Radu Moldovan: Propunerea lui Sorin Grindeanu e una excelentă. Cunoaşte partidul de 20 ani, e din administraţie, a fost şi ministru

Liderul filialei judeţene a Partidului Social Democrat Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, consideră că propunerea lui Sorin Grindeanu- preşedintele Consiliului Judeţean Timiş – pentru funcţia de premier este una excelentă, pentru că este o persoană care cunoaşte foarte bine partidul, dar şi pentru că a deţinut funcţii în administraţie şi Guvern.

„E o propunere excelentă. Sorin Grindeanu cunoaşte foarte bine partidul, este de 20 ani membru al Partidului Social Democrat, încă de când era student, în TSD. Este din Timiş, a fost viceprimar, ministru pent.ru Societatea Informaţională. Acum e preşedinte de Consiliu Judeţean şi ştie cu ce ne confruntăm noi, cei din administraţia locală.

Împreună cu colegii care vor face parte din echipa guvernamentală, avându-l alături pe preşedintele Liviu Dragnea şi punând în aplicare programul de guvernare al PSD, va fi un lucru benefic pentru România şi pentru români”, ne-a declarat preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud.

Mai mult, acesta s-a arătat mulţumit de faptul că s-a reuşit convingerea tuturor factorilor decizionali că e nevoie de pace şi linişte în ţară.

Întrebat dacă ar fi acceptat să fie propus ca prim-ministru, Emil Radu Moldovan a precizat categoric: „100%, nu”, asta pentru că nu ar face lucruri de care nu se simte în stare.

*** 

Agerpres

Sorin Grindeanu s-a născut la 5 decembrie 1973, la Caransebeș. A absolvit Facultatea de Matematică — Secția Informatică, din cadrul Universității de Vest Timișoara (1992-1997).

După absolvire, a urmat cursuri de specializare: studii aprofundate, specializarea Baze de Date la Universitatea de Vest Timișoara, Facultatea de Matematică — Secția Informatică (1997-1998); bursa Tempus pe o perioadă de trei luni la Universitatea din Bologna (Italia), în domeniul Statistică socială (1999); specializări în domeniul: Educația adulților la Institut fur Erwchsenenbildung din Frankfurt (Germania), Universidade de Aveiro (Portugalia), Metropolitan Leeds University (Marea Britanie, 2001), potrivit site-ului www.soringrindeanu.ro.

A fost preparator la Universitatea de Vest Timișoara, Facultatea de Sociologie și Psihologie (oct. 1998-oct. 2000); asistent universitar la Universitatea de Vest Timișoara, Facultatea de Sociologie și Psihologie (oct. 2000-dec. 2001); director la Direcția pentru Tineret și Sport a Județului Timiș (nov. 2001-ian. 2004); director general adjunct Delpack Invest SRL (ian. 2005-mart. 2008); director SC Ahm Smartel SRL (mart.-iun. 2008).

A intrat în politică în noiembrie 1996, când a devenit membru al PDSR. Doi ani mai târziu, în octombrie 1998, a devenit vicepreședinte al organizației de tineret a PDSR Timiș, iar în decembrie 2001 — vicepreședinte al Tineretului Social Democrat Timiș. A fost membru în Biroul Executiv Județean al PSD Timiș (din oct. 2002, membru în Consiliul Național al TSD (din nov. 2002) și președinte executiv al Organizației Județene a PSD Timiș (din dec. 2003). Este prim-vicepreședinte al Organizației Județene a PSD Timiș și președinte PSD Timișoara (din apr. 2005). La 30 august 2013, Sorin Grindeanu a fost ales secretar general adjunct al PSD.

În perioada 2004-2008, a fost consilier local la Consiliul Local Timișoara. Din iunie 2008 până în ianuarie 2013, a fost viceprimar al Municipiului Timișoara. În urma alegerilor parlamentare din 9 decembrie 2012, Sorin Grindeanu a fost ales deputat în circumscripția electorală nr. 37 Timiș, colegiul uninominal nr. 2.

În perioada martie-iunie 2003, a participat la Școala Politică a Tinerilor Social Democrați, organizată de Fundația Friedrich Ebert Timișoara, iar în februarie 2003 — la cea de-a V-a Conferință a Consiliilor de Tineret din Grecia-Salonic. Din martie 1998 până în august 1999 a fost președinte al Asociației Social — Culturale Timisiensis XXI, Timișoara. De asemenea, a fost membru fondator al Forului Democrat Român Timiș și membru al Agenției regionale pentru stimularea și integrarea tinerilor (ARSIT).

A fost ministru pentru Societatea Informațională (17 dec. 2014 — 17 nov. 2015).

În urma alegerilor locale din 5 iunie 2016, Sorin Grindeanu a devenit președinte al Consiliului Județean Timiș din partea PSD.

Printre cărțile și lucrările publicate se numără: "Introducere în informatica socială", Editura Universitatea de Vest 2000; "Tehnoredactare computerizată", Editura Universitatea de Vest 2002 și "Integrala Lebesgue-Radon în raport cu o măsură complexă", Editura Ionescu 2002.

 

Comentarii

29/12/16 11:10
Carcotas de Bis...

Domnu Raducu... cea mai buna propunere era ideia matale... cu domnul Dancu... !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5