degradându-l pe celălalt. Dar un om poate privi la semenul său şi cu bunătate şi căldură, cu o privire ce încurajează, ce deschide lacătul celuilalt, ce trezeşte puteri în acela. Aşa se uită Dumnezeu la noi.Dumnezeu este Cel care vede. Dar privirea Lui este un act de iubire. Cu privirea Lui El îşi îmbrăţişează creaturile, le susţine şi le încurajează… Privirea Lui nu este una care doar se uită la ceva: este iubire creatoare, Dumnezeu îşi întoarce faţa Sa spre om şi astfel se dă pe Sine omului. A fi văzut de El nu înseamnă a fi expus unei priviri neîndurătoare, ci a fi învăluit în cea mai profundă atenţie… Suntem văzuţi de El fie că vrem, fie că nu. Diferenţa este că dacă încercăm să ne ascundem de privirea Sa, sau ne străduim să intrăm in ea.   

“Cel ce a zidit ochiul, oare, nu priveşte?”, se întreabă psalmistul. “Da, priveşte!”, răspundem noi. El a văzut ce era în inima lui Natanael. L-a văzut pe Avraam. A văzut poporul Său suferind în Egipt.L-a văzut pe slăbănogul de la scăldătoare Vitezda,dar ne vede  și pe noi astăzi.Cum? ne vede cum suferim, pentru a ne mângâia. Ne vede cu păcatele noastre, pentru a ne ierta. Ne vede de pe cruce. Ne vede cu iubire şi privirea sa ne îndeamnă să dăm ce este mai bun din noi. Dacă ochii lui Hristos sunt ferestrele prin care Dumnezeu ne vede, ei sunt în acelaşi timp şi oglinzile în care ne vedem pe noi, iubiţi de Creatorul şi Răscumpărătorul nostru.Ce impact trebuie să aibă asupra noastră faptul că zi de zi, orice facem şi spunem şi încercăm şi gândim şi ne imaginăm este sub privirea Lui Dumnezeu! Să nu uităm acest lucru.Să nu uităm însă că Dumnezeu ne caută în boală dar și în sănătate:în boală ca să ne vindece,iar în sănătate să ne sfătuiască cum să ne-o păstrăm.        

   Când avem nevoie de un om și omul nu vine să știm că în locul lui vine Dumnezeu.Amin

                                        HRISTOS A ÎNVIAT !    

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]