Referendum. Încep sesiunile de instruire pentru preşedinţii secţiilor de votare

Preşedinţii celor 313 secţii de votare din Bistriţa-Năsăud vor participa, marţi şi miercuri, la şedinţele zonale de instruire. Potrivit comunicatelor de pe site-ul Instituţiei Prefectului, marţi, la ora 10, la Primăria oraşului Năsăud vor fi instruiţi preşedinţii secţiilor de votare din zonă, pentru ca de la ora 13, la Cantina Colegiului Naţional Petru Rareş din Beclean să fie programată o nouă rundă, pentru preşedinţii secţiilor arondaţi.

Miercuri, de la ora 14, la Centrul Cultural Dacia, va avea loc şedinţa de instruire a preşedinţilor din Bistriţa şi comunele învecinate. Pe ordinea de zi figurează prezentarea de către prefectul Ovidiu Frenţ a măsurilor organizatorice pentru desfăşurarea referendumului naţional pentru revizuirea Constituţiei, atriobuţiile preşedinţiilor secţiilor de votare urmând să fie punctate de judecătorul Alexandru Petrişor – preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană nr. 6 Bistriţa-Năsăud şi consilierul parlamentar Valerica Partene – reprezentant al Autorităţii Electorale Permanente – Biroul Judeţean Bistriţa-Năsăud.

          Precizări privind operaţiunile de finalizare a alegerilor şi întocmirea proceselor verbale de centralizare a voturilor şi constatarea rezultatelor pentru secţiile de votare. Sistemul informatic de monitoreizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal va fi prezentat de col. Dumitru Forfotă, şeful Direcţiei Judeţene de Telecomunicaţii Speciale Bistriţa-Năsăud. Nu în ultimul rând, despre măsurile principale de apărare împotriva incendiilor premergătoare şi pe perioada desfăşurării referendumului naţional pentru revizuirea Constituţiei, va vorbi col. Constantin Florea, inspector şef al ISU BN.

.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]