Radu Moldovan: Nu trebuie să plătească românii criza energetică! PSD are obligația morală să rezolve lucrurile. Nu poți, du-te acasă!

Președintele PSD Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, consideră că formațiunea pe care o reprezintă are obligația morală de a găsi soluții pentru ca românii să poată depăși această iarnă care se anunță “asemănătoare cu cele din perioada războaielor mondiale”.

“Cred că Statul Român, Coaaliția de guvernare din care face parte și PSD, nu mai are timp. S-a dat o ordonanță care, am înțeles de la colegii noștri social-democrați, va fi amendată și corectată în Parlament pentru ca oamenii  - marea lor majoritate – să poată să treacă peste această iarnă care cred că este cea mai neagră iarnă, asemănătoare cu cele din perioada războaielor mondiale.

Este obligația noastră, a social-democraților, să facem tot ce ține de noi ca partenerii noștri de coaliție să suțină acele amendamente, pentru că niciun român nu este vinovat de ceea ce se întâmplă și nu trebuie să plătească românii criza mondială, criza energetică, lucrurile care decurg în urma conflictului din Ucraina. Este obligația noastră, altfel noi nu avem niciun fel de scuză.

Am ajuns la anii mei încât m-am săturat de explicații. Nu mai am nervi și răbdare ca cineva tot să îmi explice că nu se poate. Nu poți, du-te acasă! Eliberează locul, să vină altcineva care să poată să facă lucrul ăsta.

Partidul Social Democrat, cu Organizația de Femei, cu Organizația de Pensionari, cu Organizația de Tineret, cu PES Activist, cu primari, cu președintele CJ, cu parlamentari, cu cine vreți dvs., are această obligație morală să rezolve lucrurile. Nu are niciun fel de scuză, vorbim de noi”, a declarat Radu Moldovan.

În intervenția sa de la Conferința de alegeri a femeilor social-democrate, liderul PSD BN a menționat că nu mai este timp de dezbateri pentru că temperature a scăzut, iar oamenii au pornit centralele termice. Potrivit acestuia, este inadmisibil ca Statul Român să nu-i pedepsească “pe cei care ne fură cu facturile”, oamenii trezindu-se cu facturi uriașe pe care nu au de unde să le plătească.

În ultimul an, ipocrizia în politică a ajuns la un rang foarte înalt. Toată lumea este îngrijorată și mai nimeni nu face nimic. Am spus lucrul acesta și la Beclean, îl repet și aici și o să-l spun și sâmbătă, pentru că o să mă audă și dl. Ciolacu, și dl. Stănescu și dl. Grindeanu: am spus din noiembrie 2021, atunci când PSD a luat decizia să intre într-o Coaliție de guvernare pentru a salva ceea ce mai poate fi salvat din această țară”, a spus Radu Moldovan.

Acesta a punctat faptul că “noua coaliție creata, PNL-AUR-USR” este mai interesată de decarbonificare decât de situația românilor, respingând amendamentele social-democraților care vor să salveze termocentrale sau mine pentru a avea variante alternative la criza energetică.

“În Germania, Polonia, Franța, se caută soluții pentru a depăși criza, noi, după ce suntem cum suntem, mai vrem să dăm jos 150 MW, cu Termocentrala Paroșeni.

Nu mai vorbesc că o mare vedetă politică, care a făcut foarte multe declarații interesante despre doamnele din PNL, ultima dată l-am văzut în bermude pe la noi în județ, primul lucru pe care l-a făcut, cu Ordonanța 1/2019 a anulat Ordonanța 114 prin care Guvernul PSD, care prevăzuse că urmează o astfel de criză, plafona și reglementa piața energetică și cea bancară. Au venit cei de dreapta, partenerii noștri, pe care îi respect, și au spus: liberalizăm. Cu 160 lei, 200 și ceva au vândut megawatt-ul și se discută că s-ar fi creat o nouă serie de băieți deștepți  - pe cei dinainte i-a anulat Victor Ponta și Guvernul de atunci – care au luat la preț de câteva sute de lei megawatt-ul și îl vând cu mii de lei. Ultima ofertă pe care am primit-o la Spitalul Județean de Urgență e de 3600 lei/MW și ei l-au cumpărat cu 200, 300 lei”, a reclamat președintele Moldovan.

 

Comentarii

28/09/22 10:15
Gica contra

Domnul Moldovan, cred ca pricepeti faptul ca toata gasca de politruci de dreapta burghezo-capitalisto-mosiereasca , agreaza forma actuala de " exploatare si batojocura " la adresa romanilor ... si nu vor nici daca-i omori, sa se aplice principiile de forma social-democratica . Ei prefera " liberlismul "... prin care sa poata fura cat pot si prin care sa creeze unitati de productie, ( lucru foarte bun de altfel) si locuri de munca, dar nu ptr si in avantajul " oamenilor muncii " ... ci ptr jaburile lor doldora de bani, in timp ce " po.pu.limea ... sa ramana acolo undeva la " minimul social ".

28/09/22 10:16
Gica contra

Domnul Moldovan, cred ca pricepeti faptul ca toata gasca de politruci de dreapta burghezo-capitalisto-mosiereasca , agreaza forma actuala de " exploatare si batojocura " la adresa romanilor ... si nu vor nici daca-i omori, sa se aplice principiile de forma social-democratica . Ei prefera " liberlismul "... prin care sa poata fura cat pot si prin care sa creeze unitati de productie, ( lucru foarte bun de altfel) si locuri de munca, dar nu ptr si in avantajul " oamenilor muncii " ... ci ptr jaburile lor doldora de bani, in timp ce " po.pu.limea ... sa ramana acolo undeva la " minimul social ".

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5