Pr.Vasile Beni: Omul orb sufleteşte nu-L vede pe Dumnezeu

Textul evangheliei la duminica 31-a de după Rusalii:,,În vremea aceea, pe când Se apropia Iisus de Ierihon, un orb şedea lângă drum, cerşind. Şi, auzind el mulţimea care trecea, întreba ce se întâmplă. Şi i-au spus că trece Iisus Nazarineanul. Atunci el a strigat, zicând: Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă! Şi cei care mergeau înainte îl certau ca să tacă, dar el cu mult mai mult striga: Fiule al lui David, miluieşte-mă! Deci, oprindu-Se, Iisus a poruncit să-l aducă la El; şi apropiindu-se, l-a întrebat: Ce voieşti să-ţi fac? Iar el a spus: Doamne, să văd! Şi Iisus i-a zis: Vezi! Credinţa ta te-a mântuit. Şi îndată a văzut şi mergea după El, slăvind pe Dumnezeu. Iar tot poporul care văzuse a dat laudă lui Dumnezeu. Ev. Luca 18, 35-43.           Şi la două învăţături şi două concluzii aş dori să poposim care s-ar putea desprinde din evanghelia duminicii :

1.Omul orb trupeşte nu vede frumuseţile acestei lumi- Dintre toate bunurile cu care fiecare dintre noi am fost înzestraţi de Bunul Dumnezeu cel mai de preţ a fost este şi va fi sănătatea.Iarăşi am putea spune că din toate simţurile cel mai de folos ne este văzul. Pentru că multe boli și multe suferințe chinuiesc viața oamenilor. Dar cea mai grea suferință pare a fi orbirea. Neputând munci ca să poată trăi, de obicei, orbii cerșesc. Dintre toate categoriile de cerșetori din lumea aceasta, orbii impresionează în chip deosebit pe cei care trec pe lângă ei. Oricât de zgârcit sau oricât de pornit ar fi cineva împotriva cerșetorilor, este cu neputință să nu-l înduioșeze cât de puțin mâna întinsă a unui orb. El ședea jos, la marginea drumului și cerea milostenie. Ședea lângă drumul care venea din Ierihon și mergea spre Ierusalim. Pe această cale trecea multă lume și cred că erau destui care îl ajutau. Și totusi el continua să rămână un nenorocit, oricâtă milostenie ar fi adunat. Nenorocirea lui consta în faptul că el nu-l vedea nici pe cel care îi dădea milostenia, nu vedea nici ceea ce-i dădea, nu-și vedea nici propria mână în care i se punea milostenia, nu se vedea nici pe sine însuși. Iar orbirea trupească poate fi din naştere, din pricina unui accident sau din pricina unei boli. Din pricina orbirii trupeşti nu putem vedea lumea aceasta materială şi nici pe noi înşine, nu putem merge fără călăuză şi nu ne putem bucura de lumină, de culorile şi de toate frumuseţile lumii văzute.Să nu vezi cerul înstelat şi câmpul plin de flori,să nu vezi chipul celor dragi.Să nu vezi sfânta Cruce sfinţită de Sângele Fiului lui Dumnezeu,să nu vezi icoanele şi tot ceea ce a creat Dumnezeu. Cred că fiecare dintre noi,cei care vedem frumuseţile acestei lumi, am putea zice cu psalmistul:,,Mare eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile Tale şi nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale’’.Şi psalmistul are atâta dreptate, pentru că doar privind spre cer l-am putea asemăna cu un mare candelabru plin de lumină şi este o rânduială după care se conduc stelele, galaxiile şi constelaţiile cu atâta precizie.Privind spre pământ vedem cum iarăşi psalmistul spune :,,Că Dumnezeu face să răsară din pământ verdeaţă spre folosul oamenilor şi al animalelor’’.                                                     2.Omul orbit sufleteşte nu-l vede pe Dumnezeu- Şi este cu mult mai primejdioasă decât cea trupească  pentru că este întunecarea şi înrobire a sufletului prin tot felul de păcate sufleteşti şi trupeşti.Vedeţi, Dumnezeu ne-a dat viaţă fiecăruia dintre noi, ne poartă de grijă, ne-a dăruit înţelepciune  şi exemplele pot continua. Dacă orbul trupesc nu vede soarele cel fizic, lumina lui, orbul sufletesc nu-L vede pe Soarele dreptăţii şi Părintele luminilor, cu strălucirea harului Său. Nu recunoaşte pe Cel care îi dă bunătăţi nepieritoare: viaţa, suflet, nemurire şi nu se vede nici pe sine însuși așa cum este cu adevărat.Iar două din semnele orbirii sufleteşti sunt Ne-vederea lui Dumnezeu şi Necredinţa. Omul orbit sufleteşte trăieşte în uitare de Dumnezeu şi înrobit de grijile acestei vieţi pământeşti, nu se mai roagă, nu mai este milostiv şi nu-i mai ajută sau "nu-i mai vede şi nu-i mai aude" pe cei din jurul său când aceştia au nevoie şi cer ajutorul lui.Un om orb din punct de vedere duhovnicesc vede totul prin prisma propriilor sale patimi: cel iubitor de arginţi gândeşte că toţi sunt iubitori de arginţi, cel răpitor al bunurilor altuia crede că toţi sunt lacomi şi răpitori, cel desfrânat gândeşte că toţi sunt desfrânaţi, cel bârfitor că toţi sunt bârfitori, cel rău şi invidios crede că şi alţii sunt la fel. Îi vede pe ceilalţi în funcţie de starea lui duhovnicească, adică îi judecă pe alţii după ceea ce zace în sufletul lui.De asemenea, cel orbit duhovniceşte nu se cunoaşte nici pe sine însuşi aşa cum este cu adevărat. El se consideră drept şi îndreptăţit, având mereu şi neîncetat dreptate şi îndurând necazuri şi nevoi numai din vina celorlalţi şi exclusiv datorită urii lor neîmpăcate, lui îi este permis orice, celorlalţi revenindu-le numai sarcina de a-l admira şi lăuda în orice împrejurare.        Ca mesaj din această evanghelie se pot desprinde cei puţin două învăţături:

a.-Ori de câte ori avem un necaz, o dorință ,un gând-să ne apropiem de Iisus să-L rugăm,să-I cerem așa cum omul orb a strigat  zicând: Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă! Iar Iisus văzându-i credinţa ,L-a vindecat.Şi noi să ne rugăm împreună cu psalmistul care  zice:,,Doamne strigat-am către Tine când sunt în necaz auzi-Mă Doamne”,sau ,,Ridicat-am ochii mei la ceruri de unde va veni ajutorul meu ,ajutorul meu de la Dumnezeu cel ce a făcut cerul și pământul”.Dar să nu uităm că întotdeauna există şi un sens pozitiv al suferinței și anume acela de a mărturisi tuturor cât bine ne-a făcut nouă Domnul,așa cum omul care şi-a recăpătat vederea a mărturisit despre binefacerile pe care Dumnezeu le-a revărat asupra lui.           b.-Rugăciunea  de nevoie-Cred că este cea mai des folosită rugăciune de fiecare dintre noi. Nu de puţine ori am spus cu toţii:,,Doamne ajută-mă sau Doamne scapă-mă’’, privind spre Dumnezeu ca spre singurul care ne mai poate ajuta.Şi ştim cu toţii  că  ne rugăm mai stăruitor Bunului Dumnezeu atunci când avem o nevoie urgentă .Ne-am rugat sau ne rugăm când suntem bolnavi să ne dea sănătate.Ne  rugăm când suntem în examene, să trecem  cu bine.Ne rugăm când suntem în călătorie să fim feriţi de accidente şi exemplele ar putea continua.Acest lucru sau această rugăciune am putea spune că a făcut-o omul din evanghelia de astăzi.  Să nu fim orbi sufleteşte şi să conştientizăm, ca rugăciunea să nu fie doar la caz de nevoie, ci să facă parte din viaţa noastră zilnică. Pentru că de Dumnezeu avem nevoie tot timpul vieţii.Amin !

Pr.Vasile Beni

 

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]