În vizorul edililor şi legislativului local,

Reabilitarea şi modernizarea policlinicii Spitalului „Dr. George Trifon” Năsăud

Policlinica spitalului orăşenesc „Dr. George Trifon” Năsăud necesită de urgenţă lucrări de reabilitare şi modernizare. În acest sens, edilii năsăudeni doresc să acceseze fonduri europene, fapt pentru care a fost întocmit un studiu de fezabilitate încadrat Axei prioritare 3 a Programului Operaţional Regional 2007-2013. Documentaţia a fost avizată de Consiliul Local în şedinţa ordinară, aceştia fiind de acord ca oraşul să cofinanţeze investiţia din bugetul local cu un procent de doi la sută din valoarea totală a devizului general. Potrivit calculelor tehnico-economice, valoarea totală a investiţiei se ridică la 4.637.411 lei, inclusiv TVA, fiind prevăzută o durată de execuţie de şase luni de zile.

După întocmirea proiectului tehnic şi adoptarea studiului de fezabilitate, documentaţia va fi depusă la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest din Cluj-Napoca. Conducerea Spitalului Orăşenesc năsăudean şi edilii oraşului doresc construirea unei anexe, dotarea Policlinicii cu echipamente medicale moderne, pe lângă reabilitarea capitală a clădirii (sisteme electrice şi de încălzire, reţea de apă-canal, şarpantă, învelitoare, interioare, faţade etc.).

Finalizarea proiectului, de la data semnării contractului de finanţare şi data finalizării ultimei activităţi prevăzută în cadrul proiectului, s-a stabilit a fi pe data de 31 iulie 2015, nicio zi în plus, conform actelor semnate de parteneri.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5