Radu Moldovan îl provoacă pe Ioan Oltean la duel

Liderul judeţean al PSD, deputatul Emil Radu Moldovan, vrea să-şi dea testul de maturitate politică, în cursa pentru Consiliul Judeţean, cu secretarul ge-neral al PDL, deputatul Ioan Oltean.

„Am văzut pe un post de televiziune (n.n. – Direct TV) o intervenţie a domnului Ioan Oltean care începe să ne anunţe că va candida la toate funcţiile deodată. Se pare că a rămas singurul din PDL. Îi lansez această provocare prin dumneavoastră. Îl aştept cu mare drag, ca unul dintre noi să plece din politică. Îl aştept la Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud drept candidat, iar cel care pierde pleacă. Îmi asum aceste lucruri public şi-l aştept”, a declarat deputatul Radu Moldovan. Social-democratul bistriţean a adăugat că, în opinia sa, cel mai bun lucru pentru bistriţeni ar fi ca Ioan Oltean „să candideze la pensie”, dar nu crede că se va întâmpla acest lucru „pentru că este îndrăgostit de putere”.

Liderul PSD BN a anunţat că, dacă pierde şefia CJ BN în luptă cu Ioan Oltean, se va retrage din prima linie a formaţiunii. „Eu voi candida pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean. În condiţiile în care alegerile vor fi comasate, nu voi bloca posibilitatea unui coleg de-al meu din USL şi să candidez şi într-un colegiu de deputat. Sunt după opt ani de activitate politică la cel mai înalt nivel, în Parlamentul României, am dobândit destul de multă experienţă, am un sistem relaţional extrem de important creat pe care vreau să-l pun în slujba judeţului Bistriţa-Năsăud. Pe mine nu mă interesează absolut nimic, am o familie frumoasă, am tot ce-mi trebuie dat de bunul Dumnezeu, urmează ca de aici încolo să le dau eu oamenilor ce mi-au dat mie până acum. Am primit foarte multe lucruri de la cetăţenii judeţului Bistriţa-Năsăud şi mă simt dator să le întorc aceste servicii. Am toată disponibilitatea să joc pe o singură carte.”, a precizat Radu Moldovan.

Altfel, la Bistriţa, vin marţi să susţină lupta USL cu „portocaliii” copreşedinţii Victor Ponta şi Crin Antonescu, care se vor întâlni cu aleşii locali ai celor trei formaţiuni. Miercuri, USL va lansa la Cluj-Napoca programul pe Justiţie, localitate devenită acum simbol al luptei cu corupţia, dar şi aproape „de Maramureş şi Bistriţa unde sunt mafii pedeliste încă nearestate”, a anunţat Radu Moldovan.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5