Radu Moldovan, despre colaborarea cu PC: La Bistriţa, nu am avut probleme

Liderul PSD N-N, deputatul Radu Moldovan a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că la Bistriţa, în ceea ce priveşte colaborarea cu PC, "lucrurile sunt mai mult decât ok".

Rugat să comenteze ultimele afirmaţii făcute de Victor Ponta, la Iaşi, cum că ,,PC ar putea să meargă singur la alegerile locale viitoare”, deputatul Radu Moldovan a spus că problemele de la Iaşi nu se regăsesc şi la Bistriţa.

"La Bistriţa, lucrurile sunt mai mult decât ok. Avem acum o mică problemă din cauza demisiei preşedintelui Partidului Conservator (n.r. - Sorin Mareş), pe care o regret, am înţeles că e o demisie ce ţine de motive personale, nu e o demisie politică.

Mărturisesc că am avut o discuţie azi-dimineaţă cu domnul Tompa (n.r. - Ionel Tompa, preşedinte de onoare PC B-N), şi vă spun că la Bistriţa, nu am avut probleme în colaborarea cu PC. Nu ştiu, însă, cât de bine colaborează cu PNL în interiorul ACD, e un lucru care nu mă priveşte, deoarece sunt cealaltă jumătate a USL.

În schimb confirm ceea ce a spus domnul Ponta, deoarece şi eu am fost prezent la Comitetul Executiv Naţional, în care mai mulţi colegi îşi exprimau nemulţumirile vizavi de modul cum înţeleg participarea la USL, organizaţiile PC din mai multe judeţe. Pe urmă, avem evidenţa declaraţiilor preşedintelui PC Brăila, care afirma că PC va intra în disoluţie, din cauza participării la USL.

E o temă care va trebui discutată în ultima perioadă.”, a menţionat purtătorul de cuvânt al PSD, deputatul Radu Moldovan.

Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat, joi seară, în cadrul unei conferinţe de presă la Iaşi că PC ar putea să meargă singur la alegerile locale viitoare, susţinând că nu este ,,normală” situaţia din oraş, cu doi candidaţi din partea USL la primărie, Gheorghe Nichita (PSD) şiTudor Ciuhodaru (PC).

Ponta a precizat că la alegerile din 2008, primăria din Iaşi a fost câştigată de PSD, iar liberalii şi social-democraţii s-au înţeles peste tot în ţară privind modul de împărţire a candidaturilor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5