Pr.Vasile Beni: Omul orb sufleteşte nu se vede în primul rând pe el

Hristos a Înviat !

Textul Evangheliei: „În vremea aceea, trecând Iisus, a văzut pe un om orb din naştere. Şi ucenicii Lui L-au întrebat zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb? Iisus a răspuns: Nici acesta n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui Care M-a trimis pe Mine; căci vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Atât cât sunt în lume, Eu sunt Lumina lumii. Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat şi a uns cu tină ochii orbului. Apoi i-a zis: Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului, care se tâlcuieşte: trimis. Deci, s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând. Iar vecinii şi cei care-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea? Unii ziceau: El este. Alţii ziceau: Nu este el, ci seamănă cu el. Dar acela zicea: Eu sunt. Deci, îi ziceau: Cum ţi s-au deschis ochii? Acela a răspuns: Omul care se numeşte Iisus a făcut tină, a uns ochii mei şi mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului şi te spală. Deci, ducându-mă şi spălându-mă, am văzut. Zis-au lui: Unde este Acela? Şi el a zis: Nu ştiu. L-au dus la farisei pe cel ce fusese oarecând orb. Şi era sâmbătă în ziua în care Iisus a făcut tină şi i-a deschis ochii. Deci, iarăşi îl întrebau şi fariseii cum a văzut. Iar el le-a zis: Tină a pus pe ochii mei şi m-am spălat şi văd. Însă unii dintre farisei ziceau: Acest om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ţine sâmbăta. Iar alţii ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni? Şi era dezbinare între ei. Au zis, deci, orbului iarăşi: Dar tu ce zici despre El, că ţi-a deschis ochii? Iar el a zis că Proroc este. Dar iudeii n-au crezut despre el că era orb şi a văzut, până ce n-au chemat pe părinţii celui ce vedea. Şi i-au întrebat, zicând: Acesta este fiul vostru, despre care ziceţi că s-a născut orb? Deci, cum vede el acum? Au răspuns însă părinţii lui şi au zis: Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb; dar cum vede el acum, noi nu ştim; sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în vârstă; va vorbi singur despre sine. Acestea le-au spus părinţii lui pentru că se temeau de iudei. Căci iudeii puseseră acum la cale ca, dacă cineva va mărturisi că El este Hristos, să fie dat afară din sinagogă. De aceea au zis părinţii lui: Este în vârstă; întrebaţi-l pe el. Deci, au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: Dă slavă lui Dumnezeu. Noi ştim că Omul acesta este păcătos. A răspuns deci acela: Dacă este păcătos, nu ştiu. Un lucru ştiu că, fiind orb, acum văd. Deci, i-au zis: Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii? Le-a răspuns: V-am spus acum şi n-aţi auzit? De ce voiţi să auziţi iarăşi? Nu cumva voiţi şi voi să vă faceţi ucenici ai Lui? Şi l-au ocărât şi i-au zis: Tu eşti ucenic al Aceluia, iar noi suntem ucenici ai lui Moise. Noi ştim că Dumnezeu a vorbit cu Moise, dar pe Acesta nu-L ştim de unde este. A răspuns omul şi le-a zis: Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu ştiţi de unde este, iar El mi-a deschis ochii. Şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; dar, dacă este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. Dacă n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, n-ar putea să facă nimic. Au răspuns şi i-au zis: În păcate te-ai născut tot şi tu ne înveţi pe noi? Şi l-au dat afară. A auzit Iisus că l-au dat afară şi, găsindu-l, l-a întrebat: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns şi a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred în El? Şi a zis Iisus: L-ai şi văzut! Cel ce vorbeşte cu tine, Acela este. Iar el a grăit: Cred, Doamne! Şi s-a închinat Lui.” (Ioan 9,1-38).

Dintre toate bunurile cu care fiecare dintre noi am fost înzestraţi de Bunul Dumnezeu cel mai de preţ a fost este şi va fi sănătatea. Iarăşi am putea spune că din toate simţurile cel mai de folos ne este văzul. Pentru că multe boli şi multe suferințe chinuiesc viața oamenilor. Dar cea mai grea suferință pare a fi orbirea. Neputând munci ca să poată trăi, de obicei, orbii cerşesc. Dintre toate categoriile de cerşetori din lumea aceasta, orbii impresionează în chip deosebit pe cei care trec pe lângă ei. Oricât de zgârcit sau oricât de pornit ar fi cineva împotriva cerşetorilor, este cu neputință să nu-l înduioşeze cât de puțin mâna întinsă a unui orb. El şedea jos, la marginea drumului şi cerea milostenie. Şedea lângă drumul care venea din Ierihon şi mergea spre Ierusalim. Pe această cale trecea multă lume şi cred că erau destui care îl ajutau. Şi totuşi, el continua să rămână un nenorocit, oricâtă milostenie ar fi adunat. Nenorocirea lui consta în faptul că el nu-l vedea nici pe cel care îi dădea milostenia, nu vedea nici ceea ce-i dădea, nu-şi vedea nici propria mână în care i se punea milostenia, nu se vedea nici pe sine însuşi.

Ce este orbirea trupească?, poate fi din naştere, din pricina unui accident sau din pricina unei boli. Din pricina orbirii trupeşti nu putem vedea lumea aceasta materială şi nici pe noi înşine, nu putem merge fără călăuză şi nu ne putem bucura de lumină, de culorile şi de toate frumuseţile lumii văzute. Să nu vezi cerul înstelat şi câmpul plin de flori, să nu vezi chipul celor dragi. Să nu vezi Sfânta Cruce sfinţită de Sângele Fiului lui Dumnezeu, să nu vezi icoanele şi tot ceea ce a creat Dumnezeu. Cred că fiecare dintre noi, cei care vedem frumuseţile acestei lumi, am putea zice cu psalmistul:”Mare eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile Tale şi nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale”. Şi psalmistul are atâta dreptate, pentru că doar privind spre cer l-am putea asemăna cu un mare candelabru  plin de lumină şi este o rânduială după care se conduc stelele, galaxiile şi constelaţiile cu atâta precizie. Privind spre pământ vedem cum iarăşi psalmistul spune: „Că Dumnezeu face să răsară din pământ verdeaţă spre folosul oamenilor şi al animalelor”.

Ce este orbirea sufletească şi câteva semne ale orbirii sufleteşti  Este cu mult mai primejdioasă decât cea trupească şi un asemenea orb este mai nenorocit decât orbul Bartimeu din Sfânta Evanghelie de astăzi. Este acea întunecare şi înrobire a sufletului prin tot felul de păcate sufleteşti şi trupeşti. Vedeţi, Dumnezeu ne-a dat viaţă fiecăruia dintre noi, ne poartă de grijă, ne-a dăruit înţelepciune  şi exemplele pot continua. Şi atunci, poate că ar  fi bine să ne întrebăm – Ce face pentru mine Dumnezeu?  Dacă orbul trupesc nu vede soarele cel fizic, lumina lui, orbul sufletesc nu-L vede pe Soarele dreptăţii şi Părintele luminilor, cu strălucirea harului Său. Nu recunoaşte pe Cel care îi dă bunătăţi nepieritoare: viaţa, suflet, nemurire şi nu se vede nici pe sine însuşi aşa cum este cu adevărat. Iar două din semnele orbirii sufleteşti sunt Ne-vederea lui Dumnezeu şi Necredinţa. Pentru că un om care nu-l vede pe Dumnezeu săvârşeşte păcate. Orbirea sufletească sau duhovnicească este întunecarea minţii omului şi înrobirea lui prin tot felul de păcate sufleteşti şi trupeşti, care sunt boli ale sufletului şi care îl aruncă pe om în orbire şi nesimţire duhovnicească, iar trupul în diferite boli. Omul orbit sufleteşte trăieşte în uitare de Dumnezeu şi înrobit de grijile acestei vieţi pământeşti, nu se mai roagă, nu mai este milostiv şi nu-i mai ajută sau "nu-i mai vede şi nu-i mai aude" pe cei din jurul său când aceştia au nevoie şi cer ajutorul lui. Un om orb, din punct de vedere duhovnicesc, vede totul prin prisma propriilor sale patimi: cel iubitor de arginţi gândeşte că toţi sunt iubitori de arginţi, cel răpitor al bunurilor altuia crede că toţi sunt lacomi şi răpitori, cel desfrânat gândeşte că toţi sunt desfrânaţi, cel bârfitor că toţi sunt bârfitori, cel rău şi invidios crede că şi alţii sunt la fel. Îi vede pe ceilalţi în funcţie de starea lui duhovnicească, adică îi judecă pe alţii după ceea ce zace în sufletul lui. De asemenea, cel orbit duhovniceşte nu se cunoaşte nici pe sine însuşi aşa cum este cu adevărat. El se consideră drept şi îndreptăţit, având mereu şi neîncetat dreptate şi îndurând necazuri şi nevoi numai din vina celorlalţi şi exclusiv datorită urii lor neîmpăcate, lui îi este permis orice, celorlalţi revenindu-le numai sarcina de a-l admira şi lăuda în orice împrejurare. Nu se mai socoteşte ca având vreo vină, înzestrat numai cu drepturi şi calităţi, neprihănit, "stăpân al lumii", superior tuturor celorlalţi confraţi ai săi.

Care este mesajul acestei Evanghelii ?- Evanghelia ne arată că mai mare boală este necredinţa sau orbirea spirituală decât orbirea trupească. Orbirea trupească împiedică pe cel care suferă de această boală să vadă soarele fizic şi frumuseţile acestei lumi pământeşti, însă orbirea duhovnicească împiedică pe cel stăpânit de ea să-L vadă pe Soarele dreptăţii şi Părintele luminilor, pe Hristos Domnul, Care a zis: "Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii" şi "Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt" . Am spus la început că omul orb, atât trupeşte cât şi sufleteşte, nu se vede în primul rând el. De aceea ar fi bine ca fiecare dintre noi să ne facem o analiză sinceră a propriului comportament şi să vedem dacă ne regăsim în semnele orbirii sufleteşti şi să ne îndreptăm, iar în locul lucrurilor rele să sădim frumoasele flori ale virtuţilor. Amin!