Punţi culturale, într-un frumos rotund de Ţară

Veronica Oşorheian

La Maieru este bucurie. Se împlinesc 20 de ani de apariție neîntreruptă a revistei „Cuibul visurilor” (1996-2016) şi se lansează cel de-al 120-lea număr al publicaţiei.
La Târgul de carte Alba Transilvana desfăşurat la Alba Iulia, în perioada 20-22 mai 2016, s-a lansat volumul „CUIB DE LUMINĂ: ŞCOALA DIN LEŞU. Dascăli şi învăţăcei. Memorialistică şi istorie”.
La realizarea acestei cărţi au răspuns 34 de colaboratori care au semnat tot atâtea fişe de autor. Nu i s-a impus nimănui cât să scrie. Una peste alta, cartea are 355 de pagini (în care intră şi 139 de fotografii şi 7 desene originale semnate de Andrei Aurel Medinski).
File memorabile aduc în faţa cititorului condiţiile în care se făcea odinioară şcoala şi frământările părinţilor între cele două deziderate: pe de o parte dorinţa părinţiilor de a învăţa copiii lor carte, iar pe de altă parte nevoia părinţilor de a primi ajutor din partea copiilor.
Dascălii sunt cei care definesc devenirea noastră. Ideea că, pe lumea asta, e nevoie de toate categoriile sociale întregeşte bucuria dascălului pentru împlinirea şi realizarea elevilor săi.
Volumul „CUIB DE LUMINĂ: ŞCOALA DIN LEŞU. Dascăli şi învăţăcei. Memorialistică şi istorie”, realizează trainice punţi culturale, într-un frumos rotund de Ţară între: Leşu, Ilva Mică, Sângeorz Băi, Rodna, Maieru, Feldru, Nepos, Năsăud, Beclean, Dej, Gherla, Cluj-Napoca, Oradea, Timişoara, Braşov, Alba Iulia, Târgu-Mureş, Bistriţa. Spre bucuria autorilor şi a susţinătorilor acestui demers.
La MULŢI ANI! revistei Cuibul visurilor, LA MULŢI ANI! Cuiburilor de lumină! – ori de unde vor fi ele.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]