REALITATEA INVIERII MANTUITORULUI

Aparitiile lui Hristos cel inviat au fost experiate in mod real de multi oameni apartinand primei comunitati crestine. Aceste marturii au fost fixate in scris mai tarziu, insa ele vin de la inceputul comunitatii, deoarece doar pe baza marturiilor unor martori de la inceputurile ei se putea intemeia ea. Comunitatea crestina n-a putut exista intai, apoi dupa un timp anume sa fi produs « mitul » invierii Mantuitorului.

Apostolul Pavel ne indica in 1 Cor. 15, 3-12, un mare numar de martori ai acestei aparitii, indicatie pe care spune ca a primit-o chiar de la anumiti martori ai acestei aparitii, cand s-a intors de la Damasc la Ierusalim, la trei ani dupa convertirea sa pe drumul spre Damasc. Apostolul Pavel trebuie sa fi auzit despre aceste aparitii chiar de la credinciosii din Ierusalim, inainte de a pleca la Damasc, chiar daca in acel moment nu credea.

Reactia psihologica in lant, presupunand ca ucenicii aveau dispozitii vizionare, un fel de ipoteza a viziunii subiective, este neantemeiata fie si doar pentru bunul motiv ca aparitiile diferite nu se succed asa de repede, de pilda cea a lui Iacob (1 Cor. 15,7) si a lui Pavel au loc la destula distanta de timp.Martorii aparitiilor lui Hristos au fost categoric convinsi ca ele sunt aparitii ale lui Hristos cel inviat, incat au primit moartea de martiri din cauza acestei marturii.

Trupul inviat nu este simplu readus la viata, cum credeau evreii de atunci, ci « transformat », Apostolul Pavel spunand ca nu este nici o simpla readucere in viata a trupului vechi si nici o creare a unui trup nou din nimic, ci o radicala prefacere a trupului muritor, printr-o lucrare creatoare savarsita asupra trupului vechi. Daca ucenicii n-ar fi recunoscut o corporalitate a Lui anterioara mortii, n-ar fi fost convinsi si n-ar fi putut vorbi despre invierea Mantuitorului. Este vorba aici despre o « pnevmatizare » a lui, ea este efectul lucrarii celei mai intensive a Sfantului Duh in trupul lui Hristos, care-i da o transparenta, iradiind lumina si slava. Trupul lui Hristos inviat este real, fara a fi obiectivat, deoarece este materia penetrata de Duh.

Exista un caracter istoric al Invierii. Persoanele carora le-a aparut Hristos inviat sunt persoane istorice, atunci prin ele s-a verificat, dupa toate regulile metodei istorice, daca nu modul invierii lui Hristos, si caracterele trupului Lui inviat, in orice caz, faptul Invierii. Evenimentele istorice au, dincolo de orice semnificatie polivalenta, limbajul « faptelor istorice ».Invierea lui Hristos are o continua si mare cauzalitate pnevmatica asupra istoriei, astfel ca istoria nu se misca doar in planul marginit, care nu ne duce la nimic esential nou, ci ne pune in relatie cu un continut in care se comunica istoriei, noi continuturi, vedem o introducere a unui nou mod de viata in istorie.

Toate relatarile oamenilor carora le-a aparut Mantuitorul cel inviat, ne spun despre aparitiile Lui, ca de niste intampinari ale Lui, El provoaca intalnirea, nu ei, cu un cuvant, salut, mangaiere, sau binecuvantare. Astfel El isi facea cunoscuta identitatea cu Iisus cunoscut de ei inainte de moarte. Prin cuvantul sau Hristos doreste sa-i convinga ca El este cel cunoscut de ei inainte de moartea pe Cruce. Mantuitorul le adreseaza cuvinte familiare, aratand astfel ucenicilor ca ii cunoaste. Hristos aratandu-Se, subjuga si converteste pe cei carora li se arata, ucenicii sunt convinsi ca sunt cunoscuti de El si simt asta in inima.

Actiunea aceasta care convinge si converteste face pe ucenici sa recunoasca definitiv dumnezeirea lui Hristos inviat si astfel se legitimeaza revendicarea Lui dinainte de Inviere de a fi recunoscut ca Dumnezeu.