Reciclăm creativ la Bistrița

În perioada 22 octombrie -1 noiembrie 2016, Asociația Tineri pentru Comunitate Bistrița în colaborare cu Gimnazia Hristo Botev din Bulgaria și Green Civril Youth Group din Turcia, vor implementa proiectul Recycling for the community (Reciclăm pentru comunitate).
Proiectul este finanțat de către Uniunea Europeană prin programul Erasmus+, acțiunea cheie 1: mobilitatea persoanelor în scopul învățării, obiectivele principale fiind de a stimula interesul tinerilor pentru problemele mediului înconjurător la nivel european, de a dezvolta creativitatea acestora prin implicarea în ateliere de reciclat creativ, de a dezvolta competențe antreprenoriale precum și abilități de muncă în echipă și comunicare în limba engleză.
Chiar dacă proiectul are o durată de 6 luni, activitatea principală o reprezintă mobilitatea internațională care va reuni la Bistrița 24 de tineri români, turci și bulgari coordonați de profesorii lor și lideri de grup. Astfel, în perioada 22 octombrie – 1 noiembrie, aceștia vor participa la discuții pe tema protejării mediului înconjurător și a reducerii deșeurilor prin activități de reciclat, vor susține prezentări și vor organiza 3 ateliere de reciclat creativ la Școala Gimnazială Dumitrița, Școala Gimnzială Budacu de Jos și Școala Gimnazială Șieu Măgheruș unde vor implica elevi, profesori, precum și membri ai comunităților locale.
Mai mult decât atât, pe parcursul celor 10 zile de proiect, participanții vor învăța să realizeze un plan de afaceri eco-friendly, un magazin online de promovare a materialelor reciclabile realizate și își vor dezvolta cunoștințele legate de cultura și civilizația țărilor partenere.
La final de proiect, toți participanții vor primi certificate Youth Pass, care vor atesta competențele dezvoltate.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]