Radu Moldovan: Voi fi preşedintele tuturor bistriţenilor, al primarilor de toate culorile politice

Liderul social-democraţilor din Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, consideră că rezultatul obţinut de PSD la nivel judeţean – 39 primari, majoritate în Consiliul Judeţean şi Consiliul Local Bistriţa – este unul extraordinar care îi responsabilizează pe câştigători. Acesta le-a mulţumit locuitorilor din Bistriţa-Năsăud, pentru care s-a zbătut alături de colegii săi patru ani, „pentru gestul pe care l-au făcut prin confirmarea muncii depuse patru ani, a modului de a face campanie, votând resursa umană de calitate şi proiecte”.
„Am avut o campanie electorală foarte civilizată, fără a avea niciun fel de dezbatere politică. Ne-am dorit să le prezentăm oamenilor ce am dorit să facem şi să le spunem ceea ce vrem să facem pentru ei în continuare. Rezultatul este unul extraordinar, care mă şi ne responsabilizează foarte mult. Orizontul de aşteptare al oamenilor va fi unul foarte mare. Şi eu am sperat că vom obţine o majoritate singuri, dar oamenii ne-au dat una confortabilă şi la judeţ, şi la municipiu, lucru pentru care le mulţumesc foarte mult”, a precizat Radu Moldovan, în cadrul unei conferinţe de presă.
Preşedintele PSD BN le-a mulţumit colegilor de partid, candidaţilor la consiliile locale, Consiliul Judeţean pentru modul exemplar în care au dus această bătălie electorală, chiar dacă au pierdut. Radu Moldovan a remarcat prestaţia lui Daniel Suciu, care a obţinut „un scor excelent” la Sângeorz Băi, prin care a fost legitimat ca om politic.
„Aş vrea să-i asigur pe toţi cetăţenii că sunt conştient de ce am primit de la ei. Ştiu că greul de abia de acum începe şi-i asigur că voi face tot ce ţine de mine, împreună cu colegii mei, să nu-i dezamăgim, ca peste patru ani să putem merge din nou în faţa lor cu angajamentele pe care le-am făcut în această campanie ca realizări cu o echipă de oameni foarte bună”, a precizat Radu Moldovan, dând asigurări că va fi un partener pentru toţi cetăţenii judeţului Bistriţa-Năsăud, un preşedinte al primarilor PSD, PNL şi ALDE.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5