Rareş Buhai, medaliat cu aur la Olimpiada de Informatică a Europei Centrale

Lotul de informatică al României a obţinut patru medalii - două medalii de aur, o medalie de argint şi o medalie de bronz - la Olimpiada de Informatică a Europei Centrale (CEOI), desfăşurată în perioada 18-23 iunie, la Jena (Germania), anunţă Ministerul Educaţiei Naţionale.

          Medaliile de aur au fost cucerite de Andrei Heidelbacher, elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „C. D. Loga" din Timişoara, laureat cu aur şi la ediţia de anul trecut, respectiv Rareş-Darius Buhai, elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu" din Bistriţa. 

          Medalia de argint i-a revenit lui Alexandru Velea, elev în clasa a XI-a la Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu" din Cluj-Napoca, iar medalia de bronz a intrat în posesia lui Radu Szasz, elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „C. Brediceanu” din Lugoj (judeţul Timiş).

          La a XXI-a ediţie a CEOI au participat 38 de concurenţi din 10 ţări. Conform regulamentului, fiecare stat poate înscrie o echipă formată din maximum 4 elevi a căror vârstă nu depăşeşte 19 ani la data concursului. Prima ediţie a Olimpiadei de Informatică a Europei Centrale (CEOI) s-a desfăşurat în România, în 1994, la Cluj-Napoca, la iniţiativa ţării noastre.

          Elevii români revin în ţară astăzi, pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”.

***

          Rareş Buhai s-a calificat, sub îndrumarea profesorului Gălăţan Constantin, în lotul care va reprezenta România la Olimpiada Internaţională de Informatică de la Taipei/ Taiwan, în iulie 2014.

          Rareş Buhai confirmă parcursul extraordinar pe care îl are în acest domeniu. Într-un interviu acordat ziarului nostru, Rareş spunea că se va pregăti şi mai mult “pentru rezultate frumoase pentru România”. “Orice vis pe care l-am avut la informatică s-a împlinit”, spunea el.

Bistriţeanul are deja în palmares şi o medalie de aur la Olimpiada Internaţională de Informatică, medalia de aur absolut la Olimpiada Balcanică de Informatică din Belgrad, medalia de aur absolut la Olimpiada Pluridisciplinară din Rusia. 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]