Pr.Vasile Beni: VINEREA MARE. Despre cele şapte propoziții rostite de Mântuitorul nostru Iisus Hristos de pe Crucea Golgotei

În timpul în care Mântuitorul nostru Iisus Hristos a fost răstignit pe cruce a grăit în 7 rânduri, iar cuvintele rostite atunci alcătuiesc un rezumat testa­mentar al învăţăturii şi-al misiunii Sale în lume. Succesiunea lor exactă nu poate fi stabi­lită cu pre­cizie absolută, căci nici un evanghelist nu le pomeneşte pe toa­te, ci fiecare doar pe unele.Moartea Mântuitorului pe Cruce a reprezentat sacrificiul suprem pentru răscumpărarea noastră din păcatul neascultării şi pentru a vesti lumii sfâşiate de ură iubirea consfinţită prin jertfa Sa. Din acest motiv, cele şapte propoziţii rostite de Iisus pe Crucea Golgotei îşi au rolul lor în iconomia mântuirii.Să ne oprim pe rând și pe scurt la aceste cuvinte:                1)"Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac" (Luca 23, 24) sunt primele cuvinte, în ordine cronologică după Sfintele Evanghelii, rostite de Iisus, în timp ce era lovit cu brutalitate, după ce fusese judecat şi osândit la răstignire. Ele sunt de fapt o rugăciune de iertare a răstignitorilor Săi, adresată Tatălui, care îi cuprinde pe toţi vrăjmaşii Lui, din toate locurile şi din toate timpurile. De aceea preotul strigă în noaptea tainei pas­cale: ,,Să zicem Fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi și să iertăm toate pentru Înviere   

2) ,,Femeie, iată fiul tău". Apoi a zis lui Ioan: "Iată mama ta! Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine" (Ioan 19,26-27), sunt cuvintele pe care Mântuitorul le-a adresat lui Ioan, Apostolul său iubit, în timp ce se afla pironit pe Cruce. Ele înseamnă că Iisus era unicul fiu al Mariei şi că aceasta, după moartea Lui, nu mai avea pe nimeni care să o ocrotească. În plan duhovnicesc, aceste cuvinte o desemnează pe Maria, "Eva cea nouă", Maica tuturor credincioşilor. Cuvintele acestea arată grija de fiu, pe care oricine o datorează părinţilor. Iată, Cel ce a dat porunca: „să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta” împlineşte El însuşi porunca Sa până în ultima clipă.      

 3),,Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai"(Luca 23, 39-43). Aceste vorbe au fost rostite de Domnul când unul dintre tâlharii răstigniţi odată cu El Îl hulea, în timp ce celălalt îl certa zicând: Nu te temi tu de Dumnezeu, ce eşti în aceeaşi osândă cu El?". Cuvintele rostite de Iisus dezvăluie adevărul că fiecare dintre noi primim cele cuvenite după faptele noastre.Iar Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului ci să se întoarcă și să fie viu.Milostivirea lui Dumnezeu e negrăit de mare. Domnul îşi săvârşeşte misiunea şi pe Cruce. Până la ultima suflare, El mântuieşte pe cei care arată fie şi cea mai mică voinţă de a se mântui.  

4),,Eli, Eli, lama sabahtani, care se tălmăceşte: Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit" ( Matei 27, 46). Prin aceste cuvinte, Fiul lui Dumnezeu vine înaintea Tatălui Său ca ,,Fiu al Omului". Suferinţa firii umane a lui Hristos este resimţită în Ipostasul Său.Nicolae Cabasila tâcluia astfel aceste cuvinte: "Pe Cruce Hristos a luat asupra Lui moartea însăşi. Puterea morţii stă în autonomia ei, dar Hristos îşi dăruieşte moartea Tatălui şi de aceea în Hristos cea care moare e moartea: ,,Cu moartea pre moarte călcând". De atunci, nici un om nu mai moare singur".     

5),,Mi-e sete", rosteşte Mântuitorul pe Cruce.Și celui ce Și-a pus viața pentru ei,Celui ce le-a dăruit cerul n-au să-I dea decât oțet și fiere. Cuvintele acestea au fost enunţate şi de psalmistul David, fiind apoi consemnate de Sfinţii Evanghelişti Matei şi Ioan (Ps. 68, 25). Ele definesc pe de o parte împlinirea proorocirilor Vechiului Testament despre patimile Cuvântului întrupat, iar pe de altă parte, ipostaza Mântuitorului de Fiu al Omului                               

    6),,Săvârşitu-s-a", zice Iisus, după ce a fost adăpat cu oţet (Ioan 19,30). Acum, Hristos a terminat toată lucrarea Lui. Fiul lui Dumnezeu şi-a arătat, prin moartea Sa pe Crucea de pe Golgota, marea iubire faţă de oameni, voind prin această ascultare a dezrobi pe pământeni de povara păcatelor şi să instituie dreptatea. A se săvârşi înseamnă, deopotrivă, a se sfârşi şi a se împlini. Iisus e la capătul misiunii Sale, pe piscul jertfei supreme

7),,Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu". Şi aceasta zicând "Şi-a dat duhul" (Luca 23, 46). Fiul Îşi încredinţează sufletul său de om în mâinile Tatălui, fiindcă, prin Duhul Lui de Dumnezeu, El întotdeauna a fost una cu Tatăl. Acesta a fost o rugăciune care exprimă atitudinea inimii Lui, pe care a avut-o de la început, de supunere nelimitată. Evanghelistul Luca redă acele ultime cuvinte în felul următor:,,Iisus a strigat cu glas tare: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul!” Şi când a zis aceste vorbe, Şi-a dat duhul” (Luca 23, 46). Hristos nu a murit aşa cum mor oamenii. Un aspect al morţii Sale constă în aceea, că El a fost omorât prin mâna celor fără de lege (Faptele Apostolilor 2, 23). Un alt aspect constă în aceea, că Dumnezeu L-a lăsat să meargă la cruce şi acolo L-a lovit. Dumnezeu L-a lăsat să sufere, plăcându-I să facă aceasta (Isaia 53, 10). Dar cu toate acestea mai există un alt aspect: nimeni nu a luat viaţa lui Hristos. Dimpotrivă, El a dat-o de bună voie pentru aceia pe care îi iubea (Ioan 10, 17-18).Moartea lui Iisus Hristos a fost un act al voinţei Lui suverane, ca toate celelalte momente din evenimentul dramatic al răstignirii.   Totul s-a petrecut, aşa cum a spus El mai dinainte.Prin aceasta s-a împlinit în chip desăvârşit hotărârea lui Dumnezeu, cunoştinţa Lui mai dinainte s-a arătat până în cel mai mic detaliu. În felul acesta Hristos a lăsat până la sfârşit să se recunoască cu toată liniştea şi maestatea suveranitatea Sa deplină. Moartea lui era momentul cel mai mare al victoriei din istoria mântuirii. Această realitate a dovedit-o Hristos în chipul cel mai minunat, când la numai câteva zile după aceea a ieşit victorios din mormânt.Așa cum niște versuri spun și cu care vreau să și închei:                                                                                               ,,Cuie ,funii,scări și într-una,                                                                                     Tot mai greu ciocanul pică,                                                                                Și între două cruci pe culme,                                                                                    Altă cruce se ridică.                                                                                        

Bucuroși erau cu toții                                                                                                         Că și-au împlinit plăcerea,                                                                                    Numai vântul șoptea parcă,                                                                                          Se apropie ÎNVIEREA.Amin !

Pr.Vasile Beni

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]