Rememorare-Decembrie 1989

Col(r.) Cordovan Ioan

Ne mai despart doar câteva zile şi vom intra în Noul An 2013, un AN NOU şi PLIN DE SPERANŢE şi realizări???, dacă vor fi pe toate planurile. Anul acesta, pe care l-am trăit şi simţit pe pielea noastră, a fost un an caracterizat printr-o profunda criză pe plan economic, social, ca să nu mai vorbim de cel politic. Până acum, aleşii noştri au cam uitat de durerile şi păsurile naţiunii române, acela de a avea un trai mai bun şi fără grija zilei de mâine. Paradoxul este uimitor pentru putere, care sfidează prin lux şi nepăsare faţă de naţiunea amăgită prin tot felul de şiretlicuri şi promisiuni.
Au trecut deja 23 de ani de la REVOLUŢIA ROMÂNĂ din decembrie 1989, revoluţie care a constat într-o serie de proteste, în toate judeţele şi oraşele ţării, în unele zone aceste demonstraţii soldându-se cu morţi şi răniţi. Aceste demonstraţii de stradă au avut totuşi o finalitate, un sfârşit al regimului lui Ceauşescu şi căderea comunismului în România. Toate documentarele realizate pe teren în acea perioadă, reportajele şi filmările pe viu, din acel decembrie 1989, atât la Timişoara, cât şi la Bucureşti, Sibiu, Braşov, Cluj, Bistriţa, sau în alte oraşe ale ţării, ne stau mărturie asupra curajului poporului român, care a reuşit să se legitimeze încă odată, şi cu mare demnitate în faţa istoriei. O legitimare care l-a costat pe poporul român, viaţa a sute de vieţi omeneşti.
„Vom muri şi vom fi liberi ! “- acest strigăt de durere naţională, este nu numai o opţiune, ci şi rezultatul unui profund examen de conştiinţă naţională dat în zilele şi nopţile revoluţiei.
Pe bună dreptate, acum 23 de ani, de la acel moment revoluţionar, se pun astăzi fireştile întrebări:
• Oare suntem cu adevărat liberi în ziua de astăzi ?
• Este cu adevărat democraţie în România ?
Atunci, în decembrie 1989, am scăpat de „indicaţiile preţioase, de epoca de aur, de cea mai fericită epocă din istoria României, de bărbatul lumii, de marea personalitate a vieţii internaţionale, de geniul gânditor şi de … nevastă-sa, de multipla academiciană semialfabetizată, de realizatoarea vestiţilor polimeri, concepuţi şi fabricaţi de alţii în România.”
Dacă atunci am scăpat de un dictator, astăzi, în această prelungită perioadă de trecere la acea democraţie mult sperată şi visată de poporul român, societatea noastră - cu sinceritate vă mărturisesc - că are parte de o nouă şi jalnică discrepanţă socială. Sub lozinca unei economii neperformante a trecutului regim, grupurile de interese de prin diferite partide politice, au prădat ţara, au distrus economia, mai cu seamă acea economie strategică, de care depindea adevărata siguranţă naţională a statului numit ROMÂNIA.
Astăzi, în România, nu sunt locuri de muncă, avem în schimb zeci de mii de şomeri.
Astăzi în România, nu avem şosele care să favorizeze dezvoltarea ţării.
Astăzi în România, am distrus sistemul de sănătate.
Astăzi în România, am distrus industria de medicamente românească.
Spre ruşinea noastră, din producători agricoli, am ajuns importatori de carne, cereale şi legume. Noi, cei care am avut zeci de complexe mari de creşterea bovinelor, ovinelor, porcinelor şi păsărilor, ca să nu mai vorbesc de fermele mari de legume şi gostaturile existente în toate zonele ţării. România făcea export de produse alimentare, nu import. Singurul capitol care făcea parte din sectorul importurilor era cel al citricelor, nespecific cultivării în ţară.
Astăzi, mi se pare că au fost distruse până şi idealurile acelui decembrie ’89.
La data de 17 decembrie, când se împlinesc 23 de ani de la izbucnirea evenimentelor de revoltă naţională, după unii numita revoluţie, după alţii numită lovitură de stat, doresc să readuc în memoria bistriţenilor, unele aspecte petrecute, atât pe plan european, cât şi pe plan naţional din acele momente.
• La 9 noiembrie, a început căderea zidului Berlinului. După înfrângerea Germaniei hitleriste, Berlinul a fost împărţit în patru zone de ocupaţie. În răsăritul oraşului era zona sovietică de ocupaţie, în timp ce în restul acestuia erau cantonate trupe americane, britanice şi franceze. Căderea zidului Berlinului a avut o dublă semnificaţie: pe de o parte a marcat începutul procesului de reunificare a Germaniei, iar pe de alta parte, a reprezentat simbolul prăbuşirii dictaturilor comuniste din Europa.
• În Cehoslovacia, la 17 noiembrie 1989, poliţia a atacat mii de studenţi care protestau împotriva regimului comunist. Acest eveniment a provocat începerea demonstraţiilor şi crearea Forumului Civic, condus de actorul Vaclav Havel. După greva generală din 27 noiembrie 1989 şi lipsa sprijinului aliatului sovietic, Partidul Comunist a abandonat puterea. Havel ajunge la finele anului la şefia statului. La alegerile din iunie 1990, Forumul Civic a ieşit învingător. Aceasta a fost acea Revoluţie de Catifea a Cehoslovaciei.
• În Ungaria, la 7 iunie 1989 s-a constituit mişcarea pentru o Ungarie democrată. La începutul lui octombrie 1989, Partidul Muncitoresc Socialist Ungar, cu un total de 65.000 de membrii, pierde puterea. Se dizolva Adunarea Naţionala Ungară şi se Organizează alegeri libere, la 25 martie 1990. În Ungaria nu a avut loc manifestaţii de stradă violente. Organizarea acestor alegeri libere a dus practic, la abandonarea socialismului.

• Polonia este primul stat care a ieşit de sub imperiul comunismului, încă din anii ’80, când s-a format sindicatul independent “SOLIDARITATEA”, condus de către electricianul Lech Walesa. La alegerile din 4 iunie 1989, Solidaritatea a câştigat 99% din locurile legislative şi a constituit primul guvern democratic din cadrul blocului ţărilor comuniste. În septembrie 1989 Polonia a dat startul revoluţiei anticomuniste, fiind un model de luptă paşnică împotriva sistemului.

• În Bulgaria, printru-un decret semnat de Todor Jivkov, peste 370.000 de turci sunt expulzaţi în vara anului 1989. Pe 10 noiembrie 1989, Todor Jivkov este înlocuit cu Petar Mladenov, un apropiat şi agreat al Moscovei. În ţară încep demonstraţiile de stradă. La 13 decembrie 1989, Comitetul Central al Partidului Comunist îl elimină pe Jivkov din partid, fiind pus sub arest la domiciliu în ianuarie 1990. Partidul Comunist Bulgar îşi schimbă numele în Partidul Socialist Bulgar, ca o despărţire simbolică de dogmele leniniste.

Fără a aminti de evenimentele petrecute în celelalte state socialiste ale Europei, se poate afirma că, în mod direct, Gorbaciov a înlesnit procesul de obţinere a independenţei reale de către multe ţări din sud-estul şi nord-estul Europei: Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Iugoslavia, Albania, Bulgaria, România.
Revoluţiile sunt un lucru înfricoşător, dar tot atât de necesare ca amputările, atunci când un membru al corpului intră în putrefacţie.
Într-o revoluţie se prăbuşesc instituţiile arbitrare, se mistuie prejudecăţile de castă şi de sectă, şi două forte, singurele legitime şi durabile - forţa adevărului şi forţa muncii - se substituie tuturor celorlalte. Viitorul trebuie să fie opera noastră, în special a generaţiei tinere. Viitorul trebuie să poarte amprenta noastră a tuturor cetăţenilor ţării.
Nevoia îndreptărilor social-politice izvorăşte din frământările celor mici, din durerile celor de jos, din setea de dreptate şi adevăr, din fiorul care mână lumea spre destine noi, mai pline şi mai luminoase.
Revoluţiile se aseamănă, practic, foarte mult cu vulcanii. Aceştia au zilele lor de flacăra şi anii lor de fum.
După evenimentele din 1989, experienţa românească a celor 23 de ani de tranziţie - ale cărei finalităţi nu s-au conturat cu claritate nici în programele şi strategiile diverselor forte social-politice şi, cu atât mai puţin, în realitatea social – economică - arată că, acest drum nou, complicat şi dificil, a fost şi este însoţit de costuri sociale ridicate pentru populaţie, ale cărei orizonturi de aşteptare, promise şi sperate, par a se prelungi la nesfârşit.
În economia românească, nu au fost protejate de către noua putere, întreprinderile strategice pentru ţară, care să aibă în vedere:
• Securitatea alimentară a statului şi naţiunii române;
• Securitatea economică a statului;
• Existenţa relaţiilor economice tradiţionale ale ţării (din estul, vestul, sudul sau nordul Terrei);
• Menţinerea pieţelor de desfacere ale României;
Au fost distruse mari întreprinderi, profitoare pentru ţară ca:
• Uzina producătoare de materiale de foraj din Ploieşti. Ocupam locul 2 în lume în producţia de sonde petroliere;
• Tractorul Braşov, ce ne putea asigura tractoarele atât de necesare agriculturii de astăzi a României; Astăzi, nici pe departe nu mai avem densitatea tractoarelor pe suprafaţă la ha., aşa cum era pe vremea împuşcatului.
• C.P.L.-urile împânzite în toată România, care aveau materie primă din belşug, fiind chiar apreciaţi în anumite state în privinţa producţiei de mobilă.
• Au fost practic, distruse, toate complexele agro-industriale din România, sub un pretext simplu: nu se poate asigura baza furajeră în aceste complexe. Aberaţie mai mare, nu poate exista, chiar dacă a fost în joc şi aplicarea Legii 19/1991, în privinţa retrocedării pământurilor la vechii proprietari. Se putea găsi şi impune o variantă de păstrare a acestor complexe, cu beneficii în ambele părţi.
Exemplele ar putea continua în toate sferele de activitate, inclusiv în cel al turismului şi staţiunilor balneoclimaterice, care zac astăzi într-o paragină crasă.
Să sperăm că după întunericul tranziţiei, mai avem încă speranţa şi pentru o perioadă de lumină. Poate, poate va veni odată şi o zi cu soare şi prosperitate şi pentru România.
Politicienii noştri, nu au făcut o evaluare reală şi corectă a potenţialului material şi uman al ţării şi privit doar din perspectiva apărării interesului naţional.
România de astăzi trăieşte într-un imens paradox: „în ciuda deschiderilor spre schimbare şi înnoire democratică, generate de evenimentele din decembrie 1989, ţara noastră s-a prăbuşit într-o profundă criză”.
Trebuie să recunoaştem că ţara noastră a fost prost gestionată politic şi realizată practic.
În loc să se facă o „distrugere creatoare”, în sensul de a pune în loc ceva necesar şi bun, răsturnarea din decembrie 1989 şi tranziţia postsocialistă, au declanşat o distrugere în sine, concretizată în jefuirea şi ruinarea patrimoniului naţional, căderea severă a producţiei, deprecierea dramatică a capitalului material şi uman al ţării.
În conştiinţa publică, scopurile tranziţiei postsocialiste sunt încă difuze, mulţi oameni considerând că drumul de până acum al ţării nu este cel bun, ci unul „greşit”.
Populaţia ţării se confruntă şi astăzi cu o viaţă trăită în mari dificultăţi:
• Lipsa locurilor de muncă;
• Lipsa puterii financiare;
• Un sistem de sănătate prăbuşit:
• Un sistem educaţional în mare declin;
• Un sistem infracţional în creştere;
• Un mare comportament imoral, în special a tinerei generaţii;
• Lipsa de respect faţă de înaintaşii ţării;
• Lipsa de respect faţă de oamenii bătrâni;
• Plecările masive, în căutarea unui loc de muncă în străinătate, nu sunt sănătoase pentru ţară. Asistăm astăzi la sute de drame familiale, iscate tocmai acestui exod de populaţie spre vestul Europei.
Lista ar putea continua cu o sumedenie de lipsuri.
Principalii vinovaţi nu pot fi alţii decât politicienii, care ne-au hotărât soarta, care ne-au făcut multe promisiuni şi care în final nu au fost împlinite. Politicienii noştri nu au cercetat obiectiv realităţile social-economice, pentru a-şi realiza şi obiective reale şi cu finalitate sigură. Politicienii ţării au lucrat pentru ţară haotic, fără a pune pe prim plan naţiunea. În fond, este ceva obiectiv, că libertatea de astăzi trebuie să aibă doar o raţiune umană în rezolvarea problemelor umane, nu în interes de grup. Din acest considerent se poate direcţiona, în acest scop, şi dezvoltarea ulterioară a naţiunii.
Trecând peste rău, sperând doar binele, trece şi viaţa şi vine moartea. Două sentimente ar trebui să avem întodeauna: RECUNOSTINŢĂ PENTRU TRECUT ŞI SPERANŢĂ PENTRU VIITOR.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]