Purtătorul tricoului cu numărul I, la înălţime la bacalaureat şi admiterea la facultate, în condiţii potrivnice

Toţi cunoaştem şi recunoaştem că lumea satului a dat şi continuă să dea mari valori umane în toate domeniile de activitate. Mai puţin poate se ştie faptul că în spatele acestor împliniri, izbânzi, succese, înfăptuiri, realizări stau multă trudă şi eforturi dublate de sacrificii uneori chiar de durere.
Un exemplu dintre cele mai elocvente este cel oferit recent de proaspătul absolvent de liceu şi viitor student Stehuţă Alexandru Sergiu, din Josenii Bârgăului. Pasiunea lui Sandu pentru jocul cu balonul rotund l-a făcut să devină goalkeeper-ulul şi purtătorul tricolului cu numărul 1 al A.C.F. Gloria Bistriţa Juniori A, antrenată de experimentatul om de fotbal şi mare şlefuitor de talente Adrian Florea.

Tânăr inteligent, cumpătat şi bine educat nu s-a oprit aici, ci a încercat şi a reuşit să îmbine pasiunealui pentru sport cu şcoala. Aşa se face că a urmat clasele IX-XI la Colegiul Tehnic INFOEL - într-o clasă cu profil economic, iar, în ultimul an, pentru a putea participa la programul de pregătire şi competiţii al echipei s-a transferat la Liceul cu Program Sportiv Bistrița. A încheiat anul şcolar cu media generală 9,02, înclasa a IX-a, cu 9,15 în clasa a X-a, 9,16 în clasa a X-a şi cu media 9,11 în clasa a XII-a. A promovat examenul de bacalaureat cu media generală 8,71, cea mai bună din clasa lui şi a şaptea din liceul la care a învăţat.

În urma testului susţinut la Universitatea de Vest din Timişoara şi a mediei generale obţinute la bacalaureat a fost admis la Facultatea de Drept cu media de 8,55. O realizare importantă pentru un tânăr care, în majoritatea timpului, a făcut aproape zilnic naveta parcurgând după ore, antrenamente sau competiţii cu autobuzul şi pe jos aproape 50 km ! Nu surprinde deloc faptul că uneori din cauza oboselii mai adormea în autobuz, iar din această cauză nu cobora la Joseni, de unde trebuia să mai parcurgă câţiva km pe jos până acasă la Strâmba, ci ajungea în alte staţii de pe traseu. La aceasta trebuie să adaugăm situţia sa cu totul specială.

În primul an de liceu familia sa, în urma unui incendiu devastator, produs la miez de noapte, a rămas fără casă, construcţiile gospodăreşti anexe, fără inventarul casnic şi gospodăresc, cu alte cuvinte fără întreaga agoniseală de o viaţă. A fost totuşi ”bucuros“, dacă aceasta poate însemna ”bucurie“, că s-au ales doar cu atât şi aceasta numai datorită intervenţiei inspirate şi de ultim moment a tatălui său, care cu eforturi disperate şi sfidând pericolele, a reuşit să taie racordurile şi să îndepărteze de la locul incendiului două butelii de aragaz şi să-şi salveze familia şi de la o posibilă explozie. Cu sprijinul comunităţii, resurselor familiei şi despăgubirilor primite de la firma de asigurare, au reuşit să-şi refacă locuinţa.

Liniştea ce părea să fie reinstalată n-a fost, însă de durată pentru că o altă nenorocire s-a abătut asupra familiei Stehuţă. Tatăl său, ce profesa în calitate de conducător auto, a fost angajat într-un accident de circulaţie, iar în aceste împrejurări autovehiculul de mare tonaj aflat în leasing pe care lucra a fost grav avariat. Presat de ratele bancare, de noua situaţie creată şi obligaţiile familiale, în urmă cu trei ani, tatăl său s-a văzut nevoit să plece la muncă în străinătate, astfel că Săndel a trebuit să preia şi unele dintre atribuţiunile gospodăreşti mai ales că nici mama nu o duce prea bine cu sănătatea. Seria necazurilor nu s-a oprit aici, pentru că la scurt timp după plecarea tatălui, i s-a îmbolnăvit bunica la care ţinea foarte mult şi cu care se gospodăreau împreună, iar nu odată s-a oferit să-şi înlocuiască mama şi să vegheze nopţile la căpătâiul acesteia, până ce aceasta s-a stins din viaţă.

De o linişte deplină n-a avut parte nici chiar în ultimele luni de şcoală pentru că în urma unor accidentări, destul de frecvente în lumea fotbalului, a ajuns într-o situaţie aproape imposibilă. Pe de o parte, se impunea internarea sa de urgenţă în spital pentru o intervenţie chirurgicală la un picior, iar pe de altă parte nu avea nici disponibilităţile financiare necesare. Dumnezeu în grija şi mărinimia sa faţă de cei buni şi merituoşi l-a ajutat să depăşească şi să treacă şi peste această nouă încercare. Aflând despre problemele cu care se confruntă tânărul fotbalist şi elev, familia colonelului (r) IoanSabău, din Bistriţa Bârgăului şi soţia dumnealui Oana, cu bunătatea, omenia şi altruismul de care numai dumnealor sunt în stare, s-a oferit să-l ajute. Aşa se face că l-au transportat şi internat la Spitalul Militar Cluj-Napoca, unde la 26.04.2014, a fost supus unei intervenţii chirurgicale, ce l-a ajutat să-şi resolve problemele de sănătate.

Rezultatele obţinute de Săndel la examenul de bacalaureat şi la testul de admitere la facultate sunt cu atât mai merituoase cu cât au fost obţinute în condiţiile amintite, ce nu i-au fost deloc favorabile. Impresionează plăcut şi faptul că, după atâtea încercări, viitorul student nu se gândeşte să-şi ofere nici măcar un scurt răgaz de câteva zile pentru a savura şi sărbători succesul, ci preocuparea sa de căpetenie este de a găsi o cale prin care să-şi poată exonera familia de cheltuielile cu studiile sale şi de a recupera rămânerile în urmă la pregătirea fizică.

De aceea, zicem felicitări Săndel pentru că, în calitate de purtător al tricoului cu numărul 1 ai fost la înălţime nu numai la bacalaureat şi admiterea la facultate în situaţii ce ţi-au fost potrivnice. Graţie familiei colonel (r) Ioan Sabău, pentru actul său nobil, antrenorilor, profesorilor şi părinţilor, care au contribuit la educarea şi formarea ta.

Comentarii

06/08/14 00:38
Prieten

Tot respectul ! Felicitari !

06/08/14 00:47
Prieten.

Respect pentru ce ai facut pana acuma...tine-o tot asa :D

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5