Războiul declaraţiilor continuă în CJ

Liviu Rusu: „Vom recurge la dizolvarea CJ, să punem capăt zbenguielilor, timp de patru luni, de a nu se mai trage sfori de anumiţi birjari”

Gheorghe Marinescu: „Mă bucur că avem un mintos în CJ, care le ştie pe toate. Liviu Rusu face tot posibilul să dizolve CJ”

În Consiliul Judeţean, domneşte în continuare haosul. Actualul preşedinte, Liviu Rusu, şi consilierii PNL şi PSD nu comunică, decât prin intermediul conferinţelor de presă. În rest, fiecare convoacă ce vrea, ba o extraordinară, ba o şedinţă ordinară , a căror legalitate se dispută în instanţă. Ultima găselniţă este dizolvarea Consiliului Judeţean, „o decizie înţeleaptă”, potrivit preşedintelui Liviu Rusu. „Instanţa este cea care se pronunţă, dar potrivit legii 215, dacă un Consiliu Judeţean nu se întruneşte timp de două luni consecutiv, este dizolvat de drept. Vom lua o decizie înţeleaptă, dar nu voi convoca o şedinţă ordinară, luna aceasta”, a declarat Liviu Rusu în cadrul conferinţei de presă a PD-L.

De cealaltă parte, consilierii judeţeni PSD şi PNL nu se arată speriaţi de eventualele alegeri anticipate, dacă se va ajunge la dizolvarea CJ. Fostul preşedinte CJ, consilierul PSD, Gheorghe Marinescu, cataloghează atitudinea lui Liviu Rusu, „o dictatură de tip fascist”. „ Acest personaj, Liviu Rusu, nu se consultă cu nimeni şi îşi permite să dea lecţii cum poate fi citită o lege, adică trunchiat. Sunt multe probleme în judeţ, pe care Liviu Rusu le persiflează. Acest personaj face tot posibilul să dizolve CJ, dar nu sunt îndeplinite condiţiile legii. Consiliul Judeţean poate fi dizolvat dacă nu se ia nicio hotărâre două luni executiv, sau dacă nu te întruneşti trei luni executiv în şedinţe extraordinare. În septembrie, avem adoptată o hotărâre. El nu are voie să nu convoace şedinţa din noiembrie, potrivit legii”, a precizat Marinescu.

Războiul declaraţiilor continuă, procesele la fel, rămân pe loc doar proiectele vitale pentru judeţ.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]