COMPARTIMENTUL DE ANALIZĂ ŞI PREVENIRE A CRIMINALITĂŢII

RECOMANDĂRI PENTRU VACANŢA DE VARĂ

DRAGI COPII,

Vacanţa de vară o veţi petrece în familie, la rude sau bunici, în tabere şcolare sau alte locuri. Indiferent de locul unde vă aflaţi, trebuie să adoptaţi o conduită preventivă, astfel încât să puteţi începe noul an în condiţii bune.

Pentru a evita implicarea voastră în diverse evenimente nedorite atât pentru voi cât şi pentru părinţii voştri, este bine să reţineţi şi să respectaţi câteva reguli de conduită care vor contribui la protecţia voastră:

 Nu acceptaţi fără discernământ compania şi anturajul unor persoane necunoscute sau cunoscute întâmplător, cu un comportament dubios sau a căror intenţii nu le cunoaşteţi;

 În deplasările voastre, individuale sau în grup, evitaţi pe cât posibil traseele izolate, neiluminate, locurile dosnice sau întunecoase unde puteţi deveni victimele unor furturi, tâlhării, violuri sau vătămări corporale;

 Nu vă lăsaţi atraşi, angrenaţi sau implicaţi în activităţile unor grupuri de elevi sau tineri deprinşi cu consumul de băuturi alcoolice sau droguri, practicarea jocurilor de noroc sau care au un mod de comportare şi manifestare contrar regulilor şi normelor de convieţuire socială;

 În discoteci, parcuri, alte locuri de recreere sau distracţie, comportaţi-vă civilizat, evitând disputele şi altercaţiile verbale sau fizice deoarece acestea pot degenera în agresiuni sau încăierări cu urmări grave;

 Când sunteţi singuri acasă, nu permiteţi accesul persoanelor necunoscute în locuinţă deoarece s-ar putea să aibă intenţii infracţionale;

 Evitaţi portul şi deţinerea asupra voastră de cuţite, şişuri, pumnale sau alte obiecte înţepătoare; sentimentul relativ de siguranţă pe care îl generează vă poate transforma în anumite împrejurări, în autorii unor fapte violente;

 În calitate de pietoni, biciclişti sau alte forme de participare la traficul rutier, respectaţi în toate împrejurările semnificaţia indicatoarelor rutiere. Nu vă angajaţi în traversarea străzilor prin locuri nemarcate, în fugă şi fără asigurare; evitaţi jocurile pe carosabil şi trotuare care pot deveni periculoase pentru voi sau ceilalţi participanţi la traficul rutier şi pietonal. Atenţie la conducerea mopedelor, din ce in ce mai ,,la modă”, - lipsa de experienţă poate fi fatală

 Acum când canicula verii şi-a intrat în drepturi, mulţi dintre voi veţi merge la ştrand sau alte locuri pentru a face baie. Nu vă hazardaţi să intraţi în apă adâncă chiar dacă stăpâniţi foarte bine arta înotului deoarece riscurile la care vă expuneţi sunt foarte mari. În fiecare an, zeci de copii îşi pierd viaţa în asemenea împrejurări.

În speranţa că acest minim de reguli preventive vor fi însuşite şi adoptate în comportamentul vostru, nu ne rămâne decât să vă dorim să aveţi parte de o vacanţă plăcută, cu zile însorite şi fericite alături de cei dragi.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5