Rebrișoara înfrățită cu Chetrosu din Basarabia

Prof. Ioan Seni, fiu al Rebrișoarei

Ingenioasă fu ideea primarului Viorel Clapău atunci când a decis să organizeze primirea delegației din Chetrosu, rn Drochia, R. Moldova, acasă la Rebrișoara. Era și ideea liderului de sindicat învățământ - prof. Andrei Cârcu. Primul pas între cele două localități s-a făcut la 31 august 2016, de Ziua Limbii române, când rebrișorenii au fost primiți dincolo de Prut. Al doilea pas s-a făcut în cele câteva zile de octombrie (2016), când delegația din Basarabia, în frunte cu primarul Ionel Prodan, a văzut Rebrișoara în ceea ce are ea mai reprezentativ: Peștera Tăușoare (doar în exterior), Biserica din Grui (monument istoric renovat prin fonduri europene) și Muzeul etnografic – cartea de vizită a satului (care are nevoe încă de fonduri serioase pentru a arăta ca muzeele sătești de la Maieru, Rodna, Ilva Mare sau Muzeul Grăniceresc. Muzeul rebrișorean impresionează prin bogăția exponatelor din dotare și prin frumusețea și valoarea clădirii în care ființează, iar în Cartea de onoare a acestuia se evidențiază toate aceste realități). Edilii rebrișoreni – primarul Viorel Clapău și viceprimarul Nicu Moldovan i-au însoțit pe musafirii basarabeni la Mănăstirile de la Salva și Rebra-Parva, la Salina de la Turda și binențeles, la obiectivele turistice ale Bistriței – Complexul „Su gălete”, Biserica reformată, Casa cu lei, Complexul Muzeal, Casa argintarului... Sâmbătă dimineața, la sediul Primăriei din Rebrișoara a fost semnat și oficializat parteneriatul cu localitatea Chetrosu, în baza căruia se vor intensifica schimbul de delegații între cele două localității, contactele culturale prin care fiecare comunitate să-și poată etala tradițiile, obiceiurile, cântecele și dansurile populare, dezbaterile pe teme comune legate de limba și literatura română, pe teme de istoria neamului româneasc, aflat de-o parte și de alta a Prutului, pe teme legate de perspectivele celor două localități, inclusiv economice, într-un viitor mult mai bun. Un moment special și deosebit de reușit, a fost organizat de primarul Viorel Clapău la localul Moravia din Năsăud, în cinstea oaspeților sau musafirilor din Basarabia. Este vorba despre cinstirea cadrelor didactice pensionate care s-au învrednicit de-a lungul timpului cu educația și instruirea elevilor din comuna Rebrișoara. După un laudațio prezentat de profesorul Andrei Cârcu, pensionarii prezenți au primit diplome și flori și binențeles, urările de sănătate ale celor doi primari – gazdă și oaspete. Răspunzând la invitație, mi-am întâlnit și admirat vechii prieteni, dar ce m-a impresionat cel mai mult a fost armata de apropiați, de consilieri, de tineri sau bătrâni care-l înconjură pe primarul Clapău sau pe viceprimarul Moldovan și cu care cei doi edili își pot permite cât mai multe proiecte pentru comuna lor. Am distins câțiva dintre ei: îng. Mihai Mureșan și soția sa, familia ing. dr. Ștefan Cârcu, frații Mihai și Macedon Buhai, dir. școlii Rodovica Ciuta și soțul, preotul Nicolae Hoha și soția, consilierii Ștefan Sârb și Anton Scurtu, foștii directori Doboacă, Ilovan, Rusu, medicul Tofeni, profesorii Leon Muti, Gică Mâti, Leon Buzilă, N. Lup și Doruț Podobea, învățătoarele și educatoarele bine cunoscute în comună prin reușitele lor excepționale de-a lungul timpului.. Aflam cu plăcere că la reușita acestei înfrățiri au contribuit și familiile Josanu Vasile și Maria din Chetrosu și Asavinei Constantin și Georgeta din Piatra Neamț - nașii care au intermediat acest parteneriat. Ambianța înfrățirii a fost stimulată prin muzica asigurată de DJ(disc-jockey)-ul Caian Lucian – profesor la Rebrișoara, cu un potpuriu selectat din repertoriul lui Cristian Pomohaci, Onița Ciuta și a altor cântăreți ardeleni îndrăgiți. Felicitări primarului Viorel Clapău și echipei sale..

Comentarii

25/10/16 09:29
Maria Josanu

Venim către Dvoastră cu propunerea de a ne publica acest articol.
Mulţumim pentru tot ce faceţi pentru noi, fraţi români.

Satul Chetrosu din raionul Drochia Republica Moldova este situat la 7 km față de centrul raional Drochia . Conform recensământului populaţiei din anul 2004, populaţia satului Chetrosu numără 5325 locuitori, dintre care 99,23 % români. Satul se întinde pe o suprafaţă 5,49 km pătraţi.

În sat există o biserică sub ascultarea Mitropoliei Moldovei, construită în anii 1868. Biserica, cu hramul ”Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil”, este organizată și funcționează după principiile canonice ale Patriarhiei Ruse și sunt promovate valorile acesteia și a culturii ruse în general. În ultimii ani, biserica respectivă a devenit neîncăpătoare pentru enoriașii satului, mai ales la Sărbătorile Mari (Paște, Crăciun, Bobotează etc.). Locuitorii din partea de sud a satului mergeau la Sf. Liturghii în satul vecin Baroncea, cu populaţie slavonă (ruşi, ucraineni), deoarece era mai aproape.

În anul 2006, un grup de creştini, uniți prin dorinţa de a avea un locaş de cult în apropiere (întrucât, pentru a ajunge la biserica veche aveau de parcurs 3 km) şi mai aproape de suflet, au ctitorit o biserică, cu hramul ”Sf.Cuvioasa Parascheva” în care predomină stilul românesc, în tradiție romano-gotică, înfruntând multiple obstacole și chiar ostilitatea preoților supuși Patriarhiei Ruse.

Creştinii din sat – chiar și cei din raza vechii parohii sau din sate învecinate - erau nevoiţi să contribuie cu bani, pe ascuns, deoarece erau ameninţaţi că nu vor fi primiţi în biserica Mitropoliei Moldovei la Sf. Liturghii și serviciile acestea ori că nu li se va permite accesul în cimitir (întrucât cimitirul satului se află sub administrarea și în curtea bisericii vechi). A existat o situație conflictuală, creată și întreținută de preoții din Parohia Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil, care s-au opus constant înhumării în cimitirul satului a decedaților petrecuţi de preotul Parohiei ”Sfânta Parascheva” aflată sub oblăduirea Bisericii Ortodoxe Române, de aceia prin donații s-a achiziționat o suprafață de 2 ha de teren în extravilan şi s-a deschis un nou cimitir.
Locul predestinat construcției bisericii noi s-a sfințit printr-o procesiune, la care a participat Î.P.S. Petru, Mitropolit al Mitropoliei Basarabiei, în luna august 2006 şi s-a pus prima piatră la temelia locașului de cult.

În anul 2007 cu ajutorul şi contribuţia creştinilor din sat s-a ridicat biserica, construcţie în stil romano-gotic târziu, tradițional moldovenesc (ștefanian).
În anul 2009 biserica s-a acoperit cu ţiglă metalică.
În anul 2010 s-au tencuit pereţii interiori și s-a placat podeaua prevăzută cu instalație de încălzire dedesubt.
În anul 2012 s-a confecţionat şi instalat catapeteasma bisericii, sculptată în lemn de un artist popular din jud. Neamț.
În anul 2013 s-au pictat icoanele pentru iconostas și s-a ridicat casa parohială.

În anul 2014 –s-a realizat proiectul „Promovarea credinţei ortodoxe şi păstrarea identităţii spirituale a românilor prin activitatea unei biserici”,care a fost finanţat de Deaptamentul Politici pentru relaţia cu Românii de Pretutindeni al Ministerului de Externe al României ,finanţare nerambursabilă de 35 000 ron.

În anul 2015 – realizarea proiectului „Dezvoltarea culturii româneşti prin pictarea unei biserici în stil bizantin”,care a fost finanţat de Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni a Ministerului de Externe al României, finanţare nerambursabilă în valoare de 50.625 ron.
În anul 2016 – se desfăşoară proiectul” Înzestrarea bisericii cu obiecte sculptate în lemn-valoare duhovnicească şi de civilizaţie”,finanţat de Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni” a Ministerului de Externe al României, finanţare nerambursabilă de 45 600ron.
Toate aceste proiecte finanţate de Guvernul României au avut o mare contribuiţie în promovarea şi educarea creştinilor în spiritul specific românesc, dezvolatrea relaţiilor de prietenie între ambele maluri de Prut.
Meşterul sculptor care ne-a sculptat catapeteasma şi care lucrează la înzestrarea bisericii cu strane este locuitor al com .Vînători din jud.Neamţ, Ovidiu Ţucă,un om de omenie,care şi-a făcut zeci de prieteni aici în R.Moldova,care a botezat şi cununat la familiile din partea asta de Prut.
Dl.Viorel Neagu şi Adrian Dumitrescu, pictori renumiţi cu o experienţă bogată în pictura bizantină, şi-au depus străduinţă şi suflet la pictura bisericii,care a devenit o bijuterie în partea de nord. Atît Dl.Viorel cît şi dl.Adrian, oameni de bună credinţă, care şi-au cîştigat stima şi respectul tuturor chetroşenilor,care i-au cunoscut, dlor tot români din Bucureşti.
Aceste ralaţii de prietenie vor fi de durată,astfel vom întări şi mai strîns înfrăţirea românilor de pe ambele maluri de Prut .
Mulţumim Mult Ministerului de Externe al României, Departamentului Pocitici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, care ne ajută financiar să înfăptuim aceste lucruri frumoase, precum pictura bizantină a bisericii, înzestrarea bisericii cu strane, care vor rămâne pentru ani şi ani în amintirea chetroşenilor.

Cu mult respect Maria Josanu
Coordonator de proiecte.

24/11/16 03:22
Angela

Cuvânt latinesc: laudatio (cu t, nu cu ț!). Este de genul feminin, deci „o laudatio”

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5