Realitatea secundă (4)

Apropo de reprezentarea comunei Leşu la săvârşirea Actului Marii Uniri de la Alba Iulia, prin învăţătorul Nechita Cotutiu. În arhiva mea sentimentală este şi un alt dascăl, situat oarecum în similitudine cu cel de la Leşu: Simeon Moldovan, de la Beclean. Sunt două aspecte care-i apropie, chiar dacă între fapte se iveşte o diferenţă de timp: investirea din partea colectivităţii cu o majoră, covârşitoare responsabilitate civic-naţională şi postura de ferment al manifestărilor culturale şi al unui climat cultural în spirit românesc.
Simeon Moldovan a făcut parte din rândul celor 300 de memorandişti ( el, din partea Becleanului), care au depus actul memorandist la curtea de la Viena.
Cât priveşte implicarea dascălului în sânul românimii din Beclean, manifestările sunt admirabile. A alcătuit o trupă corală şi o „Societate de diletanţi teatrali”, cu participarea precumpănitoare a tineretului din familiile de gospodari ai locului. Amândouă formaţiile deveniseră vestite, încât spectacolele lor erau consemnate în „Gazeta de Transilvania” (Braşov), „Amicul familiei” (Cluj), „Convorbiri pedagogice” (Panciova), „Sionul Românesc” (Viena- condus de beclenarul, ulterior academicianul Grigore Silaşi). În repertoriul trupei de teatru se găseau piese de V.Alecsandri, C.Negruzzi sau Iosif Vulcan. Au făcut turnee în localităţile din jur şi mai departe, la Dej şi Tg.Lăpuş.
Acest „palmares” a determinat conducerea Despărţământului XII al Astrei de la Dej ca Adunarea generală a acestuia, pe anul 1884, să se desfăşoare la Beclean, Simeon Moldovan urmând să acopere, prin spectacole, momente ale zilei, asigurând astfel variaţie întâlnirilor.
Acum s-au legat două destine. Tânărul Vasile Rebreanu (din Chiuza, localitate vecină cu Becleanul) tocmai îşi încheia la Năsăud studiile preparandiale. Participând la unul dintre spectacolele trupei de diletanţi ale dascălului Simeon Moldovan, rămâne răpit de frumuseţea, blondeţea şi talentul interpretativ ale celei numite „primadona trupei”. Se numea Ludovica Diugan (nepoată a dascălului). Un reporter de la „Amicul Familiei” o numea într-un reportaj din revistă o zână din poveşti. Ei bine, în anul următor (pe 15 febr. 1885) avea loc căsătoria lui Vasile cu Ludovica, iar pe 27 nov., al aceluiaşi an, la Târlişua, venea pe lume… Liviu Rebreanu. Nechita, de pe aceeaşi vale, ceva mai jos, la Diug, împlinise 17 ani. Nechita era unul dintre cei care pregăteau, cu timpul, lutul din care avea să ţâşnească geniul numit Liviu Rebreanu; adică acel sol de simţire, de aspiraţii, de manifestări fără de care faptele mari, oamenii de anvergură spirituală şi culturală, lujerii înalţi n-ar fi fost să apară.
Sintagma „realitatea secundă” am preluat-o de la Camil Petrescu. Şi, după cum cred, acestea sunt conotaţiile ei.