RADU PETRESCU – 90

Radu Petrescu a cunoscut şi a descris, ca nimeni altul, locurile şi oamenii din nord-estul transilvan, pentru care Petrişul, Dipşa, Prundul și celelalte Bârgaie cu împrejurimile lor, Năsăudul, Becleanul şi Bistriţa, erau, pe lângă un vast teren de inspiraţie, şi primele sale mari ateliere de creaţie, care i-au rămas un permanent reper în viaţă, constituind-ui o adevărată obsesie. Prozator de marcă, eseist şi autor de jurnale, Radu Petrescu s-a născut în 31 august 1927, la Bucureşti, ca fiu al Elenei şi al lui Emil Petrescu, dar a urmat liceul „Ienăchiţă Văcărescu” din Târgovişte, unde şi-a început ucenicia literară alături de colegii lui, viitori scriitori ai grupului „Şcolii de la Târgovişte”, acea sintagmă lansată de Dan Culcer şi pusă în valoare de revista „Vatra” în 1978, din care făceau parte Costache Olăreanu, M.H. Simionescu, Petru Creţia, Tudor Ţopa, Al George, Paul Gherasim, Horia Bernea şi Adela Petrescu.
Adevărata sa activitate scriitoricească s-a cimentat după terminarea Facultăţii de Litere şi Filozofie din Bucureşti, sub cerul magnific al Călimanilor şi Heniului, acolo unde, la propria sa dorinţă, tânărul profesor de română Radu Petrescu, însoţit de soţia sa Adela, au preferat o repartiţie în locul alteia, mult mai aproape de Bucureşti. A funcţionat ca profesor în pitorescul sat Petriş (1951-1952), cutreierând dealurile şi drumurile spre Dipşa, unde era profesoară soţia sa, iar apoi, împreună, au fost profesori la Şcoala din Prundu Bârgăului (1952-1954). În acest încântător spaţiu nord-est transilvan, Radu Petrescu a trăit şi a gândit, proiectând, într-un interval de timp foarte scurt, aproape întreaga sa operă literară.
Radu Petrescu a debutat editorial în anul 1970 cu „Matei Iliescu”, romanul care a câştigat premiul Uniunii Scriitorilor, după care au urmat: volumul „Proze”, în 1971, în care au fost incluse „Didactica Nova”, „Sinuciderea din Grădina Botanică”, „Efes” şi un fragment din „Jurnal”; „O singură vârstă”, în 1975; „Ce se vede”, în 1979; „Ocheanul întors” (1977); „Părul Berenicei” (1982); „Meteorologia lecturii” (1982), „A treia dimensiune” (1984); „Catalogul mişcărilor mele zilnice” (1999); „Ocheanul întors” (Caiet jurnal, 1956), (2001), „Prizonier al provizoratului”(Jurnal 1957-1970), (2002) Jurnal integral (2014). Dar încă multe pagini de manuscris, cuprinzând vasta corespondenţă a scriitorului, precum şi jurnalul său din perioada 1977-1982, aşteaptă undeva, pe strada Pitar Moş din Bucureşti, la soţia sa Adela Petrescu, lumina tiparului.
„Ocheanul întors”, a fost comparat cu „Ulise”, al lui James Joyce, în care Radu Petrescu descrie inefabilul, diurn sau doar al unor momente, înregistrat cu ochi de pictor şi redat cu putere de blitz, prin coala de hârtie, în memoria virtuală a cititorului. Titlul romanului sugerează o transpunere a autorului într-un post de observaţie ascuns, din care înregistrează mişcările exterioare, selectându-le introspectiv.
Radu Petrescu a rămas o devărată emblemă pentru ţinutul bistriţean, care se regăseşte asemeni unei imagini reflectate în oglindă, în „Ocheanul întors, iar numele scriitorului este purtat de o importantă librărie din Municipiul Bistriţa, de Liceul din Prundu Bârgăului, localitate a cărui cetăţean de onoare post-mortem, a fost declarat, precum și de „Premiul Radu Petrescu”, al SS din Bistrița-Năsăud.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]